Viaţa mea a fost o cenuşăreasă
care nu şi-a mai găsit condurii.
Creşteau împrejur zorzoanele naturii,
iar zorile-ndemnau "hai" şi noaptea-mi spunea "lasă"...
Au stat constelaţiile cu pasărea de aur la masă
ca-ntr-o ghicitoare.
Dar pasărea sta în picioare
şi nimeni n-a ştiut.
Pâlpâia un înger de lut
pe umerii tăi fără nume,
iar taina şi-a tot pierdut fecioriile-n lume...
Acum e târziu, din pământ
ies calendare cântate de vânt
şi zăngăne, pe coifurile holdelor, lunile -
din loc în loc, la câte-un sat...
Parcă aud vântul povestindu-mi rugăciunile
din care am plecat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu