Valsul fluturilor-Eugen Doga

Scrisori nescrise-Radu Gyr

Viața noastră-ascunde-adese

într-un colț de paradis

scrisori ce nu ne-au fost trimese

de-o mâna care nu ne-a scris.

Nu știm pe foi ce-am vrea sa fie,

ce cânt de dragoste nescris,

dar mâna care nu ne scrie

o legănam mereu în vis.

Și frazele ce n-au să vină

în așteptări mai scumpe ni-s,

iar umbra ce n-a dat lumină

în piept ni-i floare de cais.

Și-așa cum stam în uși deschise

pândim cu-n dor nicicând ucis

scrisori ce nu ne-au fost trimise

de-o mâna care nu ne-a scris.

La mulți ani, femeie!

Lumea se naşte, trăieşte şi moare.. - Corneliu Vadim Tudor

Aud flori plângând, de sensibil ce sunt

Nu pot să tund iarba – se ascunde-n pământ.

La televizor nici nu pot să privesc

Să văd prădători în ospăţ nebunesc.

În zorii de ziuă eu am insomnie

La gândul că în abatoare-i urgie.

Că vite şi păsări sunt sacrificate

Cu şocul electric, cuţite zimţate.

E-atâta cruzime în noi şi-n natură

Din ochi îmi curg lacrimi şi sânge pe gură.

Mi-e milă de tot ce e viu şi mă doare

Că lumea se naşte, trăieşte şi moare.

Trăim pe-o Planetă de jaf şi război

Fă, Doamne, ceva, fie-Ţi milă de noi.

Există şi lumi unde nu este moarte

Eu cred că-n Agartha, pe Venus, pe Marte.

Fii bun şi ne-acordă acelaşi regim

Să fim ca şi Tine... Să nu mai murim...

Să nu mă-ntrebi-Gheorghe Gheorghiu

Sursum... -George Pallady

Ridică-te și fă-te iarăși țintă

De sute de săgeți înaripate;

Trăește iar, - din vis întruchipate,

Minutele ce n-au știut să mintă.

În drumul tău, cu mâini înfrigurate,

Culege - ademenirile ce'ncântă,

Și smulge patimei ce se frământă,

Fiorul simțurilor însetate.

Te du visând sub bolțile'nverzite

Până când coarda lirei obosite

și-o frânge'n vânt vibrarea-înduioșată

Atunci, tăcut, înlătură departe

Și cupa ta și lira sfărâmată

Și resemnat, închide-a vieții carte!

Revedere - Marcel Romanescu

Aseară, ca în vremi de-odinioară,

cum depănam al amintirii fir,

ce mi-a venit: Să-ţi duc un trandafir;

dar m-am oprit la geam ca-ntâia oară.

Te-am revăzut; mânuţa ta uşoară

se legăna cu tremur pe clavir

şi te pierdeai în note de delir,

simţind cum trupul tot ţi se-nfioară.

Dar n-am voit să-ţi tulbur fericirea,

am-nbăuşit în mine amintirea;

apoi încet m-am dus, m-am dus, m-am dus...

Şi mă simţeam mai bun. Ploua alene

şi nu ştiu de plângeam pornind în sus,

sau dacă ploaia mă lovea pe gene.