Remușcarea durează cât vinovăția-Jorge Luis Borges

Abel și Cain se întâlniră după moartea lui Abel. Mergeau amândoi prin deșert și se recunoscură de departe, căci amândoi erau foarte înalți. Frații se așezară pe pământ, făcură focul și mâncară. Tăceau, așa cum fac oamenii osteniți când se pogoară înserarea. Pe cer se arăta câte o stea, ce nu-și primise, încă, nume. La lumina flăcărilor, Cain văzu pe fruntea lui Abel semnul pietrei, scăpă din mână bucata de pâine pe care tocmai o ducea la gura și îl ruga să-i ierte fărădelegea.
Abel răspunse:
– Dar oare tu m-ai omorât sau eu te-am omorât pe tine? Nu mai țin minte; vezi, stăm alături ca odinioară.
– Acum știu că m-ai iertat, în adevăr, spune Cain, căci a uita înseamnă a ierta. Voi încerca să uit și eu.
Abel spuse încet:
– Așa este. Câtă vreme durează remușcarea, durează și vinovăția.

Să cauți râul ce e timp și apă....(Ars poetica)-Jorge Luis Borges

Să cauți râul ce e timp și apă,
Să-ți amintești că timpu-i tot un râu,
Să știi că ne petrecem ca un râu
Și-al nostru chip se oglindește-n apă.
Să simți că veghea este tot un vis…
Visând că nu visează… și că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.
Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani și luni și trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri și simboluri.
Să vezi în moarte-un vis, în asfințit
Un aur trist – aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră și-asfințit.
Spre seară, câteodată, vezi un chip
Ce te privește dintr-o ștearsă-oglindă.
La fel și arta cată-a fi oglindă
Ce ne arată propriul nostru chip.
Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
A plâns Ulise revăzând Itaca
Umilă, verde. Arta-i ca Itaca
De verde veșnicie, nu minuni!
Și este ca un râu necontenit
Ce trece și rămâne, e același,
Eternul Heraclit, mereu același
Și altul, ca un râu necontenit.

Poem pentru prieteni -Jorge Luis Borges

Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii,
nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri,
dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău.
Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici.
Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
Bucuriile , victoriile si succesele tale,
nu sunt ale mele.
Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit
Nu judec deciziile pe  care le iei în viaţă.
Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te,
dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale,
dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul.
Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…
si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii.
Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
În aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele.
Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit…
Răspândeşte vibraţii de iubire…
Ştii că suntem aici în trecere.
Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi.
Ascultă-ţi inima.
Fii încrezător  în viaţă.
Pretind aşa de puţin…
Să nu fiu primul, nici al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten.
Îţi mulţumesc că exişti.

Odă scrisă în 1966-Jorge Luis Borges

Nimeni nu e patria. Nici măcar călăreţul semeţ,
cel care, sub zorii dintr-o piaţă pustie,
trece prin timp pe un cal de bronz,
nici ceilalţi, cei care privesc din marmură,
nici cei care şi-au risipit cenuşa răzvrătită
pe întinsul Americii
sau au lăsat un vers, o victorie,
ori amintirea unei vieţi cinstite,
în nedreapta scurgere a zilelor.
Nimeni nu e patria. Nici măcar simbolurile.

Nimeni nu e patria. Nici măcar timpul
copleşit de lupte, spade, exoduri,
şi de lenta poluare a regiunilor
mărginite de răsărit şi amurg,
de chipurile care îmbătrânesc
în oglinzile acoperite cu pânză,
şi de răbdătoarele agonii anonime
care durează până în zori,
de păienjenişul ploii
peste grădinile cenuşii.

Prieteni, patria este un eveniment veşnic,
precum veşnică este lumea.
Nimeni nu e patria, dar noi toţi
trebuie să fim demni
de jurământul străbun
pe care l-au depus acei cavaleri
angajându-se să fie
ceea ce nu ştiau că sunt: argentinieni.
Să fie ceea ce erau prin insuși faptul
de a fi jurat in această casă străveche.
Suntem justificarea acestor bărbaţi,
justificarea acestor morţi;
datoria noastra este glorioasa raspundere
pe care aceste umbre
au lăsat-o moștenire umbrelor noastre
și pe care trebuie s-o indeplinim,

Nimeni nu e patria, dar toţi suntem patria.
Nestins rămână-n pieptul meu
şi în al vostru ,neobosit,
focul acesta limpede și misterios.

În timp înveți-Jorge Luis Borges

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de
siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi
ochii larg
deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la
jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi
calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ...
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te
întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil
să te iubească cu defectele
tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil
vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt
număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de
false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot
face.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi
la aceeaşi
intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare
fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă
umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ,
dar multiplicate,
ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se
petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bun nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi
sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt...

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...