Pastel optimist
Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: "Să dea Domnul, să dea!"
Şi tu te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea...
E cald şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea;
Se pup brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea...
Şi-o barză... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează;
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi...
În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe ori ce frunză e un strop.
Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
Exista pe vremea lui Cargiale noțiunea de ”ozon”?!
RăspundețiȘtergereSe pare că da,ba mai mult era ozon fără găuri.
ȘtergereFrumos.
RăspundețiȘtergere