Rondelul unei plecări -Radu Gyr

De veacuri plec, de veacuri pleci,
Noi toți și-o singură poveste.
Și-am strâns atâtea lumi sub țeste
Și-am despuiat biblioteci.

Și toate tainele celeste
Le-am calculat în cifre reci.
De veacuri plec, de veacuri pleci,
Noi toți și-o singură poveste.

Noi toți și soarele pe creste,
Noi toți și luna pe poteci,
Noi toți și noaptea care este…
Noi toți și-o singură poveste,
De veacuri plec, de veacuri pleci.

Rondelul unei haimanale-Radu Gyr

Trecea şi el pe drum hai-hui,
fluieră-vânt şi coate-goale,
cum trec atâtea haimanale
spre zarea lor şi-a nimănui.

Pe chip avea un cântec moale
şi-n ochi văzduhul nu ştiu cui.
Trecea şi el pe drum hai-hui,
fluieră-vânt şi coate-goale.

Dar ochii mei şi-ai dumitale
de ce plângeau în urma lui,
în fundul vechii mahalale?
Fluieră-vânt şi coate-goale,
trecea şi el pe drum hai-hui.

Baladă pentru Eminescu-Radu Gyr

Te-au slãvit în cãrţi şi în poeme
Şi te-au înãlţat iconoctas,
Ca sã fulgeri tânãr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.
Te-au vãzut voevodând voroave,
Ciobãnind genune şi zãpezi,
Potcovar de fum bãtând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.
Te-au crezut gigantic Sfarmã-Piatrã
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatrã,
Mãrile cãlite sub baros.
Împãrat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Fãt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi rãzvrãtiri în cer.
Ci, netrebnic, eu adulmec zãrii
Paşii tãi pe unde te-au fost dus
Şi-nsetat pe drumurile Ţãrii
Dibui urma ta de blând Iisus.
Caut picurii de sânge, neşterşi încã,
A crucificãrii pe furtuni
Şi sãrut lumina lor adâncã
Şi-i ating cu mâini de rugãciuni.
Trist Iisus cu umbra de tãmâie
Dãruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bãtut, pe veacul tãu, în cuie,
Scânteind, înalt, din rãstigniri.
Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinãtoare,
Ars ca Nesus în cãmaşã de venin…
Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împãrat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat !
Te-ncrustãm, zadarnic, în agatã
Şi-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodatã,
Umbrele cununilor de spini.
Eu nu-ţi pipãi steme şi nici lauri…
Numai rãnile mã plec şi ţi le strâng
Şi le fac medalii mari de aur, -
În genunchi, le-nchid în inimã şi plâng.

Scrisori nescrise-Radu Gyr

Viața noastră-ascunde-adese

într-un colț de paradis

scrisori ce nu ne-au fost trimese

de-o mâna care nu ne-a scris.

Nu știm pe foi ce-am vrea sa fie,

ce cânt de dragoste nescris,

dar mâna care nu ne scrie

o legănam mereu în vis.

Și frazele ce n-au să vină

în așteptări mai scumpe ni-s,

iar umbra ce n-a dat lumină

în piept ni-i floare de cais.

Și-așa cum stam în uși deschise

pândim cu-n dor nicicând ucis

scrisori ce nu ne-au fost trimise

de-o mâna care nu ne-a scris.

Hangiul-Radu Gyr

Afară-i vânt și-i gol ulciorul.

-Hangiu smintit, dă fuga iar!

Vreau vin ca zarea și ca dorul

Și cum e jalea de amar. 

El însă-mi toarnă în neștire

un vin adânc cu umbre lungi.

-Bea! Dulce-i ca o amintire

pe care-o chemi când o alungi. 

Ulcioru-i gol și-afară vântul…

-Hangiu smintit, dă fuga iar!

Vreau vin ca bezna, ca mormântul

Și cum e moartea de amar. 

Hangiul însă-mi pune-n față

un vin însângerat de vremi.

Bea! Este dulce ca o viață

pe care-o ierți când o blestemi.

Ne vom întoarce - Radu Gyr

Ne vom întoarce într-o zi,

Ne vom întoarce neapărat.

Vor fi apusuri aurii,

Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,

Cum apele se-ntorc în nori,

Sau cum se-ntoarce, tremurat,

Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,

Şi cei de azi, cu paşii grei,

Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,

Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,

Uşor, ţinându-ne de mâini,

Toţi cei de ieri în cei de-acum,

Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,

În toate dragostele noi

Şi-n cântecul pe care şi-l

Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pierduţi, re-ntorşi din zări,

Cu vechiul nostru duh fecund,

Ne-napoiem şi-n disperări,

Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,

Tot noi vom curge zi de zi,

În tot ce mâine, ca şi ieri

Va sângera sau va iubi!

Colind-Radu Gyr

A venit şi-aici Crăciunul

Să ne mângâie surghiunul.

Cade alba nea

Peste viaţa mea.

Peste suflet ninge.

Cade alba nea

Peste viaţa mea 

Care-aici se stinge.

Tremură albastre stele

Peste lacrimile mele.

Dumnezeu de sus

În inimi ne-a pus

Numai lacrimi grele.

Dumnezeu de sus

În inimi ne-a pus

Pâlpâiri de stele...

Numai casa mea posacă

A-mpietrit sub promoroacă.

Stăm în bezna grea,

Pentru noi nu-i stea,

Cerul nu s-aprinde.

