marți, 25 aprilie 2017

Pupă-mă - Benone Sinulescu

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Născut în România-Viorel Boldiș


Şi Dumnezeu a zis
Să facem cerul şi pământul
Şi a făcut mult cer
Şi mult pământ 
Până s-au terminat şi unul şi altul
Şi eu trebuia să mă nasc
Şi nu ştiam unde
Doamne 
Şi cerul meu
Şi pământul meu?
E atâta cer şi atâta pământ
Naşte-te unde vrei
Omule
Am plâns
Ca un nenăscut ce eram
Vreau cerul meu
Şi pământul meu 
Doamne
Atunci Dumnezeu
A luat un petic de cer 
Şi un petic de pământ
Care-i mai rămăseseră printre degete
Şi le-a pus unul peste altul
Dacă vrei 
Acesta este cerul tău 
Şi acesta este pământul tău
Dar să ştii
Că numai şi numai aici
Îţi vei găsi liniştea şi fericirea
Vreau 
Am zis
Şi aşa s-a făcut
Şi m-am născut în România.

Rosteşte-mă-Elena Armenescu


Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura…
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!

Romanţa noastră- Ion Minulescu


Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi părinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi –
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum –
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri…
Şi-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă –
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi-n gură caldele cuvinte…

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri…
Şi-n calarea noastră întâlni-vom –
O!… câte nu poţi să-ntâlneşti
Când drumu-i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre-ntrezărite-Aureole –
Nimicuri scumpe pământeşti!…

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!…
Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântaţi că-n urma noastră
Zări-vom pe-alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Şi râd că nu-i putem opri…

Da…
Va veni şi ziua-n care vom obosi,
Şi va veni
Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaşte…

Şi-atunci, privind un urma lor –
Ca cei ce n-au nimic să-şi spună
Când nu-şi pot spune tot ce vor –
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!…



vineri, 21 aprilie 2017

Floarea-soarelui-Radu Stanca


Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa
Şi numai când răsari tu dimineaţa,
Descătuşând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi
Pe câmpul plin de-o harnică speranţă,
Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi
Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Şi-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc şi leg
Cu toate florile fiinţei mele.


miercuri, 19 aprilie 2017

Un romantic-George Topârceanu


De două ceasuri tremurând în stradă, 
Cu ochii plini de mută resemnare, 
Îşi face planuri extraordinare
Şi-n mintea lui rosteşte o tiradă. 

- "Poftim la geam, sublimă arătare! 
De-ai auzi tăcuta serenadă, 
Te-ai apleca uşor pe balustradă
Ca să trimiţi în vânt o sărutare."

El spera încă... Poate, cine ştie, 
De la distanţă, prin telepatie, 
Va-nfiripa cu ea un dialog. 

Dar inima-i se strânge ca-ntr-un cleşte, 
Pe când vardistul trece şi şopteşte
C-un zâmbet straniu: "Circulaţi, vă rog!..."

marți, 18 aprilie 2017

Drăgălaşe păhărele-Păstorel Teodoreanu


Drăgălaşe păhărele
Dinainte-mi să se pună
Să se toarne vin în ele,
Poftă bună !

Să golim toţi în tăcere
Iar cuiva vin de nu-i place
Bea-atunci mai bine bere,
Bea în pace !

Cine-i ameţit prea tare
Pe sub mese să se culce
Şi în zgomot de pahare,
Doarmă dulce !

Să nu fie vorbă lungă
Doară ştim ce scurtă-i viaţa
Să bem până să ne-ajungă,
Dimineaţa.

Rugă de Corneliu Coposu


Cerne, Doamne, liniștea uitării
peste nesfârșita suferință,
seamănă întinderi de credință
și sporește roua îndurării.
Răsădește, Doamne, dragostea și crinul
în ogorul năpădit de ură
și așterne peste munți de zgură
liniștea, iertarea și seninul.
Cerne, Doamne, liniștea uitării
peste nesfârșita suferință,
seamănă întinderi de credință
și sporește roua îndurării

vineri, 14 aprilie 2017

Christos a înviat - Alexandru Vlahuţă




Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!

El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colindă lumea
Şi mulţi hulesc în urma lui.

Şi mulţi cu pietre îl alungă
Şi râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbeşte tuturora-
Atotputernic şi smerit!

