Tănţica are har, are talent.
Iubitul ei, locotenent,
Chiar o iubea ca un nebun,
Dar ea râdea şi bea tutun.
De mă iubeşti aşa cum spui,
Mi-ai cumpăra o casă-ntâi;
De foame, florile nu ţin!
Îi zise ea cu glas sublim.
Sărmanul s-a îndatorat
Şi casă cu balcon i-a luat
În centrul urbei, la şosea.
Ea bea tutun şi nu-i păsa
Când el, la pat căzu bolnav.
Îi spuse doctorul că-i grav,
Că boala sa nu are leac.
Ea bea tutun cu basamac
Şi îşi râdea de soarta lui
La fel ca-n zilele dintâi.
Trecu o noapte, două, trei
Şi-l îngropară sub un tei,
În ţintirimul militar,
Fără serviciu funerar.
Şi nici nu-l plânse ea pe el
Că îşi găsi un colonel,
Un bătrânel cu şarm şi bani.
Trăi şi ăsta vreo doi ani,
Dar o trecu în testament,
Căci e femeie cu talent...
Ea bea tutun şi bea rachiu
Pe undeva, nici nu mai ştiu...
Rămâne doar povestea ei,
Cea mai cu har între femei!
