Pupă-mă - Benone Sinulescu

Născut în România-Viorel Boldiș

Şi Dumnezeu a zis

Să facem cerul şi pământul

Şi a făcut mult cer

Şi mult pământ 

Până s-au terminat şi unul şi altul

Şi eu trebuia să mă nasc

Şi nu ştiam unde

Doamne 

Şi cerul meu

Şi pământul meu?

E atâta cer şi atâta pământ

Naşte-te unde vrei

Omule

Am plâns

Ca un nenăscut ce eram

Vreau cerul meu

Şi pământul meu 

Doamne

Atunci Dumnezeu

A luat un petic de cer 

Şi un petic de pământ

Care-i mai rămăseseră printre degete

Şi le-a pus unul peste altul

Dacă vrei 

Acesta este cerul tău 

Şi acesta este pământul tău

Dar să ştii

Că numai şi numai aici

Îţi vei găsi liniştea şi fericirea

Vreau 

Am zis

Şi aşa s-a făcut

Şi m-am născut în România.

Rosteşte-mă-Elena Armenescu

Înveşmântată ca o vestala

Învăluită în speranţă

Sunt tot acolo, unde m-ai lasat

Aştept ca o statuie

Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi

Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci

Aerul se tulbură, clipa lovită

Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura…

-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit

curcubeul lângă suflarea amiezii

Tăcerea devenise o dungă subţire

printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe

Rosteşte-mă încet, tandru

cu numele meu întreg de zidire

Cheamă-mă să te aud!

şi ai să vezi cum o petală

Îţi va mângâia umărul.

Deasupra

Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge

Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile

Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti

Rosteşte-mă cu inima uneori!

Romanţa noastră- Ion Minulescu

Pe-acelaşi drum,

Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,

De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,

Pe-acelaşi drum

Pe unde ieri trecură poate,

Străbunii noştri

Şi părinţii,

Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi –

Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe

Şi doliul vremilor apuse,

Şi-al idealurilor scrum –

Pe-acelaşi drum

Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte

La umbra zidurilor mute

Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri…

Şi-n calea noastră întâlni-vom

Pe cei bătrâni rămaşi în urmă –

Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi

Cum le luăm-nainte.

Iar noi

Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă

În suflet sfintele avânturi

Şi-n gură caldele cuvinte…

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri…

Şi-n calarea noastră întâlni-vom –

O!… câte nu poţi să-ntâlneşti

Când drumu-i lung

Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână

Tot mai departe

Şi te poartă,

Ca pe un orb ţinut de mână,

Spre-ntrezărite-Aureole –

Nimicuri scumpe pământeşti!…

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!…

Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care

Ne vom opri deodată-n drum,

Înspăimântaţi că-n urma noastră

Zări-vom pe-alţii cum sosesc,

Cum ne ajung,

Ne trec-nainte

Şi râd că nu-i putem opri…

Da…

Va veni şi ziua-n care vom obosi,

Şi va veni

Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum

Ne va părea miros de smirnă,

Iar cântul ţiterelor sparte

Un Psalm cântat de-un preot gângav

La căpătâiul unei moarte

Pe care numeni n-o cunoaşte…

Şi-atunci, privind un urma lor –

Ca cei ce n-au nimic să-şi spună

Când nu-şi pot spune tot ce vor –

La umbra zidurilor mute

Şi-a secularilor castani,

Vom adormi ca şi drumeţii

Ce dorm uitaţi de mii de ani!…

Floarea-soarelui-Radu Stanca

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,

După făptura ta strălucitoare,

Iar când apui în zarea călătoare

Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa

Şi numai când răsari tu dimineaţa,

Descătuşând din neguri fruntea grea

Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi

Pe câmpul plin de-o harnică speranţă,

Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi

Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,

Şi-mi urcă prin arterele rebele,

Până când, împlinit, rodesc şi leg

Cu toate florile fiinţei mele.

Un romantic-George Topârceanu

De două ceasuri tremurând în stradă, 

Cu ochii plini de mută resemnare, 

Îşi face planuri extraordinare

Şi-n mintea lui rosteşte o tiradă. 

