În tulburatu-mi suflet am construit o arcă
- Informa nălucire de biblic corăbier -,
Și turme-ntregi de gînduri pe puntea ei se-mbarcă,
Noroade-ntregi, plecate puternicului cer.
E vremea să se-abată mînia lui! O ploaie
De stropi rigizi întinde zăbrele de oțel.
Corabia aleargă… în negura greoaie,
Corabia se-nclină, și-aleargă fără țel…
Și cel din urmă creștet de munte se cufundă…
- Spre care țărm, Stăpîne, spre care Ararat
Din bruma depărtării mă poartă-adînca undă?
S-a coborît pe ape lințoliu-ntunecat.
Aud cum se destramă un suflet undeva,
Departe, în a ploii acidă melopee…
E noapte-n larg… Iar arca te asteaptă, Jehova,
Pe mările din suflet să fereci curcubee.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu