Tu, fiule, să nu te superi
Că-ţi dau mereu poveţe.
Nu-i rea povaţa niciodată,
Nici chiar la bătrîneţe.
Prin roua Patriei cea dulce
Întîiul fă cărare,
Că cel sculat mai dimineaţă,
Acela e mai mare.
Trăieşte-ţi clipa în picioare
Cum bradul şi-o trăieşte,
Ca rîul cel de munte-aleargă
Şi zboară vultureşte.
De aur să nu-mbraci vreodată
Cununi strălucitoare,
De n-ai purtat întîi pe frunte
Cunună de sudoare.
Cel care pe pămînt adoarme
Cu braţele robace,
Nu are teamă c-o să cază
Atunci cînd se întoarce.
De trebuie, la vot, cu mîna
Iubirii să ţii parte,
Să n-o ridici de n-ai într-însa
O pîine sau o carte.
Să nu laşi pizma foc să vîre
În grînele vecine.
Că se aprind şi ale tale.
– Apoi, e şi ruşine.
De vei afla un cal în luncă,
Sărută-i trista coamă
Şi cere-i pentru noi iertare,
Căci ce-am făcut cu neamu-i?!
Cu grijă fii pe drum, căci răul
Îşi schimbă faţa-ntruna,
De gît cînd nu te poate strînge,
Mieros îţi strînge mîna.
Tu cu urechile ascultă,
Cu ochii vezi întruna
Şi taci, cînd trebuie, cu gura,
Dar nerăbdînd minciuna.
Nu sta la nunţi comerciale,
Urăşte cu putere,
De pildă, măritişul ceţii
Cu negrul întuneric.
Să nu uiţi: cinstea nu se vinde
Ca la bazar leguma
Şi pentru dor nu bate palma,
N-o bate pentru muma.
De nu ştii cum, sau nu ai vreme
Zidi o nouă casă,
Cu-a ta suflare încălzeşte
Pe cea de-i părintească.
Poţi fi de aur plin, iar dacă
În casă n-ai un leagăn,
De noi se prinde-atunci urîtul
Şi cîte nu se leagă!
De-ntîrzie în primăvară
Să vină ciocîrlia,
Aruncă-ţi inima în ceruri
Şi-nveseleşte glia.
Te-nchină păcii omeneşte,
Cu drag sărută-i mîna,
Aşa-i din moşi lăsat şi datini:
Să nu spurcăm lumina.
Goneşte pasărea cea neagră
Ce croncăneşte oarbă,
Visînd din soare gălbenuşul
Să-l scurme şi să-l soarbă.
Te bucură: răsare soare,
Mai sunt pe apă lotuşi.
Cinsteşte clipa ce ţi-e dată,
Frumoasă-i clipa totuşi!
Cinsteşte pe strămoşi cu fapta,
La fel şi ziua nouă.
Trăieşte, fiule, o viaţă
Şi cu a morţii două.
