sâmbătă, 16 iunie 2018

Aleanuri-Boris Ioachim

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti…
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

joi, 14 iunie 2018

Octavian Goga - Cântece

I
Tu n-ai la uşa ta zăvor,
Nici lacăt n-ai la tindă,
Tu n-ai la uşa ta zăvor
Când eu, ca hoţii, mă strecor,
Şi bietul suflet călător,
La pragul tău colindă.

Tu mă auzi şi mă-nţelegi
Şi-acelaşi vis ne poartă,
Tu mă auzi şi mă-nţelegi,
Dar popi, cu cartea lor de legi,
Şi pravilele lumii-ntregi,
Îţi străjuie la poartă.

II

Mor azi zâmbetele mele,
Moare-ntreaga vraja firii,
În paharul din fereastră
Mor la noapte trandafirii.

Nici de cântec din tilincă
Nu mai tremură brădetul,
Jos la marginea dumbrăvii
Se usucă zmeuretul…

Mor poveştile în pragul
Nopţilor la şezătoare,
Moare-o stea-n adâncul mării,
Şi iubirea noastră moare.

Eu rămân să ţes statornic
Cântecul de îngropare:
Zilelor de săptămână,
Zilelor de sărbătoare.

III

E îngropare azi la mine,
Din ochii veşnicelor stele
Cad razele tremurătoare
La groapa visurilor mele.

Se zbuciumă înfiorată
De-un tremur geana lor de aur,
Atât de jalnică-i povestea
Înmormântatului tezaur.

Truditul suflet se întreabă:
De ce chiar cea mai dragă mână
Ursită-i pe sicriu s-arunce
Întâiul bulgăr de ţărână?

IV

De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta… Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii;
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii…

Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare?…

V

Atât de veche-i îngroparea,
Nici sufletele nu ne dor,
Şi tot îmi mai răsai din neguri
Îşi au şi morţii dreptul lor…

În nopţile de primăvară
Revin aducerile-aminte,
Şi mintea, pasăre răzleaţă,
S-abate-n drum peste morminte.

De ni se-ncrucişează drumul,
Îndureraţi noi ne zâmbim…
Nu-ţi par şi zâmbetele noastre
Ca două flori din ţintirim?

VI

Primăvară, primăvară…
Zâmbetul întregii firi,
Dragoste de fluturi galbeni
Şi de galbeni trandafiri.

Primăvară, primăvară…
Tremură luna bălaie,
Dorm doi pui de rândunică
Sub o straşină de paie.

În ungher, părăginită,
Doarme hârbul de ghitară –
Va mai fi şi pentru tine
Primăvară?…

Numai cântând-Alexandru Andrițoiu

De-a pururea pierdutele Arcadii
ale acelei vârste. Toate dor.
Privesc, de-un timp, prin gene, ca prin gratii
spre zone care nici nu mă mai vor.

Ca de la morţi, nu mai primesc scrisori,
s-a rupt, se pare, roata diligenţei
pe harta cerului, la trecători,
la hanul tainei şi-al indiferenţei.

Şi iată-mă-s, uşor de tot, la Linus,
care plutea pe vârf de spice-n mers.
Ceva m-atrage înspre polul minus,
spre marginile altui univers.

Doar cântecul, atâta-mi mai rămâne,
în forma unor ramuri să-l aşez
şi păsări să poftesc să mi-l îngâne-n
domesticirea dulcilor amiezi.

Doar cântecul dă zilei sărbătoare,
o mai înduplecă sunând din nou,
el, izvorâtul veşnic din sudoare
şi chinuitul de-a avea ecou.

Vrem, prelungindu-l, să ne prelungim
extatici, din etate în etate,
înlocuind cu un amurg sublim
uscata spaimă de eternitate.

marți, 5 iunie 2018

Frunză verde de piperi de Vasile Alecsandri

                        „Frunză verde de piperi,

                        Haide, puică, în deal la peri

                        Să te-ntreb ce-ai făcut ieri?”

                        „Am dat apă de neferi;

                        Am dat apă de spălat,

                        Buze dulci de sărutat”.

                        „Şi la mine n-ai gândit?

                        De păcat nu te-ai ferit?”

                        „Decât sfântă c-un mişel,

                        Mai bine c-un voinicel.