Lacrima de destin însângerat
de Timp,
parasit de sarutul marii noastre iubiri,
legamânt de cer si eternitate,
de senin si nori de intimitate,
de atât de mult Tine,
încât toate gardurile vointei,
par a se surpa,
peste steaua mea calatoare,
de dor.
Am înteles de ce ramurile mugurilor,
viselor noastre reusesc sa înfloreasca,
pe buzele fierbinti de iubire,
a lacrimilor Lui Dumnezeu,
care abia acum a înteles,
de ce a gândit imperfectiunea,
acestei lumi bizare,
prin care ai devenit steaua eternitatii,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu