Până nu demult s-a crezut că în lumea
noastră toate sunt de sine stătătoare, separate şi că lucrurile şi
fiinţele nu se pot influenţa reciproc. Ultimele rezultate ale ştiinţei au
dovedit exact contrariul: totul este interconectat cu tot şi în mod tainic
interdependent.
La începutul anilor ’90, fizicianul rus Vladimir Poponin a uimit lumea ştiinţifică cu experienţele
realizate care, ulterior, au devenit de-a dreptul celebre. Respectiv,
el a pus într-o eprubetă închisă ADN uman
şi fotoni, vrând ca prin această alăturare să afle ce influenţă are
ADN-ul uman asupra fotonilor. Astfel din
una din eprubete el a extras tot aerul pentru a obţine vid (un spaţiu plin
de informaţii şi energie, şi nu gol, cum se credea până recent, în care
există fotoni care pot să fie măsuraţi destul de exact cu instrumente
speciale).
Astfel, în experimentul său, Poponin a
constatat la început că fotonii din
vid sunt distribuiţi în eprubetă în mod dezordonat, aşa cum şi era de aşteptat. Apoi a introdus
ADN-ul uman. Şi… stupoare! În
prezenţa ADN-ului, particulele de fotoni din vid s-au ordonat într-o formă
anume.
Concluzia cercetătorului a fost că ADN-ul
uman are o influenţă directă asupra fotonilor, ordonându-i în forme
regulate. Prin extensie, s-a dedus că acest lucru dovedeşte că substanţa din care suntem creaţi,
adică ADN-ul, are o influenţă directă asupra particulelor din care este
creată lumea din jurul nostru.
Faptul este fără precedent în cultura
occidentală, în care o astfel de influenţă nu a fost niciodată
menţionată şi nicidecum acceptată, ca în cazul culturii orientale. Dar
experienţele lui Poponin sunt de netăgăduit tocmai pentru că au
demonstrate, negru pe alb, că fotonii
atomilor se grupează după un model anume în prezenţa ADN-ului
uman. Aşa, pentru prima oară,
ştiinţa occidentală a demonstrat ceea ce tradiţiile spirituale străvechi
spun dintotdeauna, anume că noi suntem parte integrantă din această lume
şi că noi o influenţăm în permanenţă prin simpla noastră
prezenţă.
Poponin nu s-a oprit însă aici cu
experienţele! El a extras apoi din
eprubetă ADN-ul uman şi a descoperit un lucru şi mai uimitor: anume că fotonii rămaşi în eprubetă au continuat
să se comporte ca şi când ADN-ul uman ar fi fost încă prezent,
păstrând ordinea imprimată de acesta. S-a dedus că fotonii şi ADN-ul uman păstrau cumva legătura,
deşi fuseseră separaţi fizic de
parcă un câmp subtil îi ţinea conectaţi încă.
Experienţele au fost repetate de
nenumărate ori până când şi ultimul sceptic a fost convins de noua
realitate descoperită, anume că ADN-ul
uman influenţează lumea din jurul lui. S-a demonstrat astfel că există un
câmp cuantic de energie care ne uneşte cu tot ce există în jurul nostru
chiar dacă înainte de aceste experienţe se credea că spaţiul care ne
înconjoară este gol. Prin experimentele lui, Poponin a demonstrat că acest
spaţiu nu este nici pe departe gol, ci plin de energie şi
informaţie.Poponin nu s-a oprit însă aici şi şi-a continuat
experimentele încercând să afle dacă şi cum sentimentele, gândurile şi
credinţele care izvorăsc profund din inima noastră, care sunt de fapt
emisii de energie, modifică ADN-ul.
Pentru aceasta, el izolat în câte o
eprubetă ADN de la diferite persoane. Apoi acestea au fost supuse unor puternice câmpuri emoţionale şi
au fost măsurate reacţiile electrice produse la nivelul ADN-urilor
respective. Aşa s-a constatat că
atunci când este înconjurată de stări de iubire, recunoştinţă,
compasiune, bucurie etc. molecula de ADN se dilată, iar lanţurile de ADN se
deschid şi se măresc. Când sunt scăldate în sentimente negative (furie,
frustrare, stres), molecula de ADN se micşorează şi-şi blochează multe
din coduri. S-a dedus că, de aceea,
sentimentele negative ne separă de lumea din jurul nostru şi ne
deconectează de fluxul miraculos al vieţii.