Pentru sgribuliţi

Îngerii grăbiţi

Nu aduc colinde.

O Iisuse împărate,

Iartă greşeli şi păcate.

Vin de-nchizi uşor

Rănile ce dor,

Visul ni-l descuie.

Noi Te-om aştepta,

Căci pe crucea Ta

Stam bătuţi în cuie.

Maica Domnului Curată,

Ad-o veste minunată,

Înflorească-n prag

Zâmbetul Tău drag

Ca o zi cu soare.

Zâmbetul Tău drag

L-aşteptăm în prag,

Noi, din închisoare.

Peste fericiri apuse,

Tinde mila Ta, Iisuse.

Cei din închisori

Te aşteaptă-n zori,

Pieptul lor suspină.

Cei din închisori

Te aşteaptă-n zori

Să le-aduci lumină.

Cleştar-Radu Gyr

Dumnezeu, din muguri şi mãtase,
mi-a trimis un pui, ca un lăstar,
ziua sã mi-l joc pe chiparoase,
seara să mi-l culc în degetar.

Pentru piciul ăsta mic de aur viu
-fulg de lună, zîmbet de zăpadă-
m-am fãcut tătic giuvaergiu,
strai de-azur sã-i cos într-o baladă.

Îi aştern, suave, pentru mers,
strofe mici ca fulgi de crizanteme,
ca să calce numai peste vers,
cu pantofi de rouă prin poeme.

Îi fac jocuri din aripi de cărăbuş
şi din umbră moale şi uşoară.
Leagăn i-am cioplit dintr-un arcuş
şi culcuş de cer într-o vioară.

Cresc păpuşi din floare de cireş
şi le plimb prin stihurile mele,
şi-un căluţ de vis îi scriu pe-un preş
măiestrit din cântece şi stele.


Chiar şi urşii cu priviri de sticlă roz
şi cu funde prinse în agrafe,
îi adorm în basm cu voievozi,
în cociuobe albe de garoafe.

Şi-aşa trec zilele, cu steme,
cu surâs, cu zurgălăi sau cu amar,
şi ne uită-ntre garoafe şi poeme
-pici plăpând şi tată grădinar-

pe o margine albastră de cleştar

Poveste, de Radu Gyr

Am avut un copil și-o nevastă
Acum o sută, o mie de ani.
Auziți păianjeni ? Auziți șobolani ?
Am avut un copil și-o nevastă.

Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pământești diafane ?
Înecuri, sfârșituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viață odrasla, femeia.

Au trecut o sută cinci sute de ani,
s-au rupt munții și-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Și în tăcerea lor scurt detunată
un chip îmi zâmbește și coase.
Din pat , două mâini mici, somnoroase,
întinse, parcă mă fulgeră : „ - Tata !”

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la-ntâmplare.
Aicea sunt : mă, ala, un oarecare,
apoi cad iarăși în bezne postume.

Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Și suntem numai trei din toate ?
Viața-i de scrum și am rămas în cetate
doar noi : veșnicia, celula și eu !...

De-aş zări măcar o frântură de stea !
Ce fiară-i veșnicia, ce fiară !
I-aș cere să-mi dea un capăt de sfoară
și de milenii să mă spânzur cu ea.

Cântec deplin - Radu Gyr

N-ai lăuda de n-ai știi să blestemi,

Surâd numai acei care suspină,

Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,

De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină. 

Și dacă singur rana nu-ți legai,

Cu mâna ta n-ai unge răni străine.

N-ai jindui după frânturi de rai

De n-ai purta un ciob de iad in tine. 

Că nu te-nalți din praf dacă nu cazi

Cu fruntea jos, în pulberea amară,

Și dacă-nvii în cântecul de azi

E că mureai în lacrima de-aseară.

Metanie- Radu Gyr

Doamne, fă din suferință,

Pod de aur, pod înalt,

Fă din lacrima velință

Ca intr-un pat adânc și cald. 

Din lovirile nedrepte

Faguri facă-se și vin.

Din infrângeri, scări și trepte,

Din căderi, urcuș alpin. 

Din veninul pus in cană

Fă miresme ce nu pier.

Fă din fiecare rană

o cădelniță spre cer; 

Și din fiece dezastru

și crepuscul stins în piept,

Doamne, fă lăstun albastru

și fă zâmbet înțelept. 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! -Radu Gyr

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tapșane

o claie de zări şi-o căciula de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies inainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Poveste -Radu Gyr

Am avut un copil și-o nevastă
Acum o sută, o  mie de ani.
Auziți păianjeni ? Auziți șobolani ?
Am avut un copil și-o nevastă.

Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pamântești diafane ?
Înecuri, sfârșituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viața odrasla, femeia.

Au trecut o sută, cinci sute de ani,
s-au rupt munții și-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Și în tăcerea  lor scurt detunată
un   chip îmi zâmbește și coase.
Din pat , două mâini mici, somnoroase,
întinse, parcă mă fulgeră : " - Tată !"

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la-ntâmplare.
Aicea sunt : mă~ăla, un oarecare,
apoi cad iarași în bezne postume.

Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Și suntem numai trei din toate ?
Viața-i de scrum și am rămas în cetate
doar noi : veșnicia, celula și eu !...

De-aș zări măcar o frântură de stea !
Ce fiară-i veșnicia, ce fiară !
I-aș cere să-mi dea un capăt de sfoară
și de milenii să mă spânzur cu ea.