- "Poftim la geam, sublimă arătare! 

De-ai auzi tăcuta serenadă, 

Te-ai apleca uşor pe balustradă

Ca să trimiţi în vânt o sărutare."

El spera încă... Poate, cine ştie, 

De la distanţă, prin telepatie, 

Va-nfiripa cu ea un dialog. 

Dar inima-i se strânge ca-ntr-un cleşte, 

Pe când vardistul trece şi şopteşte

C-un zâmbet straniu: "Circulaţi, vă rog!..."

Drăgălaşe păhărele-Păstorel Teodoreanu

Drăgălaşe păhărele

Dinainte-mi să se pună

Să se toarne vin în ele,

Poftă bună !

Să golim toţi în tăcere

Iar cuiva vin de nu-i place

Bea-atunci mai bine bere,

Bea în pace !

Cine-i ameţit prea tare

Pe sub mese să se culce

Şi în zgomot de pahare,

Doarmă dulce !

Să nu fie vorbă lungă

Doară ştim ce scurtă-i viaţa

Să bem până să ne-ajungă,

Dimineaţa.

Rugă de Corneliu Coposu

Cerne, Doamne, liniștea uitării

peste nesfârșita suferință,

seamănă întinderi de credință

și sporește roua îndurării.

Răsădește, Doamne, dragostea și crinul

în ogorul năpădit de ură

și așterne peste munți de zgură

liniștea, iertarea și seninul.

Cerne, Doamne, liniștea uitării

peste nesfârșita suferință,

seamănă întinderi de credință

și sporește roua îndurării

Paște fericit!

Christos a înviat - Alexandru Vlahuţă

Şi-au tremurat stăpânii lumii

La glasul blândului profet

Şi-un dușman au văzut în fiul

Dulgherului din Nazaret!

El n-a venit să răzvrătească

Nu vrea pieirea nimănui;

Desculţ, pe jos, colindă lumea

Şi mulţi hulesc în urma lui.

Şi mulţi cu pietre îl alungă

Şi râd de el ca de-un smintit:

Iisus zâmbeşte tuturora-

Atotputernic şi smerit!

El orbilor le dă lumina,

Şi muţilor le dă cuvânt,

Pe cei infirmi îi întăreşte,

Pe morţi îi scoală din mormânt.

Şi tuturor de o potrivă.

Împarte darul lui ceresc-

Şi celor care cred într-însul,

Şi celor ce-l batjocoresc.

Urască-l cei fără de lege...

Ce-i pasă lui de ura lor?

El a venit s-aducă pacea

Şi înfrăţirea tuturor.

Din toată lumea asupriţii

În jurul lui s-au grămădit

Şi-n vijeliile de patimi

La glasul lui au amuţit:

"Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,

Iertaţi pe cei ce vă lovesc,

Iubiţi pe cei ce-n contra voastră

Cu vrăjmăşie se pornesc"...

II

Cât bine, câtă fericire,

Şi câtă dragoste-ai adus!

Şi oamenii drept răsplătire

Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

Au râs şi te-au scuipat în faţă

Din spini cununa ţi-au făcut,

Şi în deşarta lor trufie

Stăpâni desuprã-ţi s-au crezut...

Aduceţi piatra cea mai mare

Mormântul să-i acoperiţi

Chemaţi sutaşii cei mai ageri,

Şi străji de noapte rânduiţi...

III

S-au veselit necredincioşii 

C-au pus luminii stăvilar,

Dar ea s-a întărit în focul

Durerilor de la Calvar,

Şi valurile-i neoprite

Peste pămant se împânzesc,

Ducând dreptate şi iubire

Şi pace-n neamul omenesc.

Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric

Şi nimeni nu v-a mângâiat,

Din lunga voastră-ngenunchere

Sculaţi... Christos a Înviat!

Primăvara-Alexandru Macedonski

Sub flori de măr

Ce mi se scutură în păr

Se umple sufletul de soare;

Pe orice frunţi suferitoare,

Oh! ningeţi, albe flori de măr.

