Ah, voi sănii, sănii! -Serghei Esenin

Ah, voi sănii, sănii! Și voi cai, voi cai!

Numai dracul v-a scornit, mișelul!

Peste stepa-n goană cu alai,

Rîde pîn' la lacrimi clopoțelul.

Pretutindeni, prin pustiuri reci

Luna nu-i, nici glas de cîini, nici ceață.

Încă n-am îmbatrînit pe veci,

Hai, dă-ți suflet, viața mea-ndrazneață.

Cînta-n spargul nopții, vizitiu,

Te-nsoțesc de vrei, dar cu tristețe,

Despre ochii umezi care-i știu

Și despre voioasa-mi tinerețe.

Pălăria mi-o pleoșteam ades,

Puneam calul între hlube late,

M-așezam pe-un braț de fîn ales,

Și pe urmă, ține-te, măi frate!

Cum mă mai împăunam, zburînd!

Și-n tăcerea nopților stufoase,

Gureșa-mi harmonică oricînd

Sucea capul fetelor frumoase.

...Totu-i dus. Fugarul a pierit.

S-a schimbat și părul meu și glasul.

De prea mult voios pălăvrăgit

Și-a pierdut harmonica mea glasul.

Sufletul mi-i totuși plin de rost,

Gerul și zapada-mi saltă țelul,

Fiindcă peste toate cîte-au fost

Rîde pîn' la lacrimi clopoțelul.