El orbilor le dă lumina,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.

Şi tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc-
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.

Urască-l cei fără de lege...
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.

Din toată lumea asupriţii
În jurul lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuţit:

"Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc"...

II

Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

Au râs şi te-au scuipat în faţă
Din spini cununa ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie
Stăpâni desuprã-ţi s-au crezut...

Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi...

III

S-au veselit necredincioşii 
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,

Şi valurile-i neoprite
Peste pămant se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.

Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculaţi... Christos a Înviat!

Primăvara-Alexandru Macedonski

Sub flori de măr
Ce mi se scutură în păr
Se umple sufletul de soare;
Pe orice frunţi suferitoare,
Oh! ningeţi, albe flori de măr.
Sub liliac
Sunt pasări dulci ce nu mai tac,
Concert de voci mângâietoare
Sărmani cu inimi gemătoare,
Uitaţi, dormiţi sub liliac.
Pe sub cais
Din aripi bate albul vis
De-o inocenţă răpitoare:
Amanţi cu inimi arzătoare,
E fericirea sub cais.
Sub nucul lat
Te afli însă izolat
Şi-n umbra lui îmbătătoare
Trecutul naşte ca o floare
Ah! de-aş muri sub nucul lat.

Mugur de Nichel-Adrian Păunescu


Primăvara în ţări dezvoltate
Un mugur de nichel străbate
şi-un verde ciudat, monoton,
Livezi de săpun şi şampon,
Primăvara în ţări dezvoltate.

Primăvara, a câta putere?,
La vamă nici acte nu-ţi cere,
Duminica totu-i deschis,
Ai lua-o încet spre Paris,
Primăvara doar ea grănicer e.

Primăvara pe-aici e o criză,
Răspunde cu-o frunză şi-o fisă
Şi oamenii-i sunt bieţii servi,
Primăvara-i o criză de nervi,
E o criză ea însăşi în criză.



joi, 13 aprilie 2017

ZI DE APRILIE de Marius Velicescu


O, cerule nu știi ce vrei
Nici tu, azi mi se pare
Zâmbești și plângi, și iar zâmbești
În joc de curcubee,
Parcă pe boltă oglindești
Un suflet de femee...

Nicolae Iorga - Nu l-au cunoscut


Oricât de sfânt era Iisus
Şi cât de lămurit prin lut
Vedeai pe Cel venit de sus
Şi ai săi nu L-au cunoscut.

A trebuit ca Trupul Său
De mucenic să-L bată-n cuie
Ca să se-arate Dumnezeu
Şi ca la ceruri să se suie.

miercuri, 12 aprilie 2017

Silentium nocturn- Radu Stanca


Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.
Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.
Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.
Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.
Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

Toast-Radu Stanca


Ridic acest pahar pentru iubire
Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta strălucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.
Văd mâlul de demult cum se depune
Şi apa limpezindu-se treptat
După ce trece, cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.
A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Şi presărat cu petece de cer.
De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
În care-nvăţ din nou ca să iubesc...
Scăpat de rana mea dintodeauna,
Abia acum când matca de nisip
Mi-o desenează argintie luna
Îmi pot privi adevăratul chip.
Abia acum, cuprins de strălucire,
Pot la mijirea zilei să închin
Pentru prieteni şi pentru iubire
Acest pahar de frumuseţe plin!

luni, 10 aprilie 2017

Ce-a fost n-a fost -Tiberiu Utan


Ce-a fost n-a fost. Pădurea şi vechea mânăstire.
Trecutul meu adoarme în neştire.
Nici aerul, nici noi nu ne-am opus.
Cine-a învins şi cine-a fost supus
nu ştim nici noi,
nici firul de trifoi.
Ce s-a-ntâmplat nu s-a'ntâmplat,
ce-am blestemat n-am blestemat
şi-a fost păcat ce-am binecuvântat.
Ce înţeleg nu înţeleg.
M-am rupt în două şi-am rămas întreg.


joi, 6 aprilie 2017

Idilă -Florin Dumitrescu


Prin lanul de grâu
înalt pân'la brâu,
singuri ca macii şi 
mândrii ca narcişii,
ne-om crede perechea 
întâia, străvechea,
despuiaţi fiind de haine
precum gândul de taine.
Ne-om bate în spice
(numi-le-vom bice),
de-o câştiga cel care
s-o gâdila mai tare.
Din grâul mai bălan ne
vom împleti coroane, 
ca,după-închipuiri,
să ne gătim de miri;
ne-om face jurăminte 
şi ne-om iubi cuminte.

