În urma ta... pe uliţi vechi... mă strecuram...
Plecau cocori... în zări de fum... se întomna...
Păşeam încet... păşeam sfios... în urma ta...
Când ai intrat... să mi te-arăţi... zâmbind la geam…
Treceau drumeţi... treceau grăbiţi... era târziu...
Iar prin ogrăzi... ţipau stejari... sub ferestrău...
Eu am rămas... înmărmurit... sub geamul tău..
S-a-ntunecat... şi s-a făcut... În pustiu... pustiu...
Pe urmă lună... frunze moarte... surd tumult...
Şi chipul tău... în discul ei... s-a oglindit...
Mi-ai aruncat... un trandafir... îngălbenit...
Atât a fost... atâta tot... demult... demult...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu