Ştefania Mărăcineanu este una din legendele uitate ale României

Ştefania Mărăcineanu

Ştefania Mărăcineanu este una din legendele uitate ale României, care au pus ţara noastră pe harta marilor descoperiri. Ştefania era pasionată de fizică, iar pentru a-şi realiza visul s-a dus să-şi facă doctoratul la Paris, chiar în laboratorul lui Marie Curie.

A terminat teza sa în numai doi ani, între 1922-1924, axându-şi studiile şi cercetările pe tema radioactivităţii.

Ştefania Mărăcineanu s-a născut în Bucureşti în anul 1882, însă nu se cunosc prea multe despre copilăria ei. A absolvit facultatea în 1910, cu o diplomă în fizică şi chimie, ştiind de pe atunci care este drumul ei în viaţă.

După absolvire a lucrat ca profesoară la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti. Şi după mai bine de un deceniu a obţinut sprijinul financiar al Ministerului Ştiinţelor din România şi a început studiile pentru doctoratul în fizică. A plecat în Franţa să lucreze în laboratorul lui Marie Curie. A obţinut doctoratul după numai doi ani, în 1924.

În laboratorul Curie s-a preocupat de măsurarea cu precizie a timpului de viaţă a poloniului (element radioactiv descoperit de Marie Curie).După terminarea doctoratului, a încercat să obţină postul de şef al  Laboratorului Român de Radioactivitate care urma să se înfiinţeze în România. Însă, din nefericire - din motive care nu se cunosc -  nu a obţinut slujba şi a lucrat încă un an în laboratorul Curie.

În ţară s-a întors abia în 1930 unde s-a apucat să studieze o posibilă corelaţie între radioactivitate şi ploaia artificială.

A murit în august 1944 bolnavă de cancer.

Într-unul din studiile sale, publicate în reviste franţuzeşti de prestigiu, ea afirma: “Piatra filosofală există în radiaţiile solare şi tot aici este sursa formidabilei energii radioactive, a cărei necesitate s-a impus deja şi se va impune tot mai mult”.

Ştefania Mărăcineanu, în ţară, s-a ocupat şi de fenomenele meteorologice descoperind prima în lume procedeul de declanşare artificială al fenomenelor naturii şi a stabilit o legatură între cutremure şi precipitaţii.

Ce este trist pentru noi,  ca români, este faptul că în timp ce i se recunosc meritele chiar şi în Franţa, Ştefania Mărăcineanu nu figureaza nici în ultimul dicţionar enciclopedic român, din secolul 21.

Maria Uca Marinescu

A făcut liceul la Târgu-Mureş şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la Bucureşti. În perioada 1990 – 1996, a călătorit în China, Tibet, India, Nepal şi văile caucaziene din Rusia; în 1996, a traversat Canada, de la est la vest; în 1997 – 1998, a parcurs singură drumul străbătut de expediţia „Belgica” spre Antarctica, cu un secol în urmă; în 1999 a traversat singură Africa, de la sud la nord, străbătând 11 ţări; în 2000 a parcurs vechile drumuri maritime europene folosite de vikingi, din Norvegia şi Islanda până în Groenlanda; în 2001 a făcut parte dintr-o expediţie internaţională care a atins Polul Nord, după ce a străbătut 116 km, în 13 zile, şi Polul Sud, după 120 km, străbătuţi în 11 zile, pe schiuri, şi a devenit astfel primul român, cea de-a treia femeie din lume şi prima ca vârstă, care a obţinut această performanţă; în 2003 a explorat, printr-o expediţie solitară, Australia şi Oceania; în 2004 a ajuns singură în Alaska şi masivele Denali-Mc. Kinley şi Wrangel-St. Elias şi a escaladat gheţarii Kennicot şi Ruth; în 2005 a călătorit prin Mongolia, Buriata şi Siberia şi a escaladat, în premieră românească, masivul Altai, cu vârfuri de peste 4.000 m.

Uca Maria Marinescu este membră a Societăţii Române de Geografie, colaboratoare a Muzeului de Ştiinţele Naturii „Grigore Antipa” şi al Institutului de Cercetări Antropologice al Academiei Române, precum şi membră a Asociaţiei Americane de Geografie. A fost invitată, pentru a ţine prelegeri, la diverse universităţi ale lumii, „Windhoec” (Namibia), „Bizerte” (Tunisia), „Pune” (India), „Fairbanks” (Alaska) etc. şi a devenit cetăţean de onoare al mai multor localităţi. A atins, după spusele proprii, cei trei poli: Nord, Sud şi Magnetic, a fost pe cinci continente, vizitând peste 100 de ţări, „plus satisfacţia de a simţi pulsul oamenilor, de a cunoaşte alţi oameni care sunt la fel ca şi noi şi în mijlocul cărora m-am simţit întotdeauna bine”.

A primit mai multe premii şi distincţii: Diploma de Excelenţă din partea preşedintelui României (2000), Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de Ofiţer (2000, 2002), titlurile de „Femeia anului 2002” şi cel de Maestră Emerită a Sportului (2003), pentru rezultate sportive de excepţie şi recorduri mondiale. „Pentru mine – afirma ea – viaţa înseamnă bucuria permanentă de a explora, de a descoperi, explorând geografiile unor ţări şi continente am sentimentul unei autoexplorări, descoperirea sinelui meu pretutindeni – ca parte a universului uman”.

