Aseară, ca în vremi de-odinioară,
cum depănam al amintirii fir,
ce mi-a venit: Să-ţi duc un trandafir;
dar m-am oprit la geam ca-ntâia oară.
Te-am revăzut; mânuţa ta uşoară
se legăna cu tremur pe clavir
şi te pierdeai în note de delir,
simţind cum trupul tot ţi se-nfioară.
Dar n-am voit să-ţi tulbur fericirea,
am-nbăuşit în mine amintirea;
apoi încet m-am dus, m-am dus, m-am dus...
Şi mă simţeam mai bun. Ploua alene
şi nu ştiu de plângeam pornind în sus,
sau dacă ploaia mă lovea pe gene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu