Pătru Opincă,
ţăran fără ţarină,
plugar fără plug,
ciurdar fără-o vită,
îmi duc viaţa necăjită
fără strâmbătăţi şi vicleşug
şi bruşul de mucedă pită
mi-l plătesc cu sânge din belşug...
O vorbă a mea-i ca o mie...
am slujit cu cinste şi-omenie
satului
şi împăratului...
de sărac ce-s, toţi câinii mă latră,
şi noapea, când pe uliţi trec domol,
nu mă aşteaptă pe nici un podmol
fete mari cu ţâţe ca de piatră...
sapa mea muşcă, rupe adânc,
dar nu-mi aduce nici doară cât mânc...
la secere,
nime nu se ia cu mine la-ntrecere...
coasă ca a mea în ţara toată nu e...
sprintenă trece prin ierburi ca de cuie...
rânza mi-e goală, blidul la fel,
dar grâul creşte drept ca de oţel,
să se-mbuibe din el
groful putred, ciocoiul mişel...
Io,
Pătru Opincă,
ce-ntre-atâtea moşii n-am doar o şirincă.
înfrunt strâmbele legi şi năpasta,
şi-n răzmeriţa ce-n mine creşte
sudui vârtos, mocăneşte,
şi scuip pe toată rânduiala asta!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu