Focul vânăt-Serghei Esenin (traducere George Lesnea)

Volga

Focul vânăt e gonit de vânt,
zările-au uitat să mă mai doară…
de iubire-ntâia oară cânt,
la scandal renunţ întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc
La femei şi votcă dam năvală
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul
Că uitând întregul tău trecut
Tu să nu mai poţi pleca la altul.

Tu – mers gingaş, tu surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să fie.

Cârciumile le-aş uita pe veci
n-aş mai şti nici versul ce înseamnă
de-aş atinge-aceste braţe reci
şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ
Departarea mi-ar părea uşoară…
De iubire-ntâia oară cânt
La scandal renunţ întâia oară...

Ah, voi sănii, sănii! -Serghei Esenin

Ah, voi sănii, sănii! Și voi cai, voi cai!

Numai dracul v-a scornit, mișelul!

Peste stepa-n goană cu alai,

Rîde pîn' la lacrimi clopoțelul.

Pretutindeni, prin pustiuri reci

Luna nu-i, nici glas de cîini, nici ceață.

Încă n-am îmbatrînit pe veci,

Hai, dă-ți suflet, viața mea-ndrazneață.

Cînta-n spargul nopții, vizitiu,

Te-nsoțesc de vrei, dar cu tristețe,

Despre ochii umezi care-i știu

Și despre voioasa-mi tinerețe.

Pălăria mi-o pleoșteam ades,

Puneam calul între hlube late,

M-așezam pe-un braț de fîn ales,

Și pe urmă, ține-te, măi frate!

Cum mă mai împăunam, zburînd!

Și-n tăcerea nopților stufoase,

Gureșa-mi harmonică oricînd

Sucea capul fetelor frumoase.

...Totu-i dus. Fugarul a pierit.

S-a schimbat și părul meu și glasul.

De prea mult voios pălăvrăgit

Și-a pierdut harmonica mea glasul.

Sufletul mi-i totuși plin de rost,

Gerul și zapada-mi saltă țelul,

Fiindcă peste toate cîte-au fost

Rîde pîn' la lacrimi clopoțelul. 

Toamna- Serghei Esenin

Colo prin maracinișul dintre râpi și ulmul ciung,

Toamna, iapa roaibă, paște, scărpinîndu-și coama, lung.

Lânga malurile apei, pe tapșanul gol si ud,

Azi potcoavele-i albastre zăngănind încet s-aud.

Vântul-schivnic, furișându-și recea vraiște de fum,

Macină frunzișul galben de pe coșcovitul drum

și sărută blând pe creanga măceșiului spinos

Rănile roșcate ale nevăzutului Hristos. 

Cântecul căţelei-Serghei Esenin

Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, in viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.

Până-n amurg, veghind incovoiată,
I-a răsfăţat, lingându-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată
Pe fierbinţeala pântecelui supt.

Iar seara, când găinile s-aşează
Stăpânul casei a ieşit posac
Şi unde mama pâlpâia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.

În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum...
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scâncea curgând sub botul ei, acum.

Apoi când se-nturna şovăitoare
Şi singură înspre culcuşul ei,
Deasupra casei i-apăru pe zare,
În locul lunii, unul din căţei.

Străină, zgribulită şi-n neştire,
Privea la chipu-i nalt şi depărtat,
Iar luna plină, lunecând subţire,
După colini a dispărut treptat.

Şi cum atunci când cineva-n ogradă,
Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins,
Ca stele mari de aur în zăpadă,
Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins.

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig-Serghei Esenin

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata.

N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
Si pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!

In dorinti incep zgarcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.

Toti suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fragii frunzele desarte…
Binecuvantat sa fie deci
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.