Sub liliac

Sunt pasări dulci ce nu mai tac,

Concert de voci mângâietoare

Sărmani cu inimi gemătoare,

Uitaţi, dormiţi sub liliac.

Pe sub cais

Din aripi bate albul vis

De-o inocenţă răpitoare:

Amanţi cu inimi arzătoare,

E fericirea sub cais.

Sub nucul lat

Te afli însă izolat

Şi-n umbra lui îmbătătoare

Trecutul naşte ca o floare

Ah! de-aş muri sub nucul lat.

Mugur de Nichel-Adrian Păunescu

Primăvara în ţări dezvoltate

Un mugur de nichel străbate

şi-un verde ciudat, monoton,

Livezi de săpun şi şampon,

Primăvara în ţări dezvoltate.

Primăvara, a câta putere?,

La vamă nici acte nu-ţi cere,

Duminica totu-i deschis,

Ai lua-o încet spre Paris,

Primăvara doar ea grănicer e.

Primăvara pe-aici e o criză,

Răspunde cu-o frunză şi-o fisă

Şi oamenii-i sunt bieţii servi,

Primăvara-i o criză de nervi,

E o criză ea însăşi în criză.

ZI DE APRILIE de Marius Velicescu

O, cerule nu știi ce vrei

Nici tu, azi mi se pare

Zâmbești și plângi, și iar zâmbești

În joc de curcubee,

Parcă pe boltă oglindești

Un suflet de femee...

Nicolae Iorga - Nu l-au cunoscut

Oricât de sfânt era Iisus

Şi cât de lămurit prin lut

Vedeai pe Cel venit de sus

Şi ai săi nu L-au cunoscut.

A trebuit ca Trupul Său

De mucenic să-L bată-n cuie

Ca să se-arate Dumnezeu

Şi ca la ceruri să se suie.

Silentium nocturn- Radu Stanca

Taci, să s-audă noaptea care vine!

Taci, să s-audă pasul ei sfios!

De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,

De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!

Ea singură cu glasul ei sonor!

Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,

Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape

Urechii mele glasu-acela pur

Pe care îl aud tot mai aproape

Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale

Această gravă muzică de sus,

Mai bine taci sub vastele portale

Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine

Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.

Din nepătrunsa, larga-ntunecime

Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească

Numai tăcerea las-o să vorbească!

Toast-Radu Stanca

Ridic acest pahar pentru iubire

Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;

Sunt încărcat de-atâta strălucire,

Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune

Şi apa limpezindu-se treptat

După ce trece, cu vâltori nebune,

De şapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare

Până-am putut, prin porţile de fier,

Să ies la câmpul mângâiat de soare

Şi presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată

Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc

Cu-această lume nouă, minunată,

În care-nvăţ din nou ca să iubesc...

Scăpat de rana mea dintodeauna,

Abia acum când matca de nisip

Mi-o desenează argintie luna

Îmi pot privi adevăratul chip.

Abia acum, cuprins de strălucire,

Pot la mijirea zilei să închin

Pentru prieteni şi pentru iubire

Acest pahar de frumuseţe plin!

Ce-a fost n-a fost -Tiberiu Utan

Ce-a fost n-a fost. Pădurea şi vechea mânăstire.

Trecutul meu adoarme în neştire.

Nici aerul, nici noi nu ne-am opus.

Cine-a învins şi cine-a fost supus

nu ştim nici noi,

nici firul de trifoi.

Ce s-a-ntâmplat nu s-a'ntâmplat,

ce-am blestemat n-am blestemat

şi-a fost păcat ce-am binecuvântat.

Ce înţeleg nu înţeleg.

M-am rupt în două şi-am rămas întreg.

Idilă -Florin Dumitrescu

Prin lanul de grâu

înalt pân'la brâu,

singuri ca macii şi 

mândrii ca narcişii,

ne-om crede perechea 

întâia, străvechea,

despuiaţi fiind de haine

precum gândul de taine.

Ne-om bate în spice

(numi-le-vom bice),

de-o câştiga cel care

s-o gâdila mai tare.

Din grâul mai bălan ne

vom împleti coroane, 

ca,după-închipuiri,

să ne gătim de miri;

ne-om face jurăminte 

şi ne-om iubi cuminte.

