duminică, 12 mai 2019

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?-Adrian Păunescu


Ce faci la ora când mi-e dor de tine
Și niciun fel de răni nu te opresc
Să-mi reconstitui trupul în ruine
Și să-mi refaci tot viciul omenesc?

Ești țipătul plăcerii îndrăznețe
Și te implor, ca într-un turn complex,
Să-mi regăsesc plăceri din tinerețe,
Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
Când am să cad la pragul tău, înfrânt,
Și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă
Să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu știu ce faci când eu îți caut gura,
Cu nebunia de soldat bătrân,
Ce-și vindecă în cer harababura
Și-mi dai motiv în viață să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are niciun rost,
Te recompun cu gust de mere coapte
Și nici nu știu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de rușine
A unei făr’delegi cu chipul tău
Și-atât cât te blestem, îmi este bine
Și-atunci când nu te simt, îmi este rău.

De sus, din avionul ce m-aduce
În vatra ta, te văd și te rescriu,
Ești condamnată la aceeași cruce
Pe care-mi este scris să mă simt viu.

Și nu-nțeleg ce poți acolo face
Fără întregul meu absurd blestem,
Hai, neagra mea, arată-te încoace
Și-aș vrea sorbindu-ți noaptea să mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
Te gust pe nesimțite și mi-e bine
Și te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate
Și n-am să mai rezist măcar un ceas
Să te culeg din tot ce nu se poate
Și să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

O, negricioasă fără de lumină,
Mă tem că, într-o noapte, vei pleca
Și-atunci te rog, din marea mea ruină,
Închide viața mea cu viața ta.

4 comentarii:

  1. Hі, itsѕ good post about media print, we alll be familiar
    with meԀia is a fantastic source of information.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hi, I read your blogs daily. Your humoristic style is witty, keep doing what you're doing!
    This is a topic which is near to my heart... Best wishes! Where
    are your contact details though? These are actually great ideas in on the topic of blogging.
    You have touched some nice things here. Any way keep up
    wrinting. http://Foxnews.org/

    RăspundețiȘtergere
  3. I like it when individuals come together and share ideas.

    Great blog, keep it up!

    RăspundețiȘtergere
  4. Heya, you designed to compose good, nevertheless past a variety of content articles were fairly boring¡K I personally
    pass up ones own tremendous articles. Over and above numerous content
    pieces are just a bit outside trail! happen!

    RăspundețiȘtergere