Cu pânzele-ntinse pornesc înspre larg,
Şi-n leagănul apelor cântă...
Amurgul înnoadă catarg de catarg,
Şi-n funii şi vergi se frământă...
De-o jale nestânsă li-e cântecul plin,
Şi vântu-l împrăştie-n zare...
Deasupra sunt ceruri scăldate-n senin,
Şi ceruri albastre, pe mare.
Spre alte tărâmuri, cuprinsul întreg
Îi poartă pe apele creste...
Şi ei spun într-una, şi eu nu-nţeleg
Un strop din amara poveste...
Ascult ce străine-s cuvintele lor,
Străine... dar simt cum deodată
Tot sufletu-mi este văpaie de dor,
Şi faţa de lacrimi brăzdată:
Că dintre nămeţii fugarnici în vânt,
Şi pân'la nenvinsa pustie,
Din oricâte graiuri s-aud pe pământ,
Iubirea pe toate le ştie.
