Când îngerul... - Alin Mercași

Când îngerul va bate cu aripa-i în
cer
iubirea ce o simţi va fi cu mult
mai mare,
visurile- ţi sterpe şi gândul
efemer
vor fi corabii bete ce se îneaca-n
mare.
Aripa-i divină e doar un clopot
vechi
ce- anunţă în cadenţă cu glasul
raguşit
dezintegrarea vieţi-n atomi şi
molecule
şi incadescenţa stinsă-n infinit.
Stelele atuncea hora lor vor rupe
vor naşte din milenii aştri ce s-au
stins
şi vor roti aiura. Luminile lor
frânte
vor izvorî legende intr-un
mileniu-ncins.
Pământul, preafrumosul va arde
în ură
iar flăcări topite din pături astrale
în mări năvăli-vor fără măsură,
turna-vor, în fine, în inimi
metale.
Sânge va curge din umedul
soare.
Scheletici şi laşi şi răi vom fugi
spre Marea Absurdă
Transfigurare
a speciei noastre pierdută-n
Tării.
Luminile albe vor plânge în ceaţă
iar ceaţa va curge-n nămol
clocotit ;
scuipa-vom funingini şi flăcări
de gheaţă,
ochi-mpietriţi ne vor plânge
distinct.
În spumele vremii se va-neca
pamântul.
Atunci din alte valuri vor apărea
alţi zori,
clipa va renaşte cum spune
Cuvântul,
într-un vis frumos de Cântec şi
Culori.