Pătru Opincă-Aron Cotruș

Io,
Pătru Opincă,
ţăran fără ţarină,
plugar fără plug,
ciurdar fără-o vită,
îmi duc viaţa necăjită
fără strâmbătăţi şi vicleşug
şi bruşul de mucedă pită
mi-l plătesc cu sânge din belşug...

O vorbă a mea-i ca o mie...
am slujit cu cinste şi-omenie
satului
şi împăratului...
de sărac ce-s, toţi câinii mă latră,
şi noapea, când pe uliţi trec domol,
nu mă aşteaptă pe nici un podmol
fete mari cu ţâţe ca de piatră...

sapa mea muşcă, rupe adânc,
dar nu-mi aduce nici doară cât mânc...
la secere,
nime nu se ia cu mine la-ntrecere...
coasă ca a mea în ţara toată nu e...
sprintenă trece prin ierburi ca de cuie...

rânza mi-e goală, blidul la fel,
dar grâul creşte drept ca de oţel,
să se-mbuibe din el
groful putred, ciocoiul mişel...

Io,
Pătru Opincă,
ce-ntre-atâtea moşii n-am doar o şirincă.
înfrunt strâmbele legi şi năpasta,
şi-n răzmeriţa ce-n mine creşte
sudui vârtos, mocăneşte,
şi scuip pe toată rânduiala asta!...

Ai noştri sunt aceşti munţi-Aron Cotruș

Ai nostri sunt aceşti munţi
pietroşi, mănoşi, cărunţi.
Căci noi ne-am căţărat pe ei spre Cer.
Noi ne-am deschis adâncurile de aur şi de fier
Şi-am suferit cu ei prin ploi şi ger...
Noi le-am spintecat uriaşele pântece,
noi le-am proslăvit frumuseţi şi cântece
Şi le-am cunoscut sufletul şi furtunile
mai bine ca oricine.
În haiducia grea ori doinind domol după ei
nimeni nu i-a cunoscut şi îndrăgit ca noi.
Da, acest pământ daco-roman,
Cine ar putea mai mult ca noi să spuie
c-al lui e?

Cine l-a arat
din începuturile vremurilor neîncetat?
Cine l-a semănat?
Cine i-a fost slugă şi stăpân?
Care dintre neamurile vechi şi noi
au îngropat în sânul lui atâţi eroi?
şi cu doina de veacuri aicea plânge?
Cine l-a apărat mai dârz de-al năvălirilor puhoi
şi l-a adăpat atâtea mii şi mii de ani,
cu sânge şi sudori
Ca noi?

O plecările, plecările-Aron Cotruș

O plecările, plecările, plecările
din toate porturile şi din toate gările,
pe toate mările, spre toate depărtările,
spre toate ţintele şi aşteptările,
spre marginile lumilor şi ale gândului
spre marginile sufletului meu – flămândului...

M-or înghiţi în murmure-necate valurile?
m-or aştepta în depărtări sărbătoreşte malurile?
m-or înălţa pe creste încă nevisate visurile?
ce-mi pasă mie unde mă vor duce trenurile, navele?
şi dorinţele-mi de foc, bolnavele?...

Ieie-şi, încotro le place, zborurile
ca un stol neobosit de paseri albe dorurile...
cruţe-şi ceasurile cine-o vrea şi de primejdii scape-le,
ale mele-s drumurile lumii toate, munţii, apele...
moartea umbrele-i în preajma-mi înfiripe-le
suflete, deschideţi pentru-nalturi, pentru depărtări şi vecinii, aripele!...

Am înflorit întocmai ca un măr-Aron Cotruş

Am înflorit întocmai ca un măr în vântul aspru şi 

fugarnic,

am înflorit cum totul înfloreşte – 

zadarnic...

M-au izbit atâtea aspre, repezi, trecătoare vijelii,

şi dacă m-am bocit sau stat-am împietrit şi mut, 

n-am câştigat nimic, nici n-am pierdut...

Oricât ne-am zbate, cât ne-am opinti,

ca mâne toţi, la fel, ne-om întâlni, 

în tăcerile de vecinicii,

frate vierme!...