duminică, 30 octombrie 2011

Poezii umoristice -Ion Pribeagu



Amicul Ion


La vestitul doctor Costea
Vine Ion de la Copou
- Buna ziua, domn'le doctor
Mi-a intrat o tapa-n . . . . ou.
Pacientul se dezbraca
Doctorul il urca-n pat
Si cu mare atentiune
Cerceteaza-n lung si lat.

Ia luneta
O fixeaza
Ia penseta
O flambeaza
Scoate teapa
Pensuleaza
Pune vata
Bandajeaza
Pune fese
Si panseaza
Scoala omul
Si-l aseaza.

Pacientu-achita taxa
Si apoi satisfacut
Ii da doctorului mana
- Buna ziua ! - Va salut !





Peste-un timp, aproape-o luna
Vine amicul Ion din nou
- Uite, dom'le doctor, iarasi
Mi-a intrat o teapa-n ou. . . . . . . . . . . . . . . . . .
. .

Pacientul se imbraca
Si achita taxa-n graba
Cand deodata domnul doctor
Foarte curios intreaba :

- Ia sa-mi spui domnule draga -
Care vii de la Copou -
Cum se-ntampla ca intr-una
Iti tot intra teapa-n ou ?

- Ma iertati, domnule doctor, -
A raspuns omul "solemn" -
Dar nevasta-mea e schioapa
Si-are un picior de lemn !



Amintiri

Nu s-au mai vazut aproape
De vreo cincisprezece ani
De pe cand umblau la scoala
Ambele in Botosani.
Anii trec pe nesimtite
Si trec si visele si ele
Si s-au intalnit pe strada
Amandoua tinerele.

- Nici nu stii ce bine-mi pare
Scumpo, ca ne-am revazut
Sa ne povestim crampeie
S-amintiri despre trecut.

Au vorbit de film, de Beatles,
De artistii consacrati
Despre moda, despre blanuri
Si apoi despre barbati.

- I-a sa-mi spui iubita Cleo
Insa cu sinceritate,
Cum petreceti, tu cu sotul
Clipele de voluptate ?

- Spune-mi-o cu de-amanuntul
Pentru ca prin jocul firii
Stim deja ce inseamna aia
Care-i baza omenirii.

- Draga mea, Ionel m-adora
Ma dezmiarda ca pe-un miel
Si in ce priveste amorul
Nu pot sa ma plang de el !

Ma saruta cu pasiune
Si sa nu spun mai departe
Dar isi face datoria
Dupa cum scrie la carte !

Dar tu, scumpa mea Ortansa,
Ca te-ai maritat devreme,
Cum te-mpaci cu-al tau in visul
Indragirilor supreme ?

- Drept vorbind - a spus Ortansa
N-am ce spune despre mine
Nu o duc rau cu iubirea
Insa n-o duc nici prea bine.
Si Vasile-al meu e tandru
Insa are-o apatie
Parca e si parca nu e
Cum ar trebui sa fie.

Dar cum nu-s din mamaliga
Ca sa rabd si nopti si zile
Eu m-am dus la doctor Staicu
Si mi-a dat niste pastile.

Ii pun una in mancare
Fara nici o emotiune
Si de-atuncea merge treaba
Admirabil, o minune.

Da-ntr-o zi cand stam la masa
Nu stiu cum, dar lui Vasile
Ca sa-i stimulez dorinta
I-am pus doua-trei pastile.

A mancat si deodata
Fara urma de rusine
A sarit in sus, salbatec
Si s-a napustit la mine.

A smuls toata imbracamintea
Ce sa-ti spun, m-a facut praf
Nuda, ca pe Sofia Loren
De la cinematograf.

Ma strangea la piept cu sete
De credeam ca-mi sparge coasta
Si ma imbratisa naprasnic.
- Ei, si ce vezi rau in asta ?

- Nu e rau ! Din contra ! Imi place !
A raspuns Ortans senina
Insa noi, functionarii
Luam masa la cantina !

joi, 27 octombrie 2011

Fabule marunte-Cincinat Pavelescu



Greoi alearga un magar
Cu fruntea-n jos, cu pasul rar;
Si iepurele, cand il vede,
Usure-n urma-i se repede,
Goneste ca o vijelie
L-ajunge si-l intrece, dar...
Morala.:
Ce mare grozavie
Sa-ntreci pe un magar!

