Nimeni nu e patria. Nici măcar călăreţul semeţ,
cel care, sub zorii dintr-o piaţă pustie,
trece prin timp pe un cal de bronz,
nici ceilalţi, cei care privesc din marmură,
nici cei care şi-au risipit cenuşa răzvrătită
pe întinsul Americii
sau au lăsat un vers, o victorie,
ori amintirea unei vieţi cinstite,
în nedreapta scurgere a zilelor.
Nimeni nu e patria. Nici măcar simbolurile.
Nimeni nu e patria. Nici măcar timpul
copleşit de lupte, spade, exoduri,
şi de lenta poluare a regiunilor
mărginite de răsărit şi amurg,
de chipurile care îmbătrânesc
în oglinzile acoperite cu pânză,
şi de răbdătoarele agonii anonime
care durează până în zori,
de păienjenişul ploii
peste grădinile cenuşii.
Prieteni, patria este un eveniment veşnic,
precum veşnică este lumea.
Nimeni nu e patria, dar noi toţi
trebuie să fim demni
de jurământul străbun
pe care l-au depus acei cavaleri
angajându-se să fie
ceea ce nu ştiau că sunt: argentinieni.
Să fie ceea ce erau prin insuși faptul
de a fi jurat in această casă străveche.
Suntem justificarea acestor bărbaţi,
justificarea acestor morţi;
datoria noastra este glorioasa raspundere
pe care aceste umbre
au lăsat-o moștenire umbrelor noastre
și pe care trebuie s-o indeplinim,
Nimeni nu e patria, dar toţi suntem patria.
Nestins rămână-n pieptul meu
şi în al vostru ,neobosit,
focul acesta limpede și misterios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu