Uneori calcă cineva în inima mea,
Calcă aprins, parcă s-o ia.
O măsoară în jos şi-n sus.
Eu tac, ascult şi adast supus:
O fi boala, o fi moartea
Nu mă răvrătesc, asta mi-e partea.
Mă doare, dar nu mi-e frică
Numai inima se face mică, mică...
Într-o noapte paşii largi, tot mai largi...
- Domol, inimă, că te spargi.
Strig la ea - eşti nebună?
Ea-mi bate-n urechi să-mi spună:
Omule, scoală, este El!
- Care El? Cine? Stai niţel!
El, Domnul, gâfâie ea,
Ne măsoară cu pas de stea...
Eu dintr-o dată-mi încordez tăria
Cataracată mă inundă bucuria:
- Oh, Te-am prins, Doamne, nu mai scapi, te ţin prizonier...
- "Bine, zâmbi El, ţine-Mă o clipă" - Ah, gemui, pier...
O clipă, inima mi se făcuse Cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu