Rugăciune - Eugen Jebeleanu

Tatăl nostru carele eşti în ceruri
coboară, de eşti, pe pământ
şi opreşte viforul morţii
şi fă din căşti pălării
şi mângâie feţele morţilor
păstrându-i în viaţă pe vii
şi stai printre noi de ni-eşti tată,
din sângele scurs făcând vin
şi fă din oricare armată
alaiuri civile.

Amin.

Ce se poate de Eugen Jebeleanu

Ivit pe lume fără voia mea

o să rămân cât pot sau cât se poate

căci am nevoie de atâtea vize

de-atâta aer, și libertate

Însă la urmă

o să mă fac ceea ce nu se vede

ce cântă-n apă și surâde-n pietre. 

VISUL OMULUI-CAL(Eugen Jebeleanu -- SURÂSUL HIROŞIMEI)

( Un drum fără sfârşit, pe care merg, cu paşi egali, atrase ca de o ţintă pe care numai ele o cunosc, herghelii fără număr. Omul-cal se află, simultan, în urma cailor, pe drumul necunoscut, şi pe străzile cunoscute din Hiroshima.)

Cai, fraţi ai mei ... copite, cai ... copite ...

voi care mergeţi zi şi noapte, cai ...

copite ... cai ... ochi care nu privesc

decât doar înainte ...

Nu azvârliţi în mine

cu grindinile voastre de copite.

Sînt omul-cal,

sînt numai batături,

fiece deget

e un inel cu-o piatră de granit.

Taifunurile, arşiţa şi ploaia

şi un sobor de gheare nevăzute

mi-au smuls tot ce aveam,

un nor de haină ruptă

şi patru

cămaşi de piele bine jupuită

şi carnea, câtă-a mai rămas sub ele.

Mi-au mai lasat căcâiele,

călcâiele-copite,

nepotcovite şi îndurerate

şi scăpărând ca pintenii de stele.

Nu mă goniţi, priviţi-mă în ochi,

cu ochii voştri de femeie, mari,

şi arătaţi-mi

cum să-nvăţ

să-mi bată inima din nou

în ritmuri regulate,

cum s-o pornesc când simt că nu mai bate

sau – când răsună ca un clopot – cum

s-o fac să nu se sfarme-n cale.

Trec roţile pe lângă mine,

trec roţile acestui timp turbat,

sălbatic ca un leopard,

cu pete de ulei şi de benzină,

pătat de sânge ...

Trec roţile şi, fără să m-atingă,

mă nimicesc.

Oh, cai ... copite ... cai ... copite ... cai ...

oh, sunetele clare de copite ...

copite cu potcoave,

potcoave, care-oricum vă apără

şi care, uneori, când sînteţi odihniţi,

răsună argintiu precum

o dimineaţă după ce-a plouat ...

Nu pot,

nu pot,

nu pot să mai alerg

ca oamenii!

E prea mult

pentru două picioare

de om.

Mi-s sfâşiate tălpile

de colţii pietrelor-căţele

şi arse

de mucurile de ţigări aprinse,

spinarea mi se-apleacă zi de zi,

nu pot să mai alerg ca oamenii ...

Luaţi-mă-ntre voi

şi-adăpostiţi-mă în grajdul vostru,

alături

de scuturile cupelor lucioase.

Nu cer nimic,

doar poate, un pumn de-ovăz ---

dar arătaţi-mi cum să fac

să-mi bată inima din nou

în ritmuri regulate,

cum s-o pornesc când simt că nu mai bate

sau – când răsună ca un clopot – cum

să fac să nu se sfarme-n cale.

Fiţi voi măcar îndurători,

voi care mă priviţi

cu ochii voştri înţelepţi şi blânzi,

cu ochii voştri mari, de flori deschise,

Primiţi-mă-ntre voi ...

Mă mulţumesc cu orişice,

Staţi, cai, staţi, fraţi ai mei!

Am şase mânji acasă ...

Am şase,

şase mânji ...

( Caii s-au oprit, căci --- şi omul-cal de-abia acum îşi dă seama --- au ajuns în faţa lunii. Luna e o găleată cu apă argintie. Hergheliile se adapă. Fiecare cal, îndată ce bea, e înghiţit de lună. Nici unul se pare că n-a auzit cuvintele omului-cal. Ultimul, însă, întoarce capul spre om, cu înţelegere, făcându-i semn că poate să-l urmeze. Apoi îşi apleacă grumazul, se adapă şi el şi se face nevăzut. Omul-cal e gata să bea, dar, în timp ce s-a aplecat asupra găleţii, zăreşte, reflectat printre stelele clătinate în apă, Pământul şi pe cei şase copii. Dacă va bea din lună n-o să-şi mai revadă niciodată copiii şi Pământul. Se ridică şi, îndepărtând-se de lună, porneşte gâfâind, înapoi spre casă. Ecoul paşilor săi scoperă muzica sferelor. )

În vîrful inimii - Eugen Jebeleanu

Lacrimile copacilor nu pot să cadă
decît dacă le culeg în pumnii mei.
Cine are urechi, cu ele o să vadă
prin ochii pisicii fără clopoţei.

Umblu în vîrful inimii, să nu fiu auzit
dar bătăile sale mă dau de gol

încît lacrimile din pumn mi-au căzut rostogol
şi pădurea e acum un rîu liniştit.

Dialectica-Eugen Jebeleanu

Am învățat de la apă

cum să nu curg,

am învățat de la plug,

cum să nu ar

și de la viață 

cum să dispar.

Si viata -Eugen jebeleanu

Si viata care merge inainte
si fara tine.si fara tine ,si fara tine
triumfatoare viata pe ruine,

pe oase si pe parul tau de luna,
pe ceea ce a fost si nu e
pe ceea ce coboara ,pe ce suie,

pe ceea ce nu stim daca e,
pe ceea ce nu stim daca a fost
si cu ce rost ,si cu ce rost,si cu ce rost,

pe ceea ce ai vrea sa intorci si nu se poate,
pe ceea ce-i aproape si -i departe ,
pe ceea ce desparte