Experimentele au demonstrat însă şi că
această blocare poate să fie anulată de îndată ce experimentatorul
emite, iarăşi, stări de recunoştinţă, iubire şi fericire. Ulterior, într-un alt experiment, au fost izolate
mostre de ADN uman care de data asta au fost plasate la mari distanţe faţă
de subiectul-sursă. În timp ce acesta trăia emoţii intense, s-a
descoperit că mostrele sufereau instantaneu aceleaşi modificări, de parcă
s-ar fi aflat încă în locul de origine. Timp de 20 de ani, experimentele
au tot fost repetate sub diferite forme. Concluzia a fost mereu aceeaşi: genele ADN sunt modificate de
energiile din exterior. Ştiinţa care se ocupă cu studierea acestor
fenomene a fost numită epigenetică.
În urmă cu câţiva ani se ştia că
partea genetică a ADN-ului, adică genele, nu reprezintă decât 10% din
ADN. Despre restul de 90% nu se ştia nimic, fiind numit “gunoi AND”. S-a
trecut însă la studierea detaliată a genelor, la identificarea fiecăreia
în parte şi s-a descoperit că genele reprezintă de fapt doar 5% din ADN.
Restul de 95% continua să rămână un mister. Contrariaţi, cercetătorii
ruşi Vladimir Poponin şi Pjotr Garajajev au emis un posibil răspuns: anume
că 95% din ADN este de fapt folosit în procesul de comunicare cu
ceilalţi.
Moleculele de ADN din organismul uman fac
parte dintr-o gamă mult mai largă de semnale biologice, pentru că asigură
încărcarea organismului cu energie prin care se realizează regenerarea
acestuia celulă cu celulă, moleculă cu moleculă. Prof. dr. Fritz A. Popp (renumit biofizician german)
a descoperit şi că o mare parte din această comunicare se realizează prin
lumină, prin aşa-numiţii biofotoni.
Judecând după importanţa acestora, era
evident că ADN-ul trebuia să aibă un rol foarte important. Concluzia a fost că noi transmitem informaţii nu
doar prin intermediul creierului şi al inimii, ci şi prin intermediul
ADN-ului nostru. Tot prin el, putem să şi recepţionăm informaţia pe care
apoi o înmagazinăm. Pe scurt, suntem într-o permanentă stare de
emisie-recepţie.
Fizica cuantică este total diferită de
fizica mecanică clasică învăţată de părinţii şi bunicii noştri la
şcoală. Potrivit acesteia din urmă, modelul unui atom este reprezentat de
un nucleu în jurul căruia gravitează particule fixe de electroni şi
protoni. Fizica modernă ştie însă astăzi că nu este vorba despre nişte
particule fizice propriu-zise, ci de o concentraţie de energie în diferite
zone ale atomului. De nişte unităţi de materie-energie, care conţin
informaţie şi energie. Cu cât ne apropiem mai mult de electroni şi
protoni şi chiar de nucleul atomului, cu atât acestea par că se…
rarefiază. Ceea ce pe vremuri se credea
că este format din particule fixe, se dovedeşte a fi astăzi construit doar
din… vârtejuri de energie.
În concluzie, atomul nu are nici un fel de
structură fizică, materială! „Materia este, de fapt, o iluzie. Materia
doar ne apare ca fiind materie, dar cercetată detaliat cu ajutorul unor
microscoape electronice se dovedeşte clar că este formată doar din
energie”,afirmă şi prof. dr. Ervin Laszlo, renumit savant filosof al
sistemelor şi teoretician al evoluţiei generale.
Prin urmare, nu este nici o exagerare să
declarăm că nu există materie propriu-zisă, ci doar energie.
„În acest Univers nu există materie! –
susţine şi prof. dr. James L. Oschman, biofizician de renume mondial şi
expert în biologia celulei. Tot ceea ce ne apare ca fiind fix sau dens este
de fapt energie condensată.”
Şi mai interesant este, însă, că
energia unui atom este construită din acelaşi
gen de energie din care sunt create gândurile, convingerile şi emoţiile
noastre. „Nu suntem altceva decât
energie pură care posedă informaţie şi care e integrată perfect în
acest sistem macrocosmic”, ne asigură oamenii de ştiinţă.
Fizica cuantică ne învaţă astăzi că
atomul se transformă singur când se schimbă câmpul său electromagnetic.
Asta înseamnă că noi chiar putem să influenţăm orice atom din acest
univers, indiferent de timp sau de distanţă, în funcţie de ce energii
emitem. Mai rămâne doar să conştientizăm asta şi să învăţăm cum
să o facem!
|
FIE SA NE REGASIM IN IUBIRE! |