Smaranda Brăescu,eroină a aerului

"Viaţa mea nu înseamnă nimic dacă o ţin pentru mine. Viaţa mea o dăruiesc ţării. Dar vreau să i-o dăruiesc frumoasă şi încărcată de glorie”, declara, în decembrie 1931, Smaranda Brăescu, la plecarea în SUA, unde îşi propusese să doboare recordul mondial la paraşutism. "Nu mă voi întoarce decât biruitoare, pentru că eu cred în steaua mea", mai spunea românca, născută pe meleagurile Covurluiului, pe care presa americană a numit-o „Regina aerului”.

Record mondial, în 1932

Născută pe 21 mai 1897, în satul  Hănţeşti, comuna Buciumeni (d. 2 februarie 1948, Cluj), Smaranda Brăescu a fost prima femeie paraşutist din România şi printre cele dintâi din lume. În 1931, a efectuat un salt de la 6.000 m (fără mască de oxigen), cu care a doborât recordul mondial feminin. Pentru această performanţă, a fost decorată cu Crucea de Aur a Ordinului Virtutea Aeronautică. Iar în 1932, cu saltul de la 7.233 m, realizat la Sacramento, SUA, a bătut recordul mondial deţinut de un american.

Primul salt, la Berlin

În vara anului 1928, la invitaţia inginerului german Otto Heinecke, a plecat la Berlin pentru a urma cursuri de paraşutism. Acolo a executat primul său salt, de la 600 de metri, simţindu-se, "ca un copil căruia i-a reuşit o ştrengărie", după cum avea să mărturisească. În 1934, a urmat cursuri de pilotaj la şcoala Curtiss Weight, din Valley Stream, New York, obţinând brevetul de pilot civil. A devenit astfel prima femeie din Europa brevetată ca pilot al SUA. La 27 aprilie 1936, la bordul avionului personal (pe care îl cumpărase prin chetă publică), a traversat Munţii Iugoslaviei, o zonă extrem de turbulentă. La 19 mai 1936, la patru ani de la obţinerea recordului mondial, a făcut, la bordul avionului său, un raid de 1.100 km, în linie dreaptă, pe deasupra Mării Mediterane, de la Roma la Tripoli, în premieră mondială.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost pilot în „Escadrila Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit şi apoi pe frontul de Vest, în cadrul escadrilei nr. 13, în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, fiind decorată cu crucea „Regina Maria”, clasa III, în 1943.

A purtat cu mândrie costumul popular românesc

La Casa Colecţiilor (pe strada Eroilor, colţ cu Traian) este deschisă expoziţia „Smaranda Brăescu - Regina aerului”, care cuprinde fotografii cu şi despre curajoasa româncă, precum şi obiecte care i-au aparţinut paraşutistei. „Alături de medaliile şi decoraţiile primite de-a lungul carierei, este expus şi costumul popular care a făcut înconjurul lumii, fiind purtat cu mândrie de Smaranda Brăescu la majoritatea evenimentelor la care a participat”, declară muzeografa Magda Tuluş, cea care le este ghid vizitatorilor. "Avem expusă şi o paraşută adevărată, pentru ca vizitatorii să îşi dea seama cât era de greu pentru o femeie mignonă să poarte în spate o  greutate de 30-40 de kg", mai spune muzeografa, adăugând: "Smaranda, sau Măndiţa, cum îi spuneau cei apropiaţi, era o femeie retrasă, timidă, dar care făcea totul cu pasiune. Şi avea o credinţă în Dumnezeu foarte puternică, pe care a purtat-o în suflet până la sfârşitul vieţii".

A fost înmormântată sub un nume fals

Smaranda Brăescu a protestat împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946, semnând, alături de alte personalităţi, un memoriu prezentat Comisiei Aliate de Control. Acesta a ajuns în posesia delegaţiei sovietice, iar Smaranda Brăescu a fost condamnată, în contumacie, la doi ani de închisoare. Fusese acuzată că nu „a demascat” grupările opozante regimului comunist (Haiducii lui Avram Iancu, Mişcarea pentru Libertate şi Sumanele Negre) şi că a semnat, alături de alte 11 personalităţi, memoriul prin care dezvăluia falsificarea alegerilor.

"Avusesem fericirea să o văd, în anii şcolii primare, în satul meu natal", povesteşte gen. (r) Neculai Staicu Buciumeni, în cartea sa "Anii de glorie ai Smarandei Brăescu": "Era o fiinţă modestă. Avea un chip blajin, ca de sfântă. Auzisem despre epocalele ei realizări. Mai târziu, timp de zece ani încheiaţi - între 1934-1945 - am mers pe urmele Smarandei Brăescu, perioadă în care am stat de vorbă sau am purtat corespondenţă cu rudele sale în viaţă, cu aviatori şi paraşutişti care îşi aminteau cu drag de ea. După ce am colindat ţara în lung şi în lat, păşind pe urmele sale în curs de dispariţie, am reuşit ca, în ziua de 25 noiembrie 1994, să aprind o lumânare la cimitirul din Cluj, acolo unde a fost înmormântată sub un nume de împrumut, Maria Popescu", scrie generaul Staicu-Buciumeni în cartea sa.

 Numele său a fost dat până acum, cu ocazia Memorialului "Ordinul Smaranda", Batalionului de Paraşutişti (Bacău), Aeroclubului Oradea, unei străzi din Bucureşti, unei aeronave Tarom, iar la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti îi este dedicat un mic stand: foarte puţin, în comparaţie cu gloria pe care ea a adus-o ţării noastre.