Ecuatorul și polii-Marin Sorescu

Împreună suntem foarte dialectici                              

(Tu ştii că a fost cea mai frumoasă
Zi din viaţa mea?
Ce bine-ar fi să fie aşa. “Ba da”.
Te rog fraza asta să n-o tai)
De fapt, poezia de dragoste ar trebui să fie semnată
Chiar de muze.
Poeţii să se inspire şi ele să pună degetul.
Tu să întinzi aripa peste versurile mele
“N-am întins-o?”
Aşa, o pană. Vreau o fâlfâire deplină.

Simţeai că veneai până lângă mine
Şi deodată un gol de aer.
Ce se întâmplă?
Mă gândeam la tine.
Golurile de aer nu ştiu ce-o fi cu ele,
Aşa e când zbori, zburam spre tine.
“Oricum, eu receptam fluidul.”
Şi eu mă ghidam tot dupa fluid.
Noi nu lucrăm decât pe
Bază de flux magnetic.
Ştii că la ecuator cântărim
Mai mult decât la poli?

În orice caz, când suntem împreună
Cântărim mai mult,
Suntem două ecuatoare încolăcite,
Două ecuatoare şi – un pol – ca nişte şerpi.
De ce numai unul?
Pentru unitatea contrariilor.
Plus cea mai ieftină energie…
Nu ştiu dacă înţelegi?
Ce zici de titlul ăsta?
Eşti ca o sferă de sticlă
În care Dumnezeu a strecurat
Şi-un clopoţel.
Când se-nvârteşte pământul, sună clopoţelul.
Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos
Decât în sfera de sticlă
Vibrez din toată fiinţa
Şi tu-mi culegi vibraţiile
Şi mi le restitui, sărutate.