Stătea frumoasa pe-un răzor;
Voinicul lângă ea devale,
Să-i scoată spinul din picior
Şi ea plângea: - "Un spin în cale!
De ce tot râzi? Ah, cum mă dor
Aceste râsete-ale tale!
Ea are flori de crâng la sân,
Şi-n păr un trandafir sălbatic,
Şi părul ei de rouă-i plin.
- "Ei, las' să râd! Tu ai cules
Trei fragi, venind peste coline,
Şi vezi cu ce mi te-ai ales!
- "Trei fragi? Şi-atât e doară bine!
Căci n-am putut în deal să ies;
Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine!
Cu ochii-nchişi şi strânşi de tot,
Ea de dureri izbea piciorul:
- "Ah, lasă-mă, că nu mai pot!
- "Fricoasă eşti!" - "Da! Te-aş vedea!
Fricoasă, eu? Aşa e frica?
N-ai milă de durerea mea!
Nu-ţi pasă!" - "Da! Ca de nimica!
Ba-mi pasă mult, că eu n-aş vrea
Să-mi fie şchioapă nevestica!
Ea-şi potriveşte floarea-n păr,
Şi-i înfloresc zâmbind obrajii
Cei albi ca florile de măr.
- "Să fiu chiar şchioapă, ce-i apoi?
Că ce ţi-e drag, tot drag rămâne!
- "Eu nu zic ba! Dar uite, joi
Ni-e nunta, dragă, e ca mâine -
Tu cum să joci? Sărac de noi!
Să stai la masă-ntre bătrâne.
Ea-şi ţine braţul stâng pe piept
Şi-ncetişor dezmiardă fruntea
Flăcăului cu braţul drept.
- "Eu ţie vreau să-ţi fiu pe plac;
Şi n-o să joc, şi ce-i cu asta?
- "Aşa-i! Dar eu? Eu ce mă fac?
La nuntă-mi, bată-o năpasta,
Să nu joc eu? De-aş şti că zac,
La nuntă vreau să-mi joc nevasta!
Ea râde-acum! - "Nebun ce eşti!
Flăcăul grabnic să ridică:
- "Ei, iacă spinul! Ce-mi plăteşti?
- "Vrei plată? Uite, ai trei fragi,
Şi din cosiţă-ţi dau bujorii...
- "Şi toată frunza de pe fagi!
De dor de fragi să plâng feciorii?
De flori dă-mi ochii tăi cei dragi
Şi pentru fragi dă-mi obrăjorii!
Şi ea-l loveşte-ncetişor,
Zâmbind, cu palma peste gură.
- "Eu ştiu! Să ceri aşa-i uşor!
Dar las' acum! E joi aici
Şi nimeni, aşteptând, nu moare!
- "Mă porţi ca pe copiii mici! -
Dar joi, să ştii! Trei fragi şi-o floare!
Şi joi tu n-ai ce să mai zici,
Că pentru multe-mi eşti datoare!
Am citit poezia încă de pe când eram la școală, de mai multe ori dar niciodată nu mi s-a părut așa frumoasă ca acuma!
RăspundețiȘtergerePrietene,acum ai citit-o cu ochii maturităţii.O după-amiază luminoasă!
ȘtergereExcellent website. Plenty of helpful information here.
RăspundețiȘtergereI'm sending it to a few pals ans additionally sharing in delicious.
And obviously, thanks in your sweat!