II
Doi serpi au intrebat o stanca:
Ce-ti face stropul mic de apa?
In fiece minut ma sapa
Incet-incet si ma mananca!
Dar ea ca noi nu are dinti
Sa te manance; stanca, minti!
Si stanca le raspunde: Iata,
De dintii vostri nu mi-e frica,
Caci se tocesc, dar picatura,
Desi e alba si e mica,
Eterna e ca si natura!

D-a lungul umedelor stanci,
Uitate-n marile adanci,
Ca-ntr-un mormant ce le inghite,
Necunoscute nasc si mor,
In scoica lor,
Margaritare negasite!
Sunt lacrimi de ondine-amorezate
De vrun triton necredincios?
Si-acum sclipesc cristalizate
In fundul marilor sticlos?
Dar indraznetul, beat de vraja
Stralucitorului sau vis,

In valul care le ascunde
S-azvarle, fulger in abis!
Inoata, se scufunda, spera,
Si apa il cuprinde lin;
Si-n adancimea-i il primeste
Ca p-un nou monstru submarin.
Adesea un rechin 1-atinge
Si sepii vin, meduze pier...
Un crab pe umar ii imprima
O clipa gheara lui de fier.
Precum in vis numai s-arata,
Vezi albe cranguri seculari
Ce-n loc de muschi bureti au numai
Si-n loc de iarba alge mari!
Pe cand in juru-i urca valuri,
Picioarele-i se-nnamolesc
Intr-o padure de coraluri
Rosite-n sange omenesc.
Si mana-i pipaie cu spaima
Si se tot lasa mai afund...
Ce daca dr umu-i plin de chinuri
Cand perla alba sta in fund?
O vede, o atinge, iat-o!
Sub nazuinta care-l mana

Prin valul de-ntuneric suie
Ca si un zeu c-o stea in mana.
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Si voi, poeti, artisti salbatici
Ce rascoliti orice abis,
Ca si pescarul asta, -n suflet
Va coborati pe scari de vis,
In fundul marii nestiute
A cugetului indraznet,
Sa smulgeti tainelor ideea,
Margaritarul fara pret...
Multicolora perla fina,
In zare zace nestiut,
Tot rasaritul aurorii,
In coaja tristului trecut.
Ca sa gasesc si eu comoara
Acestor flori ce nu mai mor,
In marea plina de primejdii
As vrea nebun sa ma cobor.
Spre largul ocean de vise,
Scafandru nou ma las si eu,
In fundul caruia e golul
Neantului sau Dumnezeu.
Ce-ngrozitoare e caderea
In al problemelor abis!

La orice pas pricepi durerea
De-a-ti omori intaiul vis!
Dar cand mereu spre alte dor uri
Te poar ta sufletul amar,
Pescuitorului de vise
Ce-i pasa? El coboara iar.
Ce daca inima se zbate
Si urla creierul trasnit,
Daca din fundul suferintei
O raza noua-a rasarit?
Si glorie de veci acelui
Ce-nsangerat si-nvingator,
Din noapte scoate, ca pescar ul,
Lumina noua tuturor!

Ecuatorul și polii-Marin Sorescu

Împreună suntem foarte dialectici                              

(Tu ştii că a fost cea mai frumoasă
Zi din viaţa mea?
Ce bine-ar fi să fie aşa. “Ba da”.
Te rog fraza asta să n-o tai)
De fapt, poezia de dragoste ar trebui să fie semnată
Chiar de muze.
Poeţii să se inspire şi ele să pună degetul.
Tu să întinzi aripa peste versurile mele
“N-am întins-o?”
Aşa, o pană. Vreau o fâlfâire deplină.

Simţeai că veneai până lângă mine
Şi deodată un gol de aer.
Ce se întâmplă?
Mă gândeam la tine.
Golurile de aer nu ştiu ce-o fi cu ele,
Aşa e când zbori, zburam spre tine.
“Oricum, eu receptam fluidul.”
Şi eu mă ghidam tot dupa fluid.
Noi nu lucrăm decât pe
Bază de flux magnetic.
Ştii că la ecuator cântărim
Mai mult decât la poli?

În orice caz, când suntem împreună
Cântărim mai mult,
Suntem două ecuatoare încolăcite,
Două ecuatoare şi – un pol – ca nişte şerpi.
De ce numai unul?
Pentru unitatea contrariilor.
Plus cea mai ieftină energie…
Nu ştiu dacă înţelegi?
Ce zici de titlul ăsta?
Eşti ca o sferă de sticlă
În care Dumnezeu a strecurat
Şi-un clopoţel.
Când se-nvârteşte pământul, sună clopoţelul.
Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos
Decât în sfera de sticlă
Vibrez din toată fiinţa
Şi tu-mi culegi vibraţiile
Şi mi le restitui, sărutate.


miercuri, 26 octombrie 2011

De la Păstorel citire


La venirea ruşilor:

Pe drumeagul din cătun
Venea ieri un rus şi-un tun;
Tunul rus
Şi rusul tun!