Într-un târziu, tractoare

ne-or smulge din visare,

iar badea Neculai

ne-o izgoni din rai.

Clepsidra cu dragoste-Nicolae Dragoș

De-a soarele

în ploaie nevăzută

de-a ploaia

fără asfinţit

de-a frunzele

de-a păsările serii

clepsidră-ngenunchiată

lângă mirarea lumii

de-a aripile

înfrunzind sub lună

pom răvăşit

de secetă nebună.

De ce nu mi-aţi spus? -Ion Caraion

tulbure rost...

de ce nu mi-aţi spus, de ce nu mi-aţi spus,

cei ce aţi fost

înainte de noapte şi zi,

cei ce aţi fost, cei ce aţi fost

înainte de-a fi

voi şi noi toţi

călători fără umbră ,făpturi fără lut,

solitari pe o roată

dintr-o mie de roţi...

eu niciodată să fiu n-aş fi vrut

o! niciodată.

Eu am văzut -Ion Caraion

Luasem cu mine un copac să ne plimbăm

luasem o pasăre să facă diezi

am văzut de la ce cai erau potcoavele căzute

am avut o mie de braţe ca Bariareu

eram Pilat din Pont şi mă spălam pe toate mâinile

de câteori se tăcea mai departe

conştiinţa lua chip de răspântie

erau vite şi proverbe

eu eram singur

copacul acesta va tulbura lumea

să ne grăbim să coborâm sub pământ

viscolea cu adevăr

eu eram singur

terori extaze elevaţii

lasă că o să murim noi lasă că o să înviem noi

un nisip leneş încălzea cântecele

apa se alinta în boneţelele zeilor

lasă că o să murim noi

femeile arborii şi stelele de deasupra creştetelor

au văzut de la ce cai erau potcoavele căzute

dar

ca şi când nu m-ar avea

ca şi când n-ar fi avut paşi

ţineau o dietă a tăcerii

eu eram singur

şi degeaba mă spălam pe toate mâinile

că viitorul a luat forma ruinelor mele.

Eram Pilat din Pont şi-am avut o mie de braţe.

Fotoliu de amurg -Ion Caraion

Viaţa mea a fost o cenuşăreasă

care nu şi-a mai găsit condurii.

Creşteau împrejur zorzoanele naturii,

iar zorile-ndemnau "hai" şi noaptea-mi spunea "lasă"...

Au stat constelaţiile cu pasărea de aur la masă

ca-ntr-o ghicitoare.

Dar pasărea sta în picioare

şi nimeni n-a ştiut.

Pâlpâia un înger de lut

pe umerii tăi fără nume,

iar taina şi-a tot pierdut fecioriile-n lume...

Acum e târziu, din pământ

ies calendare cântate de vânt

şi zăngăne, pe coifurile holdelor, lunile - 

din loc în loc, la câte-un sat...

Parcă aud vântul povestindu-mi rugăciunile

din care am plecat.

Mă las în continuare-Nichita Stănescu

Mă las în continuare de mine însumi plâns

ca-n vremea când puneam un ochi albastru

la idee, 

şi pe deasupra o sprânceană ca să-l ţină strâns

şi-ntrors din ce e către ce e. 

Şi eu m-aş fi dorit un om frumos, 

subţire şi pătrat la falcă, 

peste stafii victorios

sau cel mai înţelept din arcă. 

De coadă aş fi tras în sus

cometa adormind în patu-mi, 

bătut în cuie m-aş fi pus

pe cruci de-a lungu-mi şi de-a latu-mi. 

Dar mi-a fost dat pe lângă os

să am şi nervi şi chef de viaţă, 

şi eu am vrut să fiu frumos

aşa cum legea ne învaţă. 

Dar, o, am fost aşa cum sunt, 

cum este osul repetat, 

din cărămizi, un zid urcând, 

haină de lucru şi purtat, 

pe care nu pot s-o sfâşiu, 

mai neavând un braţ, o gură, 

atâta timp cât am să fiu

cu însumi, însumi de-o măsură.