Rondelul unei haimanale-Radu Gyr

Trecea şi el pe drum hai-hui,
fluieră-vânt şi coate-goale,
cum trec atâtea haimanale
spre zarea lor şi-a nimănui.

Pe chip avea un cântec moale
şi-n ochi văzduhul nu ştiu cui.
Trecea şi el pe drum hai-hui,
fluieră-vânt şi coate-goale.

Dar ochii mei şi-ai dumitale
de ce plângeau în urma lui,
în fundul vechii mahalale?
Fluieră-vânt şi coate-goale,
trecea şi el pe drum hai-hui.

Fachir valah de Adrian Păunescu

Da, sunt valah, porecla asta-mi place,

Sunt meridional şi sânt fierbinte,

Din palma mea iau fiarele merinde,

Mă lasă-n pace când le las în pace.



Domnesc peste ţinuturi de cuvinte,

Pare că strigă gura-mi şi când tace,

Poftiţi, cuvintelor, veniţi încoace

La tronul meu de interjecţii sfinte.



Fachir valah care înmoaie ace

Vă pot părea şi-un ghicitor ce minte,

Eu floare spun, iar voi vedeţi morminte,

Şi pâinea mea la viscole se coace.



O, cai, ce trageţi lumea înainte,

Luaţi hamul meu sălbatic de cuvinte.

Viersul ţării-Ion Pillat

E graiul tău cu frunza verde
Cu freamăt tânăr de pădure:
Grai de cioban noptând pe plaiuri
Cu turmele la foc de stâni,
Grei de plăieş pornind la munte
Cu cal, desagă şi săcure,
Grai de pârâu legând luceferi
În zori, prin clăile de fân. 

Virgil Teodorescu - Relaţii de prim rang

Doriţi un glonte în tâmplă?
Nu, mulţumesc.
În picior?
Nu.
Poate în burtă?
Nu, nu.
Atunci un picior în spate?
Mulţumesc. Am o bogată colecţie.

Baladă pentru Eminescu-Radu Gyr

Te-au slãvit în cãrţi şi în poeme
Şi te-au înãlţat iconoctas,
Ca sã fulgeri tânãr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.
Te-au vãzut voevodând voroave,
Ciobãnind genune şi zãpezi,
Potcovar de fum bãtând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.
Te-au crezut gigantic Sfarmã-Piatrã
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatrã,
Mãrile cãlite sub baros.
Împãrat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Fãt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi rãzvrãtiri în cer.
Ci, netrebnic, eu adulmec zãrii
Paşii tãi pe unde te-au fost dus
Şi-nsetat pe drumurile Ţãrii
Dibui urma ta de blând Iisus.
Caut picurii de sânge, neşterşi încã,
A crucificãrii pe furtuni
Şi sãrut lumina lor adâncã
Şi-i ating cu mâini de rugãciuni.
Trist Iisus cu umbra de tãmâie
Dãruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bãtut, pe veacul tãu, în cuie,
Scânteind, înalt, din rãstigniri.
Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinãtoare,
Ars ca Nesus în cãmaşã de venin…
Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împãrat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat !
Te-ncrustãm, zadarnic, în agatã
Şi-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodatã,
Umbrele cununilor de spini.
Eu nu-ţi pipãi steme şi nici lauri…
Numai rãnile mã plec şi ţi le strâng
Şi le fac medalii mari de aur, -
În genunchi, le-nchid în inimã şi plâng.

Noi nu tăcem-Andrei Ciurunga

Cu dinţii strănşi de aspra suferinţă
urcăm pe brânci Golgotele, cădem,
ne ridicăm, scrâşnind de neputinţă
şi iar ne prăvălim - dar nu tăcem.

Pe-a ţării noastre darnică moşie
târâm de-un car de ani acelaşi jug.
Cum oare să tăcem, când de sub glie
răcneşte osul dezgropat de plug?

De-a lungul zării noastre de cărbune
paharul plin ne-am învăţat să-l bem,
dar gura ştie bine-o rugăciune
şi-o geme printre dinţi - căci nu tăcem.

Cum să tăcem când fiecare ghindă
căzută din stejarul secular
se-ntoarce din adâncuri, să cuprindă
tot plânsul ţării într-un nou stejar?

Noi nu tăcem, căci urlă de pe roată
în trupul nostru oase ce s-au frânt
şi strigă morţii ce-au tăcut odată
cu gura caldă plină de pământ.

De s-ar surpa în ceasul nefiinţei
pe toate-aceste guri câte-un Negoi,
l-am sfărama necruţători cu dinţii
şi-ar da năvală răcnetul din noi.

Urcăm Golgote aspre de credinţă,
venim spre piscuri tari, îngenunchem
şi iar ne scuturăm de neputinţă
cu pumnii strânşi în trup - dar nu tăcem.

AM VORBIT CU MOȘ CRĂCIUN-Vasile Militaru

Moș Crăciune, Moș Crăciune, vrăjitor cu barba albă,
Ce te-arăți la toți copiii în a visurilor salbă,
Câtă sfântă bucurie mi-aduceai, la toate leac,
Când veneai, luptând prin vifor, mai acum juma de veac!
Te-am văzut în vis și-azi noapte, Moș Crăciune bun și sfânt:
Se făcea că, eu, căruntul, tot copil ca-n vremuri sînt,
Însă, trist ieșind în cale-ți și de doruri mari pătruns,
Tu m-ai întrebat, moșnege, de ce-s trist, și ți-am răspuns:
„Moș Crăciune, Moș Crăciune, vesel nu mai pot să fiu,
Fiindcă azi, nu știu de unde, știu atâtea câte știu:
Și, anume, știu, moșnege, că, în tolba ce-ai în spate,
Tu duci daruri la copiii fericiți de prin palate;
Duci acelor cari în lume sunt în adevăr bogați,
Ce-n căminuri mângâioase au și mame, au și tați,
Însă uiți mereu orfanii aruncați de nenoroc
În coliba fără pâine, în bordeiul fără foc!…
Și-astfel, sfinte Moș Crăciune, pe când unii veseli cântă,
Încărcați de-atâtea daruri ce le-aduci în tolba sfântă,
Alții, triști, cu frigu-n oase, lunecând pe-al morții iaz,
Plâng în umbră și le-ngheață lacrimile pe obraz!…”