I
Tu n-ai la uşa ta zăvor,
Nici lacăt n-ai la tindă,
Tu n-ai la uşa ta zăvor
Când eu, ca hoţii, mă strecor,
Şi bietul suflet călător,
La pragul tău colindă.
Tu mă auzi şi mă-nţelegi
Şi-acelaşi vis ne poartă,
Tu mă auzi şi mă-nţelegi,
Dar popi, cu cartea lor de legi,
Şi pravilele lumii-ntregi,
Îţi străjuie la poartă.
II
Mor azi zâmbetele mele,
Moare-ntreaga vraja firii,
În paharul din fereastră
Mor la noapte trandafirii.
Nici de cântec din tilincă
Nu mai tremură brădetul,
Jos la marginea dumbrăvii
Se usucă zmeuretul…
Mor poveştile în pragul
Nopţilor la şezătoare,
Moare-o stea-n adâncul mării,
Şi iubirea noastră moare.
Eu rămân să ţes statornic
Cântecul de îngropare:
Zilelor de săptămână,
Zilelor de sărbătoare.
III
E îngropare azi la mine,
Din ochii veşnicelor stele
Cad razele tremurătoare
La groapa visurilor mele.
Se zbuciumă înfiorată
De-un tremur geana lor de aur,
Atât de jalnică-i povestea
Înmormântatului tezaur.
Truditul suflet se întreabă:
De ce chiar cea mai dragă mână
Ursită-i pe sicriu s-arunce
Întâiul bulgăr de ţărână?
IV
De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.
Nu-i vina ta… Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii;
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii…
Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare?…
V
Atât de veche-i îngroparea,
Nici sufletele nu ne dor,
Şi tot îmi mai răsai din neguri
Îşi au şi morţii dreptul lor…
În nopţile de primăvară
Revin aducerile-aminte,
Şi mintea, pasăre răzleaţă,
S-abate-n drum peste morminte.
De ni se-ncrucişează drumul,
Îndureraţi noi ne zâmbim…
Nu-ţi par şi zâmbetele noastre
Ca două flori din ţintirim?
VI
Primăvară, primăvară…
Zâmbetul întregii firi,
Dragoste de fluturi galbeni
Şi de galbeni trandafiri.
Primăvară, primăvară…
Tremură luna bălaie,
Dorm doi pui de rândunică
Sub o straşină de paie.
În ungher, părăginită,
Doarme hârbul de ghitară –
Va mai fi şi pentru tine
Primăvară?…
