Povestea mea - Vasile Militaru

M-am născut într-un bordei
Învelit cu paie....
Doinitor mi-a fost un tei;
Leagăn o copaie.

Mama mă lua cu ea,
Când pleca la muncă;
Ba, la grâu când secera;
Ba, la fân pe luncă...

Câte-un pom, stingher prin grâu,
Mă umbrea cu ramii-i,
Când curgea sudoarea - râu
Pe obrajii mamii...

La culesul de porumb
Stam cu ochii-n nori, -
Pe sub zările de plumb
Când treceau cocori...

Când eram așa codan,
Ani și ani apoi,
Mă avură ca cioban
Un ciopor de oi...

Și-ntr-o toamnă-când crăpa
Coaja de pe nucă -
M-a cuprins de-odată-așa
Dor nespus de ducă.

Mi-am lăsat în vad la râu
Turma să se-adape,
Iar cavalul de la brâu
Mi l-am dat pe ape...

“Doamne-ajută! ” - și-am plecat
Pe la scocul morii...
Funigei pluteau pe sat
Și plecau cocorii...

Plin de visuri, am intrat
Într-o lume nouă
Și-aveam sufletul curat
Ca un bob de rouă!

Un vârtej nebun, de-atunci,
Cată să mă-ngroape,
Ca pe-un pai când îl arunci
În vâltori de ape;

Și, la fiecare pas,
Bobul de lumină,
Cu dureri adânci în glas,
Din adânc suspină:

Unde sunteți, blânde oi,
Lainice mioare?
Azi mi-e dor, mi-e dor de voi,
De n-am loc sub soare!

Mâine o să fiu în lunci;
Uite, plec la drum;
N-am știut ce fac atunci...
O să știu, de-acum...

Toată viața mea, de azi,
Mi-oi petrece anii
Prin poene, pe sub brazi,
Numai cu ciobanii.

Basme lungi, pe vreme rea...
După buri de ploaie
O să știu ce iarbă vrea
Fiecare oaie...

Să văd iar cum s-o-ntrista
În amurg imașu’,
Când din bucium va cânta
Sandu Buciumașu;

Și-n al ploilor șirag,
Cu-al tălăngii cânt,
Să nu știu, de-atâta drag,
Pe ce lume sunt!...”

Dar, de câte ori mă duc, -
Doru-mi nu se curmă,
Căci cutreier, singur-cuc,
Lunca fără turmă;

Și-apoi plec, cu pasul rar, -
Făr-să știu anume:
De ce vin, ca să plec iar
Să mă pierd în lume!