Poezie de suflet românesc

luni, 10 septembrie 2012

Lacul-Mihai Eminescu


Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr. 


Daniela Mihaela Drenea la luni, septembrie 10, 2012
Distribuiți

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

‹
›
Pagina de pornire
Afișați versiunea pentru web
Un produs Blogger.