Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.
O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi că-eşti împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!
Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?
Te amăgeşti!... Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare creşte iute vârtutea lui Samson!
Se afișează postările cu eticheta Cezar Bolliac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cezar Bolliac. Afișați toate postările
vineri, 17 octombrie 2014
joi, 31 iulie 2014
Clăcașul-Cezar Bolliac
De pământul unde stăm,
Plătim vecinică chirie
Şi pe apa care bem.
Nu avem nimic al nostru;
Tot în preajmă e străin!
Venim rupţi din lucrul vostru
Şi dăm peste-al lipsei chin.
Ca un dobitoc de muncă,
Ca copaciul roditor,
Ca rodirea dintr-o luncă
Voi priviţi pe muncitor.
El şi fiii, şi soţie,
Boul, vaca şi viţei,
Toţi sunt zestre pe moşie:
Robi ai muncii, robi ai ei.
Sunteţi veseli când ne vindeţi
În arendă la cochinţi!
Camătă pe muncă prindeţi
Pruncilor de la părinţi!
Bătrân, văduvă, copilul
Munca-le vă sunt datori;
Şi sudoarea lor, suspinul
V-aprind setea de comori.
După ce, prin asuprire,
Stoarceţi, ca proprietari,
Veniţi iar, ca stăpânire,
Născociţi la biruri mari,
Ş-apoi v-aşezaţi pe jeţe
Jefuind ca dregători! —
Zgripţori cu-ntreite feţe,
Jupuiţi pe muncitori.
II
Noi le suntem toat-averea.
Munca ne-o măsor cum vor;
Fiii noştri l-e puterea,
Ş-aste mâini, comoara lor.
Ei trăiesc în nelucrare;
Munca-ne de zece ani
Pun p-o haină de purtare,
P-un ospăţ, cu şarlatani.
L-a lor jicniţe, grânare,
Ca p-albine ne adun;
Când sunt pline de mâncare,
De tot ce-are ţara bun,
Gonesc musca, înfund uleiul.
Ne pun fum ca să fugim;
Ei iau mierea, noi bordeiul
Gol ca palma lor găsim.
III
D-astăzi, munca-ne e-a noastră
Ş-o schimbăm pentru pământ.
Mâncaţi voi ţărâna voastră!
Munca noi n-o dăm în vânt.
Şi, de vreţi s-aveţi cuvântul,
De vreţi a vă domiri:
Este-al braţului pământul,
A-l lucra, nu a-i robi.
Pâinea, fierul o rodeşte;
Tot cu fierul ne-o păstrăm;
Ea e-a celui ce-o munceşte;
Trântorilor n-o mai dăm.
V-am cerut, de milă, dreptul
Cu tocmeală între fraţi.
Nu vreţi? Ni-l ţinem cu pieptul,
Şi veniţi de ni-l luaţi!
Paris, 1851, ianuarie
miercuri, 30 iulie 2014
ALAIUL UNUI CERȘETOR- de Cezar Bolliac
Popor, faceți loc ! trece-un călător !
Un sfeșnic înainte ș-un preot după dânsul;
De săraci se duce un trist coșciug de lemn.
Înfășurat în trențe, un corp este într-însul,
Lacrime sau doliu tristarea nu însemn. -
Cei mari, vă plecați ! trece-un cerșetor !
Bogaților, loc ! trece-un călător !
Acel cerșetor care chiar ieri nu avea pâine,
Clopotul răsună, că a ajuns la port:
I-a încetat durerea și grija pentru mâine;
Regii-s d'opotrivă cu cerșetorul mort.
Stați, țari și cezari ! trece-un cerșetor !
Loc! loc, suverani ! trece-un călător !
Țărâna-i se depune în urna veciniciei,
Unde concheranții p-a lor o au depus,
Și viermii putrejunei dau pânteci lăcomiei -
Sufletele toate se văd acolo sus.
Îndărăt, bogați ! trece-un cerșetor !
Stăpânilor, loc ! trece-un călător !
Vă trageți, plecați capul, gătiți-v-a răspunde:
Creatoru-ascultă pe cerșetorul mort.
Din câte-a tras aicea nimica nu ascunde; -
Greu or să răspundă acei ce griji nu port !
Tiranilor, loc ! trece-un cerșetor !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



