pietroşi, mănoşi, cărunţi.
Căci noi ne-am căţărat pe ei spre Cer.
Noi ne-am deschis adâncurile de aur şi de fier
Şi-am suferit cu ei prin ploi şi ger...
Noi le-am spintecat uriaşele pântece,
noi le-am proslăvit frumuseţi şi cântece
Şi le-am cunoscut sufletul şi furtunile
mai bine ca oricine.
În haiducia grea ori doinind domol după ei
nimeni nu i-a cunoscut şi îndrăgit ca noi.
Da, acest pământ daco-roman,
Cine ar putea mai mult ca noi să spuie
c-al lui e?
Cine l-a arat
din începuturile vremurilor neîncetat?
Cine l-a semănat?
Cine i-a fost slugă şi stăpân?
Care dintre neamurile vechi şi noi
au îngropat în sânul lui atâţi eroi?
şi cu doina de veacuri aicea plânge?
Cine l-a apărat mai dârz de-al năvălirilor puhoi
şi l-a adăpat atâtea mii şi mii de ani,
cu sânge şi sudori
Ca noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu