Scrisoare de bun ramas-George Ţărnea

Iubito, câta lume între noi...
Numaratori de ploi din doi în doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zapezi pe buze ne-au crescut...
Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntuneric si de frig
Si nu mai vreau sa stiu pâna la sfârsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit
Cine-a facut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas
Cine si-a smuls peretii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut si cine a câstigat
De toate înlantuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celalalt
Sub cerul prea strain si prea înalt
Când am sa uit cum suna glasul tau,
Decât tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamna umbra ta?
Numaratori de ploi din doi în doi
Iubito, câta lume între noi.

Iertările-Adrian Păunescu

Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă,
Că ochii mei sunt când senini, când verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi...

Văd lumea prin lunete măritoare
Si vad grădini cu arme mari de foc,
Sub mâna mea deja planeta moare
Si în urechi am continentul rock...

Ai să ma ierţi că sunt labilitate,
Că trec peste extreme fulgerând,
Ai să mă ierţi preablânda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rând...

Ai să ma ierţi că nu pot fără tine
Si dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi,
Mie pierzându-mi-te imi va fi mai bine,
Eu, tristul cel mai liber dintre toţi...

Si cum se-ntâmplă moartea să le spele,
Pe toate-nobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele
Si tot ai să mă ierţi definitiv...

Ai să mă ierţi în fiecare noapte
Si-am să te mint în fiecare zi,
Si cât putea-va sufletul să rabde,
Cu cât îţi voi greşi, cu atat te voi iubi...

Ultima scrisoare-Mihai Beniuc

Sfarsitul a venit fara de veste...
Esti fericita?...Vad ca porti inel!...
Am inteles...Voi trage dunga peste
nadejdea inutila...Fa la fel!...
Nu, nici un cuvant, nu spune ca-i o forma
cunosc insemnatatea ei deplin...
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
eu insa in fata normei nu ma inchin
Nu te mai cant in versuri niciodata...
mai mult, in drumul tau n-am sa mai ies;
nu-ti fac reprosuri nu esti vinovata
si n-am sa-ti spun, de fapt, ca nu m-ai inteles
A fost, desigur, numai o greseala
putea sa fie mult - nimic n-a fost
in vesnicia mea de plictiseala
tot nu imi inchipui ca puneai vre-un rost
Cand degete de Midas am pus, magic,
pe frageda fiinta-a-ta de lut
suna in mine murmurul pelagic
al sfintelor creatii de-inceput
vedeam cum peste vremuri se inalta
statuia ta din aur greu masiv
cum serioase veacuri se descalta
si-ngenunchiate in randuri, submisiv
la soclul tau dumnezeiesc astepta
sa le intinzi cu zambet linistit
sper sarutare adorata dreapta
inainte de-a te sterge in infinit
Oh, de-am fi fost alaturi doar o ora
am fi ramas in auriul vis
ca o eterna roza aurora
de inteles, de nedescris
Ireversibil s-a incheiat povestea
si nici nu stiu de ai sa mai citesti
din intamplare randurile acestea
in care as vrea sa fii ce nu mai esti
N-am sa-ti strivesc eu visul sub picioare
n-am sa lovesc cu vorbe ce mi-i drag
as fi putut sa spun :"Esti ca oricare!"
dar nu vreau in noroaie sa ma bag
De-ar fi mocirla in jurul tau cat haul
tu vei ramane nufarul de nea
ce-l strajuieste beat de pofte TAUL
ce-l tine candid amintirea mea
Vei fi acolo neintinata
te voi iubi mereu fara cuvant
si lumea n-o sa stie niciodata
de ce nu pot mai mult femei sa cant
Acolo sub lumina de mister
Scaldata in apa visurilor lina
vei sta iubito ca-ntr-un colt de cer
o stea de seara blanda si senina
Si cand lumea va fi rea cu tine
cand au sa te improste cu noroi
tu fugi din lumea visului la mine
Vom fi iar singuri amundoi
cu lacrimi voi spala eu orice pata
cu versuri nemaiscrise te mangai
si-n dulcea lor cadenta leganata
te vei simti ca-n visul cel dintai
Si de va fi cum simt eu de o vreme
sa plec de aicea de la voi curand
cand glasul tau pe mine o sa ma cheme
voi reveni la tine din mormant
Si de va fi sa nu se poate trece
pe veci pecetluitele hotare
m-oi zbate crunt in tarana rece
in noaptea mare, mare, tot mai mare.

Floarea magică- Menalaos Ludemis

Spune-mi sincer. EU?...
Eu să fi fost acela pe care l-ai iubit?
Pune mâna pe inimă - nu aici, dincolo!
Aşa. Şi acum spune-mi,
Eu să fi fost?

Mi se pare că greşim.
Greşim amândoi, amar.
Tu că ai spus-o,
Eu că am crezut-o.
Ne-am iubit? Poate...
Dacă unul nu e nebun,
Celălalt e mincinos.
Să fi iubit eu? Poate...
Să fi iubit tu? Cine ştie?...
Să ne fi iubit amândoi?
Numai Dumnezeu ştie,
Dar El nu prea există.

Vai, vinul dragostei în beau doi,
Dar se îmbată numai unul.
Unul câte unul,
Aşa cum merg ocnaşii
Cu ghiuleaua de plumb la picioare.
Să nu spui că-s aspru. Nu.
Dacă m-ai iubit într-adevăr,
În curând vei uita.
Şi atunci va veni rândul meu
Pentru o dragoste pătimaşă
O dragoste fără margini,
Dragoste de adolescent.
De bătrân.
De copil.
Dragoste până în pânzele albe.
Până la prăpastie.
Până la sfârşit.
O dragoste... pe care,
Dacă te-oi fi iubit vreodată,
N-ar fi trebuit să ţi-o dau!

Cuplu_Ana Blandiana

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

Poem-Nichita Stănescu

"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..."

Romanţă fără muzică-Ion Minulescu

Nu-i nimeni... nimeni să ne vada si să ne-auza -
Nu pleca.
Da-mi degetele-ti inelate să le sarut ca si-altadata,
Da-mi degetele-ti inelate -
Poeme-n pietre nestimate -
Vreau să le-nvat pe dinafara si să le cânt,
Da-mi mana toata.
Căci nu-i în tot salonul alta, asa, la fel ca mana ta.
Ramai cu mine toata seara ...
Ce-ti pasa daca-o să sfarseasca
Orchestra valsul? ...
Tu nu stii
Ca nu-i în tot salonul altul la fel cu mine să iubeasca?
Deschide-ti bratele -
Altarul în care mă-nchinam alt'data -
Deschide-ti bratele si prinde-mi în ele bratele-obosite.
Apleaca-ti gura-nsangerata,
Si sarutarile-ti aprinse inseamna-le pe obrazu-mi pal.
Inseamna-le la rand, să-mi steie pe veci de paza,
Neclintite,
Ca pasarile legendare pe malul lacului Stymfal!..