Într-un târziu, tractoare
ne-or smulge din visare,
iar badea Neculai
ne-o izgoni din rai.

Clepsidra cu dragoste-Nicolae Dragoș


De-a soarele
în ploaie nevăzută

de-a ploaia
fără asfinţit

de-a frunzele
de-a păsările serii

clepsidră-ngenunchiată
lângă mirarea lumii

de-a aripile
înfrunzind sub lună
pom răvăşit
de secetă nebună.

miercuri, 5 aprilie 2017

De ce nu mi-aţi spus? -Ion Caraion


tulbure rost...
de ce nu mi-aţi spus, de ce nu mi-aţi spus,
cei ce aţi fost
înainte de noapte şi zi,
cei ce aţi fost, cei ce aţi fost
înainte de-a fi
voi şi noi toţi
călători fără umbră ,făpturi fără lut,
solitari pe o roată
dintr-o mie de roţi...
eu niciodată să fiu n-aş fi vrut
o! niciodată.


Eu am văzut -Ion Caraion


Luasem cu mine un copac să ne plimbăm
luasem o pasăre să facă diezi
am văzut de la ce cai erau potcoavele căzute
am avut o mie de braţe ca Bariareu
eram Pilat din Pont şi mă spălam pe toate mâinile
de câteori se tăcea mai departe
conştiinţa lua chip de răspântie
erau vite şi proverbe
eu eram singur
copacul acesta va tulbura lumea
să ne grăbim să coborâm sub pământ
viscolea cu adevăr
eu eram singur
terori extaze elevaţii
lasă că o să murim noi lasă că o să înviem noi
un nisip leneş încălzea cântecele
apa se alinta în boneţelele zeilor
lasă că o să murim noi
femeile arborii şi stelele de deasupra creştetelor
au văzut de la ce cai erau potcoavele căzute
dar
ca şi când nu m-ar avea
ca şi când n-ar fi avut paşi
ţineau o dietă a tăcerii
eu eram singur
şi degeaba mă spălam pe toate mâinile
că viitorul a luat forma ruinelor mele.

Eram Pilat din Pont şi-am avut o mie de braţe.


Fotoliu de amurg -Ion Caraion


Viaţa mea a fost o cenuşăreasă
care nu şi-a mai găsit condurii.
Creşteau împrejur zorzoanele naturii,
iar zorile-ndemnau "hai" şi noaptea-mi spunea "lasă"...
Au stat constelaţiile cu pasărea de aur la masă
ca-ntr-o ghicitoare.
Dar pasărea sta în picioare
şi nimeni n-a ştiut.
Pâlpâia un înger de lut
pe umerii tăi fără nume,
iar taina şi-a tot pierdut fecioriile-n lume...

Acum e târziu, din pământ
ies calendare cântate de vânt
şi zăngăne, pe coifurile holdelor, lunile - 
din loc în loc, la câte-un sat...
Parcă aud vântul povestindu-mi rugăciunile
din care am plecat.


Mă las în continuare-Nichita Stănescu


Mă las în continuare de mine însumi plâns
ca-n vremea când puneam un ochi albastru
la idee, 
şi pe deasupra o sprânceană ca să-l ţină strâns
şi-ntrors din ce e către ce e. 

Şi eu m-aş fi dorit un om frumos, 
subţire şi pătrat la falcă, 
peste stafii victorios
sau cel mai înţelept din arcă. 

De coadă aş fi tras în sus
cometa adormind în patu-mi, 
bătut în cuie m-aş fi pus
pe cruci de-a lungu-mi şi de-a latu-mi. 

Dar mi-a fost dat pe lângă os
să am şi nervi şi chef de viaţă, 
şi eu am vrut să fiu frumos
aşa cum legea ne învaţă. 

Dar, o, am fost aşa cum sunt, 
cum este osul repetat, 
din cărămizi, un zid urcând, 
haină de lucru şi purtat, 

pe care nu pot s-o sfâşiu, 
mai neavând un braţ, o gură, 
atâta timp cât am să fiu
cu însumi, însumi de-o măsură.