Armistiţiul ne-a impus
Să dăm boii pentru rus!
Ca să completam noi doza,
L-am trimis pe Petru Groza!
Statuii ostaşului sovietic:

Soldat rus, soldat rus,
Te-au ridicat atât de sus,
Ca să te vadă popoarele...
Sau fiindcă-ţi put picioarele?

Votaţi soarele!

Când te văd aşa pe garduri
Şi cu raze împrejur,
Mai că-mi vine să te-asemui
Cu o gaură de c*r!



Radioului (unde era invitat să intre prin str. Temişana, adică prin spate)

De un an şi jumătate
Mă băgaţi numai prin spate,
Pe când eu, întreaga viaţă
V-am băgat numai... prin faţă!

Diviziei Tudor Vladimirescu, decimată la Debreţin

Din falnic vânător de munte
Mi te-a făcut Ana pandur!
Întâi ţi-i-nfipt o stea în frunte
Şi-apoi un Debreţin în c*r!

Comuniştii îşi măresc rândurile cu o parte din legionari

Căpitane,
Nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist!

După alegerile din 1946 se mai putea vedea pe garduri: Votaţi soarele!


Nu credeam s-ajung vreodată
C-am să pot să fiu în stare
Ca făcând pipi pe garduri,
Să o fac direct în... soare!

Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării.

Catren omagial către Caragiale:

Cu greu îmi vine să aştern,
Un adevăr ce nu-l suport,
Ca tocmai tu să fii cel mort
Şi Caţavencu cel etern...

La Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie:

Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când va plimbaţi
Să nu călcaţi în ... ce creaţi!

Guvernul Groza

În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Însă ca să fie cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul... în acest guvern!

Zece membri de partid

Zece membri de partid
Visau viaţă nouă
Unul a vorbit în vis,
Şi-au rămas doar nouă.

Nouă membri de partid
De marxism s-au copt!
Unul s-a răscopt din ei,
Şi-au rămas doar opt!

Opt membri de partid
Au trecut la fapte ...
Unul a trecut la Tito!
Şi-au rămas doar şapte!

Şapte membri de partid
Fac afaceri grase,
Unul a intrat la zdup
Şi-au rămas doar şase!

Şase membri de partid
Au strigat lozinci,
Unul a strigat greşit
Şi-au rămas doar cinci!

Cinci membri de partid
Când au fost la teatru,
Unul n-a aplaudat
Şi-au rămas doar patru!

Patru membri de partid
Şi cam toţi evrei,
Unul a plecat în Eretz
Şi-au rămas doar trei!

Trei membri de partid
Vorbeau de război!
Unul a vorbit cam mult,
Şi-au rămas doar doi!

Doi membri de partid
Mândri ca păunul.
Unul a înnebunit,
Şi-a rămas doar unul!

Un membru de partid,
Cel mai lămurit.
A plecat cu Onete-ul
Şi n-a mai venit!

ZERO membri de partid,
Luptă pentru pace.
Că partidul nostru drag
Ştie el ce face!

Steaua

Câte stele sunt pe cer
Toate pan' la ziua pier.
Numai una, ca o proastă,
Şade pe uzina noastră....


Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.


Reclamă

Îmi spunea un beţivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!


La restaurantul Uniunii Scriitorilor:

Beau băieţii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii... turnători!



Drăgălaşe păhărele

Drăgălaşe păhărele
Dinainte-mi să se pună
Să se toarne vin în ele,
Poftă bună !

Să golim toţi în tăcere
Iar cuiva vin de nu-i place
Bea-atunci mai bine bere,
Bea în pace !

Cine-i ameţit prea tare
Pe sub mese să se culce
Şi în zgomot de pahare,
Doarmă dulce !

Să nu fie vorbă lungă
Doară ştim ce scurtă-i viaţa
Să bem până să ne-ajungă,
Dimineaţa.



Geometrie bahică

Hrănit mai mult cu lapte şi iaurt,
Un grec văzu cu mintea-i înţeleaptă
Că între două puncte, cel mai scurt
Din drumuri, cu putinţă, e o dreaptă.

Dar axiomul devenit banal
Şi însuşit de vremile-aceste
A fost atunci precum va fi şi este
Valabil doar pe-un plan orizontal.

