luni, 5 decembrie 2016

De la Solomon citire


Când treci pe lângă un sărac – fă milostenie.
Când treci pe lângă tineri – nu te mânia.
Când treci pe lângă bătrâni – fă o plecăciune.
Când treci pe lângă cimitire – așează-te.
Când treci pe lângă memorie – amintește-ți.
Când treci pe lângă mama – ridică-te.
Când treci pe lângă părinți – ține minte.
Când treci pe lângă cunoștințe – obține.
Când treci pe lângă trândăvie – tresari.
Când treci pe lângă indolență – creează.
Când treci pe lângă cei căzuți – ține minte.
Când treci pe lângă înțelepți – reține-te.
Când treci pe lângă proști – nu asculta.
Când treci pe lângă iubire – nu te feri.
Când treci pe lângă fericire – bucură-te.
Când treci pe lângă cei generoși – prânzește.
Când treci pe lângă onoare – păstrează.
Când treci pe lângă datorie – nu te ascunde.
Când treci pe lângă cuvânt – ține-te.
Când treci pe lângă sentimente – nu te rușina.
Când treci pe lângă femei – nu măguli.
Când treci pe lângă glorie – nu te mări.
Când treci pe lângă adevăr – nu minți.
Când treci pe lângă păcătoși – speră.
Când treci pe lângă pasiune – pleacă.
Când treci pe lângă ceartă – nu te certa.
Când treci pe lângă lingușire – taci.
Când treci pe lângă conștiință – teme-te.
Când treci pe lângă beție – nu bea.
Când treci pe lângă furie – smerește-te.
Când treci pe lângă necaz – plângi.
Când treci pe lângă durere – îmbărbătează-te.
Când treci pe lângă o minciună – nu tăcea.
Când treci pe lângă un hoț – nu te furișa.
Când treci pe lângă aroganți – spune.
Când treci pe lângă orfani – cheltuiește.
Când treci pe lângă putere – nu crede.
Când treci pe lângă moarte – nu te înfricoșa.
Când treci pe lângă viață – trăiește.
Când treci pe lângă Dumnezeu – deschide-ți inima.

duminică, 4 decembrie 2016

Dăliana-i fata dalbă-Drăgan Muntean

Fulgii-Şt.O. Iosif


Zăceau priveliştele moarte
Sub cerul sur, în asfinţit,
Şi-abia mai auzeam departe
Un glas de crivăţ amorţit.

În mijlocul naturii mute
Eram eu singur călător:
Îmi aminteam de vremi trecute
Şi mă visam în viitor...

Iar din imperiul tăcerii
Se desprindeau fulgi mari de nea:
Cădeau încet, cădeau puzderii
În urma şi-naintea mea...

Mandolinate- Şt.O. Iosif


Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…


II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!


III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

vineri, 2 decembrie 2016

Serenadă - Victor Hugo


Când tu cânţi, alintată,
Pe braţele-mi, la sân,
Auzi cum câteodată
Gându-mi răspunde lin;
Cântul tău resuscită
O zi din traiul meu;
O, cânt-a mea iubită,
O, cântă dar mereu!

Când râzi, pe a ta gură
Amorul a descins,
Orice prepuitură
Deodată s-a şi stins;
Zâmbirea ta-i ferită
De orice cuget rău;
O, râzi, o, râzi iubită,
O, râzi, o, râzi mereu!

Când tu dormi lină, pură
Sub ochiul meu umbros,
Suflarea ta murmură
Cuvânt armonios,
Pe corp neacoperită
Lipsindu-ţi vălul tău...
O, dormi, o, dormi iubită,
O, dormi, o, dormi mereu!

Visătorii-Artur-Enășescu


O visători, cu suflet de copii,
Voi paseri, de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!

Voi, cu priviri curate de fecioară,
Sfioşi şi singuratici visători,
Ce tremuraţi sub cerul plin de nori,
Şi vântul cel mai gingaş vă doboară!

Ascunşi staţi ziua-n tainice unghere,
Şi mâini de vis v-acopăr ochii grei,
Iar când pe cer s-aprind mii de scântei
Voi răsăriţi… O, suflete stinghere!

Vă prinde luna flori la pălării,
Şi tresăriţi; de-un foşnet blând vi-e frică,
De umbra ce pe ziduri se despică,
Când rătăciţi prin nopţile târzii.

În jurul frunţii voastre, visători!
A nopţii duhuri, tainice, s-adună;
…Întind o scară razele de lună,
Şi gândul vostru suie pân-la nori.

Şi pasul vostru-n cale şovăieşte,
De raze pline, genele se-nchid,
Şi vă treziţi la umbra unui zid,
Când astrul dimineţii licăreşte.

O visători, cu suflet de copii,
Voi, paseri de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!

Asfințit-Octavian Goga


Crai bătrân, pornit spre rugă,
Vine-Amurgul de pe munte,
Împărţind cernite-odăjdii
Brazilor cu bărbi cărunte.
Umiliţi se-ndoaie brazii,
I se-nchină, i s-apleacă,
Şi cu zvon de surle-l lasă
Pe măria-sa să treacă.
Stăruie domol moşneagul,
Mai coboară, mai se suie,
Şi-nspre marginea pădurii
Stă la colţ de cărăruie.
Ostenit, pe-un zgheab s-aşază
Şi clipind tremurătoare
Genele lui argintate,
Ce mi-şi vede, ce mi-l doare?
Măre, colo, mai departe,
Se îmbină două creste,
Şi-n poiană ce s-arată
E aievea, nu-i poveste.
Părul galben răsfirându-şi
Răsturnat peste răzoare,
– De huzur i-s roşi obrajii –
Doarme leneş craiul Soare.
Se încruntă greu bătrânul,
Murmurând încet în barbă,
De sfială se cutremur’
Firicelele de iarbă.
Îşi spun taina la ureche:
“Crai de glume, stai ş-adastă,
Moş Amurg aleanu-ţi poartă,
Nu-ţi dă fata de nevastă”.
Craiul tânăr sus pe creste
Simte-a ierbilor povaţă,
Şi de jale, biet voinicul
Se întunecă la faţă.
Către casa lui din peşteri
Necăjit moşneagul pleacă.
Brazii-nfioraţi îl lasă
Pe măria-sa să treacă.
În oftat se-ndoaie fagii,
Tremură în crâng alunii
Şi deodat’ pădurea-ntreagă
A-nţeles durerea Lunii…
Biată Lună tremurată,
În zadar te-arăţi în cale,
Toate florile surate
Plâng de dorurile tale.