Emigrant

„Şi vei vedea şi tu ce pîine-amară-i / (...) / Să urci şi să cobori pe-a altui’ scară” (Dante).

Tricolorul-Victor Eftimiu

Descopere-te-n faţa drapelului ce vine

Purtat de mâini voinice în sunet de fanfare…

În fiorul de mărire ce-şi taie drum prin tine

Vorbeşte vitejeasca, străvechea-mbărbătare –

Descopere-te-n faţa drapelului ce vine!

E ros de gloanţe steagul, dar soarele s-adună

Şi firele-i de aur s-aprind în foc şi ard,

Mătasa învechită acuma-i o cunună

Şi nu mai pare zdrenţe al patriei stindard,

Căci razele de soare pe fruntea lui s-adună…

Cu soarele în creştet porneşte Tricolorul

Şi goarnele răsună, şi inimile bat –

Cu ochii plini de lacrimi s-opreşte trecătorul:

Un frate scump el vede în orişice soldat,

Şi toţi sunt mari în clipa când trece Tricolorul!

Ce mari sunt toţi acuma! Drapelul zdrenţuit

E mult mai sfânt ca pânza bogată din altar:

Nu fumul de tămâie şi nu sfinţitul dar

Al cuminecăturii cu roşu l-au stropit,

Ci sângele atâtor Cristoşi ce s-au jerfit…

Un trup străpuns de gloanţe fu masa lui de-altar,

Şi soarele, şi ploaia, şi vântul l-au boltit –

Închină-te, când trece drapelul zdrenţuit!

Drapelu-i mărturia izbânzilor trecute,

Mândria cea de astăzi şi visul necurmat,

Şi-aşa cum trece-n soare măreţ, înflăcărat –

Semeaţă mărturie a gloriei trecute –

Cu ochii duşi la locuri pe unde-a fluturat,

Drapelul îşi visează fâşiile pierdute!…

Vară de noiembrie-Lucian Blaga

Iubito-mbogățește-ți cântărețul,

Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul,

Și ce mai vezi, văpaia și înghețul,

Dumbrava, cerbii, trestia și veacul.

Cum stăm în fața toamnei, muți,

Sporește-mi inima cu-o ardere, cu-n gând.

Solar e tâlcul ce tu știi oricând

Atâtor lucruri să-mprumuți.

O, lumea nu-i o amăgire,

Ne este un senin veșmânt.

Că ești cuvânt, că ești pământ,

Nu te dezbraci de ea nicicând.

O, lumea e albastră haină

În care ne cuprindem strânși în taină,

Ca vara sângelui să nu se piardă,

Ca vraja basmului mereu să ardă.

Nu-i nimeni-Adrian Erbiceanu

Pe malul unde dosnic zac,

Nu-i val să-ncumete a sparge

Tăcerea dominând catarge,

Semnul ascuns în zodiac.

Târât pe-o rână, şi bătut,

Un gând se năruie spre altul: 

Nisip mărunt tocând asfaltul

Adolescenţei ce-a trecut.

Îngemănate-n colier,

Istorii - ape ce înnoadă, 

Spasmotic, trepte de cascadă -

Pe trupuri se preling şi pier.

Pe malul veşnic mistuit,

De-arsura golului ce-l sapă,

Nu-i nimeni care să priceapă

Ce s-a pierdut, ce-i de găsit...

Lăsaţi mâhnirea!-Cincinat Pavelescu

Nu, dragii mei, lăsaţi mâhnirea!

E timpul care ne-a schimbat,

Zadarnic luptă amintirea,

Nu-nvie arborul uscat!

Ne-a despărţit de mult destinul,

Ne-a înrăit al vieţii greu.

Azi ne-a rămas prieten vinul,

Şi tinereţea e-n căminul

Şi-n catalogul din liceu.

Sonetul XVII- Pablo Neruda

Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,

ori o săgeată de garoafe sărită din foc:

te iubesc cum sunt iubite doar fiinţele sumbre,

pe ascuns, undeva între umbră şi suflet.

Te iubesc cum iubeşte planta care nu-nfloreşte şi

păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite

şi, graţie iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi

acea puternică mireasmă emanată de pământ.

Te iubesc fără să ştiu cum, nici când şi nici de unde,

te iubesc sincer, fără confuzii şi fără trufie:

şi te iubesc aşa pentru că nu ştiu să iubesc altfel,

doar în acest chip în care eu nu sunt şi nici tu nu eşti,

aşa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,

aşa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.

Dor-Nichita Stănescu

Nici o pasăre nu zboară noaptea

numai eu de dor de tine zbor noaptea.

Nici un arbore nu are umbră noaptea

numai eu de dor de tine am umbră noaptea.

Nici o stea nu străluceşte ziua

numai mie de dor de tine

noaptea mi-e ziuă.