miercuri, 30 noiembrie 2011

Treptele evolutiei umane (!?)

Nevasta sau amanta?!

Cică se făcea un sondaj de opinie cu privire la relaţiile conjugale şi modul de a le privi în diverse pături sociale. Anchetatorii se opresc prima data la un muncitor:
- Cum credeţi că e mai bine, să ai nevastă sau amantă?
- Păi, dom'le, eu zic că e mai bine să ai nevastă.
- De ce?
- Păi eşti mai împăcat să ştii că te-ai însurat după lege, că nu trăieşti în păcat şi au şi copilaşii doi părinţi, cum se cuvine.
Urmează un intelectual, aceeaşi întrebare:
- Părerea mea este că e mai bine să ai amantă, pentru că e relativ mai civilizat: cînd unul se plictiseşte, pleacă pur şi simplu, fără formalităţi, divorţ, tribunale, etc. Şi-apoi mai e şi acel savuros sentiment de clandestinitate…
Şi în sfirsit, un academician:
- Domnilor, fără îndoială că cel mai bine este să ai şi nevastă, şi amantă.
- ?! (stupoare printre anchetatori).
- Păi să vă spun cum e în cazul meu: acum, de exemplu, nevasta ştie că sînt la amantă, amanta ştie că sînt la nevastă, iar eu stau în bibliotecă şi citesc…

marți, 29 noiembrie 2011

Educatie aleasa

Subject: Proveniti dintr-o familie buna? :-)
Rabinul unei mici localitati a murit si dupa un timp congregatia a hotarat ca vaduva trebuie sa se recasatoreasca. Avand in vedere ca localitatea era mica nu s-a gasit decit un candidat: macelarul. Nu prea entuziasta, pentru ca se obisnuise sa traiasca cu un intelectual, vaduva accepta totusi. Dupa casatorie, vineri seara si dupa baia rituala, sotul ii spune fostei vaduve:
- Mama mi-a spus ca la inceputul Sabatului trebuie sa fac dragoste cu nevasta, inainte de a merge la sinagoga. Si au facut-o.
Revenind de la sinagoga sotul spune:
- Tata mi-a spus ca trebuie sa fac dragoste cu nevasta inainte de masa. Si au facut-o din nou.
Inainte de a se baga in pat pentru culcare sotul spune:
- Bunicul a spus ca trebuie sa faci dragoste in noaptea de Sabat. Si au mai facut-o o data.
A doua zi dimineata, la trezire sotul a spus:
- Matusa mi-a spus ca un evreu pios isi incepe ziua de Sabat facand dragoste.
Si au facut-o inca o data.
Luni dimineata, fosta vaduva a rabinului se intalneste la piata cu o prietena care o intreaba:
- Cum iti merge cu noul sot, macelarul?
- Draga nu e chiar un intelectual, dar sa stii ca provine dintr-o familie foarte buna... care i-a dat o foarte buna educatie!

Din "Elogiul nebuniei"-Erasmus


Când un om ia un dovleac drept o femeie, nu şovăie nimeni să-l creadă nebun, pentru că un asemenea caz este rar, când, însă, un bărbat o crede pe nevasta sa care i-a sădit o întreagă pădure de coarne pe cap credincioasă ca Penelopa şi, în fericita lui închipuire, îşi binecuvântează soarta, - pe un astfel de om nu-l numeşte nimeni nebun, pentru că acest lucru li se întâmplă multor bărbaţi.

Dor-Valeriu Barbu


parcă aş fi mâncat
varză murată
aşa-mi scârţâie între dinţi
teiubescul

De ce mă doare locul lipsă
de unde ai smuls, Doamne, coasta
să faci femeia?!

Dialog bovin



Despre cei cu limba lată
Se vorbeşte că, odată,
Tot păscând într-o poiană,
Boul o-ntâlni pe vacă.
Brusc le reveniră-n minte,
Dulci, aducerile-aminte,
Dar să facă pe eroul,
Vorba o deschise boul:
- Ţi-aminteşti, frumoasă Vineri,
Când eram şi noi mai tineri...?
Te-am văzut şi m-ai plăcut,
Când te-am vrut, te-am şi avut,
Iar te-am vrut, te-am tot avut,
N-ai mişcat, nici n-ai gemut...
Vaco...!

Vaca, foc de supărare,
Cu codiţa-ntre picioare
Fără nici-un chef de şagă,
Mai că începu să ragă,
Dar cu toată supărarea,
Stăpânindu-şi indignarea
Şi dorinţa de-a pleca,
Boului grăi aşa:
- Dragule, mi-aduc aminte,
Eram mică, fără minte...
M-ai văzut şi te-am plăcut,
Când m-ai vrut, m-ai şi avut,
Iar m-ai vrut, m-ai tot avut,
Am mai vrut, n-ai mai putut...
Boule...!

Morala

Dragii mei baieţi şi fete,
Ca să nu aveţi regrete,
Evitaţi, de-acum-nainte,
Partenerii fără minte.