Mărțișor virtual.Primăvară frumoasă!

Amândoi-Corneliu Şerban

Minunea noastră simplă e că iubim mereu

cu tainica uimire trăită-ntâia oară;

că ne aflăm alături la bine şi la greu,

senini când zarea poate şi pentru noi să moară.

Minunea nostră simplă e darul de a şti

ce-i dor, şi ce-i tristeţe, şi ce-i singurătate - 

Minunea noastră simplă e c-am rămas copii

şi că la fel rămânem cât inima ne bate.

Cuvântul - Nicolae Ţaţomir

Nu poate fi, nu este, n-a fost decât aşa:

Pe bidivii vremii săltând uşor în şa,

Parfumul şi culoarea şi sunetul, purtând

În clare transparenţe şi inimă şi gând,

Sub cumpăna fântânii s-opresc ca trei haiduci

Ce-şi dau bineţe-n tihna străvechilor răscruci

Şi bând din apa vie a ciuturii o gură

Rămân din trei un cântec şi numai o făptură.

Ascultă -Grigore Vieru

Bre muscale, am ostenit

Să te-ascult necontenit,

Să te-ascult neîncetat

Că m-ai fost eliberat;

Că m-ai ajutat isteţ

Să trăiesc un timp măreţ,

Că mă-mbraci, că m-ai născut,

Iar eu mă uit peste Prut.

Dar ce fel de ajutor

Când mai sunt măturător

Al străzii pe care stai

Plină zilnic de-ntâi Mai?!

Şi ce fel de falnic timp

Când muncesc ca robu-n câmp,

Când ficatul mi-i distrus

De otrăvuri ce-ai adus,

Când ne mor copiii-n leagăn,

Iar tu cânţi pe sub mesteacăn

Şi te baţi cu pumnu-n piept

C-ai luptat şi ai un drept...

Nu zic nu: ai ars în foc,

Dar eu ce: jucam sau joc?!

Nu zic nu: te-ai şi bătut,

Dar noi ceilalţi ce-am făcut:

Bielarusul şi armeanul,

Românul şi-americanul,

Letonul şi polonezul

Şi tadjicul şi englezul...

Bre muscale, ia fii bun,

Ascultă şi eu ce-ţi spun:

Fără ceilalţi, negreşit,

Azi nemţeşte-ai fi grăit

Şi cerşeai chiriliţa,

Limba, cântul, şcoala ta,

Hramul tău şi propriul pom...

Bre muscale, fii, bre, om!

Bujorii sălbatici-Ion Pillat

Pe ruguri verzi ard flăcări în inima pădurii.

Aci sosi pe vremuri -Ion Pillat

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,

Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc

De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.

Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară

Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină

Sări, subţire,-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,

Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,

Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.

Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...

Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...

De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...

Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete

Te vezi aievea numai în ştersele portrete.

Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,

Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...

Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:

Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.

Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.

Subţire, calci nisipul pe care ea sări.

Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...

Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram

Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună

Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,

Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.

Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat

. Acelaşi clopot poate . în turnul vechi din sat...

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Götterdämmerung -Ion Minulescu

Or,

În ziua-aceea cerul, înnegrit de fum,

Părea

Un tavan de catedrală ce se năruie;

Iar fumul

Din clopotniţele-aprinse

Deschidea-n albastru drumul

Altui fum mai greu, mai negru...

Şi albastrul se-nnegrea...

Ard bisericile toate...

Ard Credinţele bătrâne...

Ard Cristoşii

Şi Trecutul -

Arde parcă lumea-ntreagă...

Ce Nebun venit de-aiurea nu putu să ne-nţeleagă?

Ce-ndrăzneţ aprinse focul ereziilor păgâne?

Şi ce nou Profet veni-va să clădească-n noi cuvinte,

Casa celui care n-are nici sfârşit,

Nici început?...

Cine-o să ne-nveţe iară ce-am uitat -

Tot ce-am crezut?...

Cine-o să ne ierte nouă ce-om greşi de-aci-nainte?...

Cine-o să ne-ndrepte paşii spre mai bine?

În război,

Cine-o să ne poarte-armata spre victorii?

Şi pe Mare

Cine-o să le-arate calea iahturilor călătoare?...

Cine-o să ne-adoarmă-n inimi teama zilelor de-apoi?...

. . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . .

Şi mulţimea-nspăimântată

Spre clopotniţele aprinse

Se-ndrumează grupuri-grupuri...

Cei Cuminţi privesc plângând -

Plâng ca resturile unei colosale-armate-nvinse -

Iar Nebunul stă deoparte şi zâmbeşte fredonând:

- Götterdämmerung!...

Declin -Ion Vinea

O tristeţă întarzie în mine

cum zăboveşte toamna pe câmp,

nici un sărut nu-mi trece prin suflet,

nici o zăpadă n-a descins pe pământ.

Cântecul trist, căntecul cel mai trist

vine cu clopotul din asfinţit,

îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor

şi răspunde din umilinţa tălăngilor.

E toata viaţa care doare aşa,

zi cu zi pe întinderea stepelor

între arborii neajunşi la cer,

între apele ce-şi urmează albia,

între turmele ce-şi pasc soarta pe câmp

şi între frunzele care se dau în vânt.

Cale de mijloc de Adrian Păunescu

Între o lacrimă

Şi o fântână arteziană

Mai rămâne atât:

Dreptul la rană.

Ca totdeauna-Al.O.Teodoreanu

Razele lunii,

Molcom căzând,

Apele mării adânci nu turbură.

Sufletul meu

A şoptit:

Te iubesc.

Dar şoaptele sufletului,

Molcom căzând,

Apele adâncii tăceri nu turbură.

Atunci

Prin întomnare,

Ai plecat,

Lăsându-mi sufletul gol,

Ca toamna,

Atotveştejitoare.

Când te-ai desprins de mine,

Am rămas

Ca un copac,

Din care cea din urmă frunză

Au luat-o

Vântul,

Toamna,

Vremea…

Mi-am dojenit sufletul

Că nu m-a lăsat să-ţi vorbesc…

Ai revenit,

Ca un ecou, mult prea îndepărtat,

Al acelei îndepărtate nopţi

Buzele mele au spus:

Te iubesc. De-atunci,

N-ai mai plecat.

Mi-am dojenit sufletul,

Că nu m-a lăsat să tac.

Şi-am plâns,-prea târziu

Ciocârlia-Pheonix

Cântecul străinătății(Fie pâinea cât de rea)- Tudor Gheorghe