Emil Botta - Medalion

Păcatele mele!Pe fruntea ta,

la tîmpla ta,

ca delicatele, nervurele frunzei,

scris era

sfîrșitul meu:

m-am spînzurat de gîtul tău

cu funia de aur

a pletelor tale.

Și spînzur acum

de ramura gîtului tău

și acum trage greu,

greu apasînd pieptul tău

cea mai teribilă,

înfricoșătoare medalie.

Binecuvîntato, iubito,

repede să treci

prin codrul deznădejdii,

nu cumva să te ajungă

delirantul, viscolul rău.

Și medalionul aruncă-l

și dezleagă-l pe robul tău. 

Emil Botta - Un Dor Fără Saţiu

De un dor fără saţiu-s învins
şi nu ştiu ce sete mă arde.
Parcă mereu din adînc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă prade.
Şi pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te-vino în spaţii,
izvoare sub lună, ori dornică ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu mă alină
şi parcă-aş visa o planetă pierdută.
E atîta nepace în sufletul meu,
bătut de alean şi de umbre cuprins…
Un dor fără saţiu m-a-nvins,
Şi nu ştiu ce sete mă arde mereu.