joi, 24 octombrie 2019

Vis - Al. O. Teodoreanu


 În urma ta... pe uliţi vechi... mă strecuram...
Plecau cocori... în zări de fum... se întomna...
Păşeam încet... păşeam sfios... în urma ta...
Când ai intrat... să mi te-arăţi... zâmbind la geam…
Treceau drumeţi... treceau grăbiţi... era târziu...
Iar prin ogrăzi... ţipau stejari... sub ferestrău...
Eu am rămas... înmărmurit... sub  geamul tău..
S-a-ntunecat... şi s-a făcut... În pustiu... pustiu...
Pe urmă lună... frunze moarte... surd tumult...
Şi chipul tău... în discul ei... s-a oglindit...
Mi-ai aruncat... un trandafir... îngălbenit...
Atât a fost... atâta tot... demult... demult...

marți, 18 iunie 2019

Logos-Ion Caraion

Ajung cei ce nu se grăbesc.
Biruie cine ştie s-aştepte.
Mereu e altfel. Cunoaşterea e suferinţă.
Viaţa îşi urmează cursul ca o apă curgătoare.
Ai adormit pe flori sălbatice,
Sângele vântului picură prin copaci.
Plecăm din nou din lucruri, din ceţuri şi din şoapte,
Am văzut răsărituri şi apusuri de soare, răsărituri şi apusuri de lună.
Totul e unic. Mereu e altfel.
Cunosc paloarea şi nebunia,
aşa cum îmi cunosc braţele acestea obosite de aduceri aminte.
Viaţa şi-a urmat ei însăşi ca o apă curgătoare...
Osemintele lunii întreabă de noi prin văzduh.
O gură s-a aplecat să bea apă din noapte..
Şi din clipa aceea ai aşteptat sfârşitul ca pe-o ademenire...
Ţi-au fost dragi păsările, apele şi arborii,
Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape...

joi, 6 iunie 2019

Tristan Tzara - Şi simţeam sufletul tău curat şi trist

Şi simțeam sufletul tău curat şi trist,
Cum simți luna care plutește tăcută
După perdelele trase.
Și simțeam sufletul tău sărman și sfios,
Ca un cerșetor cu mâna-ntinsă-n fața porții,
Neîndrăznind să bată și să intre.
Și simțeam sufletul tău plăpând și umil,
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor.
Și simțeam sufletul tău strâns și umezit de durere,
Ca o batistă în mână în care picură lacrimi.
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ține
Cu nevăzute degete de fantasme.

Panait Cerna - Părâul și floarea

Părâului se tânguiește-o floare:
"Ce blând erai în vremuri mai senine!
Purtai în unde numai dezmierdare.

Plecată peste valurile-ți line
Aveam tăria pururi lângă mine,
Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape.

Vorbind mereu de cer, de paradisuri,
Îmi strecurai în suflet foc și visuri
Și mă lăsai cu umede pleoape.

Și mă plecam robită dezmierdării,
Mireasma mea o dăruiam suflării,
Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine.

Căci steaua mea trăia numai prin tine
Și tu-mi trezeai viața fără nume
Nelămuritul zbor spre altă lume;

De-aceea îți iertam, când, plin de teamă,
Îmi murmurai cuvinte de iubire
Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă…

...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe;
Tot crești mereu, și fără stăpânire,
Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe;

Azi cerul meu numai arar se-arată,
De mult ce plângi și te frămânți în spumă,
Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată;

Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea
Îmi fură vorbele și le sugrumă
Și astfel tu ne turburi sărbătoarea...

Tot plângi, și chemi, și blestemi: Vino! Vină!
Și tot mă-ndoi… Dar ce sunt eu de vină,
Că tu îți farămi trupul în vâltori?

Și pentru ce-aș porni cu tine-n vale?
Să văd cum oglindești tot alte flori,
Plecate peste zâmbetele tale?

Prefă-ți în aburi picurile grele,
Și spulberă în vânt durerea toată,
Și uită-mă singurătății mele!

Mi-e dor, mi-e dor de tihna de-altădată!..."

Secă izvorul, cu durere mare,
Ca să-mplinească ruga ei fierbinte
Dar cine nu ascută-o rugăminte,
Chiar crudă, ce-a pornit de la o floare?

Fugi nebun părâul; dar cu dânsul
Se șterse și a cerului icoană
Și-acolo unde-și legănase plânsul,
Adânc brăzdată-i glia, ca o rană…

Pe țărm pustiu jelește-acum o floare:
"O, Doamne, unde mi-e pribeagul oare?
Hrăniți-l, norilor, cu răpezi ploi!

Cu glas de neodihnă să se plângă,
Să mă lovescă, mijlocul să-mi frângă
Dar să-mi aducă cerul înapoi!..."

miercuri, 5 iunie 2019

Te-ai cuibărit - Mihu Dragomir

Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
Tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pus.

Mai pot printre liane de cuvinte,
Să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
Tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.

Şi, din prea plinul golului iubirii,
Cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
Cu mâna care-n voia răzvrătirii
Oricând striveşte fulgerele-n cer.

marți, 21 mai 2019

Trăieşte, iubeşte şi iartă-Marin Bunget

Trăieşte,
Nu pune la viaţă
Cuvântul povară,
Că viaţa-i o zi,
Trăieşte-o din plin
Din zori până-n seară.
Trăieşte alături de tot
Ce trăieşte
Şi umblă şi zboară
Şi cântă şi creşte.
Vezi firul de iarbă
Cum sparge pământul
Şi frunza de tei
Cum o leagănă vântul.
Ascultă izvorul
Cum curge în râu,


Iubirea de prunc…
Şi mirosul de grâu.
Te pierde prin ele
Şi mergi mai departe.
Nu pune la viaţă
Ideea de moarte. 
Iubeşte, 
Iubeşte pământul
Şi cerul şi marea.
Iubeşte cuvântul
Ce-ascunde uitarea.
Iubeşte şi-arată
Cât poţi să iubeşti…
Şi-mparte iubire
De vrei să primeşti.
Iubeşte şi ura,
Iubeşte-o de poţi
Şi-ascunde-o în tine
Că ură au toţi.


Iartă…
Acolo unde iertarea
E ruptă din tine…
Şi simte-i puterea-n suspine
Ce mor. În gânduri ce cresc
Pentru-aceeaşi iertare.
În tot ce se naşte
Trăieşte şi moare.
În zile ce trec
Şi nu te mai ceartă,
Trăieşte,
Iubeşte şi iartă.  

vineri, 17 mai 2019

Luna ca o labă de pisică-Radu Cristian Constantin

Luna, ca o labă tristă de pisică sau de pumă, se coboară peste marea care face numai spumă. Barca, legănându-și trompa, stă legată de țăruș, iar pe mal, dintr-o pubelă, s-a ivit un pescăruș. Pe faleză trec agale doi ciocoi care dezmint faptul că ne ies pe tâmple firișoare de argint. Stelele aștern pe boltă felinare de catarg și se-aud la țărmul mării valurile cum se sparg. Lună, tu, stăpâna lumii, cu orare ca de fus, ocrotește-i pe delfinii care dorm cu burta-n sus! O lumină selenară nu-i o lampă de neon. Beau pe plajă-ndrăgostiții coniac Napoleon. Fetele seduc băieții sărutându-i fin pe bot, apoi pleacă la plimbare cu neptunii lor cu tot. În curând, în depărtare, poate va reverbera cântecul unor sirene de Salvare sau ceva. Parcă viețile ni-s date ca un foc mărunt de paie. Luna varsă peste toate voluptoasa ei copaie.