Ploaia, buruiană deasă,
vrea pământ de cer să ţeasă,
şi pe vechi şi-atâtea căi
ploaia şterge paşii tăi ...
Pe unde-am iubit odată
creşte buruiana beată,
părul tău se stinge-n ploi,
nu mai ştim nici noi de noi,
şi ca ploaie, şi ca vânt,
ne tot pierdem în pământ ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu