Adolescență-Mihu Dragomir

Vânt, dumbrăvi, şi optsprezece ani ...

Strada cu salcâmi sau cu castani,

primăvară-n balta renăscută,

zile ce-amintirea le sărută ...

Fată cu mijloc de violină,

unde-i cartea noastră de latină,

mîzgălită, printre ablative,

cu distihuri şchioape şi naive ?

Adunai în ochii viorii

netraduse cărţi de poezii,

şi în mersul lin, de căprioară,

caligrafiai o rimă rară ...

Dunărea-şi plimba în funduri stele,

noi le număram, plutind cu ele,

ameţea, de-atâţia nuferi, luna

şi-nvăţasem vorba : totdeauna.

Se-arcuiau din sălcii catedrale,

luntrea noastră se pierdea, agale,

către-o ţară de tăceri şi stuh.

Gânduri – pescăruşii din văzduh.

Sărutarea, caldă şi învoaltă,

avea gustul murelor de baltă,

dulce-nsângerată şi-amăruie,

anafor ce din străfunduri suie.

Pe nisipul plăjilor de aur

soarele ne-a-ntins cununi de laur,

fata mea de Dunăre şi şoapte,

fata mea cu păr de miazănoapte ...

Hei, dumbrăvi de vise şi castani,

vânt, nisip, şi optsprezece ani ..