duminică, 29 mai 2016
sâmbătă, 16 aprilie 2016
joi, 10 martie 2016
luni, 7 martie 2016
marți, 1 decembrie 2015
Adrian Păunescu-Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
sâmbătă, 14 noiembrie 2015
Fiară de lumină de Pablo Neruda
În nesfîrşirea mea nesigură, eu sînt
o fiară de lumină, încolţită
de frunzele şi de greşeala sa:
pădurea-i deasă; semenii mei trec
pe-aici, foind, se-ntorc sau rătăcesc;
eu mă retrag în vreme-aceasta însoţit
de garda mie azi de timp impusă:
tălăzuiri de mări şi aştrii nopţii.
E larg; puţin e, rar şi este totul.
De ochii mulţi văzuţi de ochii mei,
de-atîtea sărutări pe gura mea,
de-atîta fum ce mi-a-necat gîtlejul
din trenurile de odinioară:
atîtea gări bătrîne, fără milă,
şi colb din librării fără de număr,
eu omul, muritor, am obosit
de ochi, de sărutări, de fum, de drumuri,
de cărţi mai îndesate ca pămîntul.
Acum, în miez de codru rătăcit,
vuiet duşman aud şi mă-nspăimînt
nu de ceilalţi, ci chiar de mine însumi,
de convorbirea fără de sfîrşit,
de corul ce cînta mereu cu noi
şi tîlcurile sure ale vieţii.
Pentru c-odată, pentru că un glas,
doar o silabă, clipa de tăcere,
ori zvonul ne-ngropat al unui val
m-aşază faţă-n faţă cu-adevărul,
şi nu mai e nimic de tălmăcit,
nici de vorbit, căci asta era totul:
şi porţile pădurii s-au închis,
colindă soare deschizînd frunzişuri,
se-nalţă luna precum rodul alb,
şi omul împăcat acceptă soarta.
miercuri, 11 noiembrie 2015
Vis - Al. O. Teodoreanu
În urma ta... pe uliţi vechi... mă strecuram...
Plecau cocori... în zări de fum... se întomna...
Păşeam încet... păşeam sfios... în urma ta...
Când ai intrat... să mi te-arăţi... zâmbind la geam…
Treceau drumeţi... treceau grăbiţi... era târziu...
Iar prin ogrăzi... ţipau stejari... sub ferestrău...
Eu am rămas... înmărmurit... sub geamul tău...
S-a-ntunecat... şi s-a făcut... pustiu... pustiu...
Pe urmă lună... frunze moarte... surd tumult...
Şi chipul tău... în discul ei... s-a oglindit...
Mi-ai aruncat... un trandafir... îngălbenit...
Atât a fost... atâta tot... demult... demult...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)