Am zis iubitei mele: „Vino
La câmp, s-auzi un pitpalac”.
Ea: „Da, îmi place pitpalacul…
Dar nu merg: tu… eşti prea sărac”.
Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează
„De ce fugi?” zic. — „Eşti prea sărac!”
Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul — poate fac
O lovitură… Dar norocul
„Pleacă, îmi zice; eşti sărac!”
Mă duc acasă melancolic.
Stau trist, visând într-un ceardac,
Şi piţigoiul din grădină
Îmi fluieră: „Eşti prea sărac!”
Mă duc la editor c-o carte.
E iarnă, frig — voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
„Nu te-editez; eşti prea sărac!”
Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subţire,
Mi-a zis trosnind: „Eşti prea sărac!”
A! sărăcie! Monstru palid,
Când oare am să-ţi viu de hac?
Şi sărăcia îmi rânjeşte
Sardonică: „Eşti prea sărac!”
Îmi place către primăvară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
— Şi nici spanac, nici ochiuri simple
Nu pot să gust… sunt prea sărac!
În post simţesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und-se iese,
Roşind îmi zic: „Sunt prea sărac!”
Atunci — o constipaţiune:
Ah! doftore, ce să mă fac?
„Siminichie”.
„Nu se poate.
„De ce?”
„De ce? Sunt prea sărac”.
Mă duc la revoluţiune
Şi caut leac, şi poc! şi pac!
„Ce caţi aci?” strigă bandiţii.
„Sunt dizident!”
„Eşti prea sărac!”
Am vrut să-mi fac şi eu pomană
C-un cerşetor, c-un biet ciuntac,
Dar el, râzând, mi-a zis: „Te lauzi!
S-o văz, n-o crez… Eşti prea sărac!”
Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac,
Aş vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc… Sunt prea sărac.
Nu! Orşice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.
Oriîncotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac;
Mi-e veşinică duşmană — veşinic
Îmi spune: „Piei! Eşti prea sărac!”
Sărac! Da! Nu e loc în lume
Pentru-un sărac! dar… ce să fac?
Să mor!… Dar un revolver costă…
Chiar pentru moarte, prea sărac…
Dar mor în fine şi groparul
Îmi ia cadavrul şi, posac.
Şopteşte între dinţi în silă:
„După ce-i greu… e şi sărac!”
Am renviat apoi, şi iarăşi
Ca mai-nainte strofe fac…
1 Ameţit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc.
Un critic fără milă-mi spune:
„Ai început iar prea sărac!”
Şi nu ştiu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac…
Aş vrea o inspiraţiune,
Nu pot sfârşi… sunt prea sărac!
Alerg atunce pentru rimă
La Dicţionarul lui Cihac…
Vai! Nici acolo nu se află,
Şi bietul Cihac e sărac!
De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aş dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!
