joi, 23 august 2018

Țăran-Ioan Alexandru

Împărat e fiece ţăran
Şi viaţa sa împărăţie
Astfel petrecut-au pe pământ
Moşii mei curaţi în sărăcie

Nu averea fost-a pentru noi
Semnul de nobleţe şi renume
Ci credinţa care ne-a-mbrăcat
Cu miros din ceelaltă lume



Când primit-a harul ziditor
Fiece pruncească-ncheietură
Şi-nfăşată-n pânză de fuior
Adormi cu capul pe scriptură

Împărat e fiecare om
Şi soţia sa împărăteasă
Ea al nostru cerul pe pământ
Întrupat în pâinea de pe masă

Înfrăţit cu toate câte sunt
Prin blândeţea firii din iubire
Ziditoare fără a jigni
Stăpânind în pace prin slujire

Raiul s-a întins şi pe la noi
Văi cu văi coline din coline
Şi când ies pe drum din sărbători
Varsă mir ţărâna după mine

duminică, 19 august 2018

Ananghie - Alexandru Vlahuţă

Greu la deal, şi greu la vale,
Nu-s bucate, nu-s parale,
Toţi sunt lefteri,
Negustorii n-au afaceri,
Preoţii n-au cununii,
Moaşele n-au faceri.

"Biruri noi!" guvernul strigă,
Iar ţăranul: "Mămăligă!"...
Nu-s parale, nu-s:
Ce mai plănuiţi palate
Şi oraşe ca-n Apus?
Ştiţi voi ce-i la sate?

Lanurile-s părăsite:
Nici imaş nu-i pentru vite,
Apele-au secat.
Goi, flămînzi, copiii zbiară.
Gospodarii au plecat
În lume, să ceară...

Nu mai are cum ţăranul
Din pămînt să scoată banul,
Vouă să vi-l dea.
Foametea de pe la sate
Va să vie să mai stea
Şi-n cele palate!

Fata morarului-George Coșbuc

Sub plopii rari apele sună
Şi plopii rari vâjâie-n vânt,
Iar roata se-nvârte nebună!
Eu stau la covată şi cânt,
Dar singură nu ştiu ce cânt,
Şi-n ochii mei lacrimi s-adună.

Aşa-i de-ntuneric afară!
Din cer un iad până-n pământ.
Eu cânt tot un cântec d-aseară
Şi-aşa mi-e de silă să-l cânt,
Şi tremur şi n-aş vrea să-l cânt,
Şi-l tac, dar nevrând îl cânt iară!

O, stânge-te, lampă, te stânge!
Că brâul de-ncins mi-a fost lung,
Dar brâul meu astăzi mă strânge,
La copcii cu greu îl ajung!
Aşa de cu greu îl ajung,
Şi-n copcii el trupul mi-l frânge!

Dormi, mamă, dormi, draga mea mamă,
Să nu-ntrebi de ce nu dorm eu!
Obrazul ascuns sub năframă
E martur păcatului meu.
E martur amarului meu:
Tu n-ai băgat încă de seamă!

Sub plopii rari apele sună,
Şi plopii rari vâjâie-n vânt,
Scot hohote parcă să-mi spună,
În râs, ce nemernică sânt!
Ce rea, ce nemernică sânt,
Iar apele-mi strigă: — "Nebună!"

O, macină grâul mai bine
Şi-nvârte-te, roată, mereu!
Că lumea se-nvârte cu mine,
Şi vreu, şi eu nu ştiu ce vreu!
Ba lasă, că ştiu eu ce vreu:
Aş vrea să fiu, roată, supt tine!

Cântecul nimănui - Alexandru Philippide

Deo ignoto!

Revolta-i stearpă, visul e schilod!

De vorbă vreau să stau acum cu tine,
Tu, care-ai plămădit pe om din glod!

Mi-am aruncat nădejdile în mine,
Credinţa să mi-o prind ca-ntr-un năvod;
Dar n-am găsit decât străvechi suspine.

Am râs atunci de visul meu nerod,
Şi-nspăimântat m-am ridicat din mine.

Tu, care-ai plămădit pe om din humă,
Spre tine-acum nădejdea mea se-ndrumă.
Adânc şi mult te-am căutat: nu te-am găsit.
Belşug de vis în mine port – şi-s obosit.

Prăpăstii largi în mine au deschis
Mormânt adânc belşugului de vis.

Mormântul tău în mine s-a deschis!

Mi-e sufletul o năruire de statui.
Le-aud cum cad, fărâmă cu fărâmă.
Vecii de vis în mine se dărâmă,
Făclii aprinse-n templul Nimănui!

Sătul de-avântul van, de visul mic,
Îmi voi ciopli statuie din Nimic,
Gândind la cei ce inima în două
Şi-au frânt-o şi ne-au dat din ea şi nouă,
- La cei cu zâmbet bun de mucenic,
Ce-au plămădit din soare pâinea nouă.

Mormânt adânc belşugului de vis,
Prăpăstii largi în mine s-au deschis.
Făclii aprinse-n templul Nimănui,
Le-aud cum cad, fărâmă cu fărâmă.

Mi-e sufletul o năruire de statui.

Adio, adică rămâi - Adrian Păunescu

Nu înseamnă da, iubire,
Când zic da, înseamnă nu,
Când zic tu, lovesc în mine,
Când zic eu, înseamnă tu.

Se-ntâmplă, în fiece clipă,
Mereu, întâmplarea dintâi,
Iubire, ascultă-mă bine,
Adio, adică rămâi.

Cuvintele toate-şi pierd sensul,
Spun tâmplă şi cred că-i călcâi,
Iubire, ascultă-mă bine,
Adio, adică rămâi.

Pe sobă sunt blocuri de gheaţă,
La Cercul Polar cresc lămâi,
Eu nici nu mai ştiu adevărul,
Adio, adică rămâi,

lubindu-te, parcă-ţi port ură,
Reproşuri, când fac, te mângâi,
Spun viaţă şi tu auzi moarte,
Adio, adică rămâi.

sâmbătă, 18 august 2018

Adevăratul fiu - Adrian Păunescu


Din cîţi copii tot crezi că ai matale
Prea bună maică, spune-mi care-ţi este
Adevăratul fiu a cărui mamă
Te simţi într-adevăr pînă la capăt.

Nu poţi avea copii mai mulţi ca unul,
Mărturiseşte-mi care-ţi aparţine,
Pe care l-ai făcut, murind tu însăţi,
Ca să le dai şi celorlalţi putere.

Căci, dacă fiul are doar o mamă,
Irepetabil este şi copilul,
Dar spune-mi, maică bună, adevărul
Din toţi aceştia, care-ţi este fiul?

Ai mei sînt toţi, răspunse maica tristă,
Dar cel mai mult acel ce n-are mamă.

Dorul - Costache Conachi

Amor! la a mea durere
Nu fii așa de cumplit:
Adu'mi dulcea mângâiere
Ce din mână mi-ai răpit.
Vai mie! că din simțire
Un ces nu'mi lipsesce ea!
Ah! pote-se fericire
În lume fără de ea?
Precum florea, zăcetore
Făr' de rouă pre păment,
Se vestejesce sub sore,
Și se usucă de vent:
Așa întru despărțire
Se plânge inima mea!
Ah! în lume frericire
Pote-se fără de ea?
Între mii de păsărele,
Resună, cu vers plăcut,
Glasul bietei turturele
Ce socia 'și-au perdut...
Ș'al meu dor de despărțire
Cu bocet așa zicea:
Ah! pote-se fericire
În lume fără de ea?

1777-1849