Şi dacă vrei să tragi învăţătură,
Un plan orizontal, când te gândeşti,
Constaţi că nu există în natură
Ci exclusiv în minţile greceşti.

Iar când în loc de lapte, bei " Madera ",
Aceasta socoteală te conturbă
Căci tu nu uiţi că ai băut pe-o sferă
Pe care dreapta lui devine curbă.

Şi-n cap cu dreapta grecului defunct
Până ce vreun înalt areopag
O va fi pus definitiv la punct
Porneşti spre domiciliu în zigzag.



Prin anii '30 Viorica Porumbacu, a scris nişte
versuri de adâncă simţire şi vibraţie, de genul:
" O, Europa, te simt în mine
Te simt vibrând adânc.."

A doua zi Păstorel:

"Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din "Gazeta literară"
Dovedeşte elocvent
Ca în ...chestia matale...
De-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!"

Un schimb de epigrame între Mihail Codreanu şi Păstorel:

Când a pornit lugubrul zvon
Cum că murit-ai la Carlton
Mi-am zis atunci: - cu adevărat
O fi el mort, însă mort beat.

La care Păstorel, îi răspunde:

La Carlton eu ca dintr-un vis
Lugubrei morţi scăpat-am trenul
Însă aflai că m-a ucis
La Iaşi, Codreanu' cu catrenul.

Sadoveanu era dator cu nişte bani la Păstorel. Sadoveanu era zgârcit ca un scoţian. Au trecut câteva luni fără nicio mişcare din partea lui. Aşa că Păstorel compune:

De-ar fi să mori (cam ar fi cazul)
Să nu-mi laşi bani,
Să-mi laşi obrazul
Să-mi fac din el bocanci.

Lui Mihail Sadoveanu

Venea o moară pe Siret
Legănându-se pe-o coastă,
Şi-n ea un autor şiret
Măcina făină proastă!

Naşul lui Păstorel, Sadoveanu, ţine o conferinţă la Ateneu: "Lumina viine de la Răsărit" în care îi pupă-n c*r pe ruşi şi declară că din acel moment se întoarce cu faţa spre Răsărit. Atât i-a trebuit lui Pastorel:

Naşu sfătuit de-un rus
Întoarse curu la Apus
Şi arătă Apusului
Care-i faţa rusului...

Americanilor

Dacă şi de astă dată
Se retrag din Orient,
Mă fac porumbelul păcii
Şi mă cac pe occident!

Lucreziei Karnabat, autoarea cartii "Sexul de peste drum":

Sexul doamnei Karnabat,
De vreo lună mi se pare,
A sporit mult la vânzare,
Căci se vinde separat,
Fără doamna Karnabat

lui Iuliu Maniu

Într-un moment de grea povară
Pentru sărmana ţară-a mea,
Eu unul stâlp de cafenea,
Închin pentru un stâlp de ţara!



După prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel a scris:

Din Galaţi la Port Arthur
Petru Groza, în carlingă,
N-a văzut atâta cur
Cât ar fi putut să lingă.



Caligula Imperator
A făcut din cal - senator,
Petru Groza - mai sinistru
A făcut din bou - ministru.



Epigrama nu e sculă
Care-ţi poate şterge crima,
După ce că scrii cu sula
Vrei să regulezi cu rima?



În ţara asta prefăcută
Căcaţii scriu în loc sa pută.
Iar scriitori-adevăraţi
Sunt daţi afară de căcaţi...


Aici zace Păstorel,
Veşnic şi nemângâiat
Ca e prima dată mort
Fără ca să fie beat...

Mircea Ionescu-Quintus:

Să-nchinăm paharul
Pentru Păstorel:
N-a fost nici Cotnarul
Mai spumos ca el.

marți, 25 octombrie 2011

Iubirea sotului

O femeie a furat un compot de piersici dintr-un market si a fost prinsa de
politie. Este dusa la tribunal, iar judecatorul o intreaba:
- Cate piersici erau in borcan?
- 6.
- Atunci vei sta pt fiecare piersica cate o luna la inchisoare...
Din spate, sotul ei:
- Domnule judecator, a furat si un borcan de mazare.

Fara Zahar - Cine mi-a-mpuscat maimuta

luni, 24 octombrie 2011

În timp înveți-Jorge Luis Borges



După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de
siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi
ochii larg
deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la
jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi
calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ...
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te
întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil
să te iubească cu defectele
tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil
vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt
număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de
false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot
face.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi
la aceeaşi
intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare
fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă
umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ,
dar multiplicate,
ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se
petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bun nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi
sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt...

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...