Noaptea-Pablo Neruda

Noaptea visez că tu și eu suntem plante crescute împreună ,cu rădăcinile împletite..

și tu cunoști pământul 

și ploaia,

cum știi gura mea,

pentru că din pământ și din ploaie

 suntem făcuți

 

Di notte sogno che tu ed io siamo due piante che son cresciute insieme
 con radici intrecciate..
 e che tu conosci la terra e la pioggia come la mia bocca,
 perché di terra e di pioggia
 siamo fatti.

A iubi toamna- Adrian Păunescu

A iubi, toamna, e-un biet pleonasm,
 O poartă în cer se-nvârteşte neunsă,
 Cad, iată, imperii de tulbure frunză
 Şi totuşi se aude şi ultimul basm.

A iubi, toamna, e oglindă-n oglinzi,
 Halouri ciudate pe lucruri dansează,
Insecte damnate fac cuiburi în rază,
 Speranţa renaşte în cei suferinzi.

A iubi, toamna, neant şi refren,
Vin pluguri ,pământul spre cer să-l răstoarne
 Şi ultimul fulger, semnat ambigen,
 E parc' - un altoi pentru sânge şi carne.

Şi țipă a pierdere tren după tren
Şi mieii duc iarba uscată pe coarne.

Ce e dragostea -Gheorghe Zarafu

Azi, la ani cu nori și ceață,
Ce să spun cum este ea?
La-nceput e o dulceață
Ce se schimbă în peltea!

Păstorel Teodoreanu - Geometrie bahică

Hrănit mai mult cu lapte și iaurt,
Un grec văzu cu mintea-i înțeleaptă
Că între doua puncte, cel mai scurt
Din drumuri, cu putință, e o dreaptă.

Dar axiomul devenit banal
Și însușit de vremile-aceste
A fost atunci precum va fi și este
Valabil doar pe-un plan orizontal.

Și daca vrei să tragi învățătură,
Un plan orizontal, când te gândești,
Constați că nu există în natură
Ci exclusiv în mințiile grecești.

Iar când în loc de lapte, bei " Madera ",
Această socoteală te conturbă
Căci tu nu uiți că ai băut pe-o sferă
Pe care dreapta lui devine curbă.

Și-n cap cu dreapta grecului defunct
Până ce vreun înalt areopag
O va fi pus definitiv la punct
Pornești spre domiciliu în zigzag.

Echinox

Miron Radu Paraschivescu - Echinox
Te-am asteptat atent. Stiam ca vii
Ghicita printre nopti si galaxii.
Al meu ti-e trupul rasunând în mine
Ca o vioara-n pieptul cui o cânta,
Lumina scapa ca sa ne îmbine
Iar vântul ca pe plante ne-nvesmânta
Si-alunga dintre noi singuratati.
Scheletul ni-i acelasi, împartit
Parelnic, între doua entitati.

A fost o clipa-n care ne-am simtit
Chemarile suind catre izvoare
Ce azi sunt fluviu unic si unit.
Tu, gurii mele gura-i esti, si boare,
Cu ochii mei vezi cerul de cicoare
Iar palmele si-au locul pregatit
Din vreme : ale tale pe-al meu umar,
A mea, caus pe sânul tau rotund,
Cealalta-ncinge coapsele domoale.
Cu tine-ncep si ispravesc sa numar.

În parul tau ca-n unde ma scufund,
Suntem topiti acelorasi metale
Iar când ne-atingem în îmbratisare
Acelasi sunet nastem amândoi.
Venim din departari ce-au fost egale :
Acum înfrânte se-ntâlnesc în noi
Si lor le proiectam aceeasi zare.

Ne suntem unul altuia altoi,
Aceeasi veghe ne-a sporit apoi
Unind acelasi lut si-acelasi cer
În doua mladiate verticale.
Nici zâmbet, nici cuvânt avem stingher :
Tu visu-mi spui iar eu tristetii tale
Zâmbesc si-i râd : ne-au împartit vecii
Dar astazi, cer, pamânt, si foc, si apa
Sunt ale unei vaste-mparatii
Unice. De aceea spre zenit
Când tu privesti, privirea mea se-adapa
La pântecul pamântului ranit
Pe care-l sap prin tine mai departe
Si un vulcan ne zguduie nainte
De-a ne lua zborul dintre lucruri moarte
Spre-un tânar astru, care ne presimte.

Human Evolution: Oldest Evidence Of Stone Tool Use

21 de grame de suflet

21 de grame de suflet proză [ ] din "A fi conectat"-text comunicat de Dora Stănescu - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Nichita Stănescu
 Cercetatorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cântari o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabrele indicatoare ale cântarului său că, indiferent de sex sau de vârstă, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa morţii. În conferinţa de presa organizată, Nills Jakobson a declarat că aceasta este greutatea sufletului. II Va sa zica 21 de grame! III (ÎInceputul unui eseu rămas neterminat...)

Copacul numit Gică-Nichita Stănescu

N-am avut de treabă şi întorcându-mă mai târziu acasă, l-am scărpinat cu unghiile pe coajă pe Gică. Măgarul de copac numit Gică m-a luat în serios şi brusc vrînd-nevrînd a început să facă parte din mine însumi. Dacă nu încep printr-o glumă, nu se înţelege nimic din prietenia mea cu Gică şi din prietenia lui Gică cu mine. invitasem o distinsă doamnă, şi ceva nu era la locul său. Până când, deodată azvârlindu-mi vederea peste balcon, l-am văzut pe Gică, mai mare peste cei zece copaci ai lui, care fojgăiau şi frunzăreau, pe măgarul de Gică solemn şi ţeapăn uitându-se verde şi fix la mine. Îi era frică că nu m-aş fi purtat după rang. În gândirea lui de copac nu avea încredere în gândirea mea de om. Ce mai, m-a luat sub protecţia umbrei sale, indiferent dacă răsare soarele sau nu, indiferent dacă luna este ca o seceră turcească sau ca o mămăligă albă. Gică este un copac gelos. M-a pus dracu de l-am scărpinat pe scoarţă într-o seară şi nu mai scap de el defel. Venise la mine într-o zi o distinsă doamnă. Din pricina principialităţii lui Gică, nici mâna nu am apucat să i-o sărut. Gică este un copac gelos. Excesul de grijă pe care îl are pentru mine, curiozitatea lui de pom care se uită la mine mirat, că sunt om, nu mă lasă în libertatea mea. N-avui treabă! Cine m-a pus să-l scarpin pe scoarţă când singuratic am venit acasă? .

|