Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
Tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pus.
Mai pot printre liane de cuvinte,
Să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
Tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.
Şi, din prea plinul golului iubirii,
Cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
Cu mâna care-n voia răzvrătirii
Oricând striveşte fulgerele-n cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu