Dormi!… Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.
Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară…
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate…
Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.
Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare…
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu