sâmbătă, 15 august 2015

Mater Dolorosa-Bogdan Petriceicu Hașdeu


Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?

Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!

Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut...



joi, 13 august 2015

Ifosul cocoşului - Vasile Militaru


Din câte mii de lighioane lăsat-a Dumnezeu prea sfântul
Să umple pururea pământul,
Sunt unele cu mintea seacă şi care cred că, fără ele
Sub soare, lună şi sub stele,
Atâtea lucruri minunate pe lume n-ar putea să fie:
N-ar mai ploua, n-ar bate vântul, n-ar creşte iarba pe câmpie;
În pârgă n-ar mai da caisa şi mierea-n stupi ar fi amară;
N-ar înflori prin grâne macii şi n-ar mai fi nici primăvară.

Aşa, un biet cocoş, odată, de-asemenea sărac cu duhul,
Al cărui “cucurigu” lung abia-l mai cuprindea văzduhul,
Adeseori strângea `mprejuru-i întreg norodul de găini,
Nu numai câte-avea- n ogradă, dar şi pe cele din vecini
Şi, socotindu-se puternic din cale-afară şi-nţelept,
Cu ifose fără pereche, zicea, bătându-se în piept:
- Găini, vă daţi seama voi oare,
Că de la om şi pân’ la vierme, de la copac şi pân’ la floare,
Tot ce respiră şi se mişcă, primeşte viaţă de la soare?
Ei, bine, dacă ştiţi aceasta, nu-i de prisos să ştiţi că eu
Sunt sfetnicul lui Dumnezeu:
Şi, dacă eu n-aş fi pe lume, nici soarele n-ar fi pe cer!
Într-un cuvânt, e drept a spune că-n fiecare dimineaţă,
Eu sunt dăruitor de viaţă,
Că, numai prin puterea ce-are cântarea mea, de vrajă plină,
Răsare soarele din noapte, să dea căldură şi lumină.
Ca la un sfânt deci se cuvine
Să vină în genunchi la mine
Toţi cei în viaţă, să se-nchine.
Şi, dacă-ar fi să mor vreodată, eu zic să vă ferească sfântul,
C-atunci s-ar prăpădi pământul!

Găinile, privind la creasta cocoşului, aprinsă - pară,
Ca-n faţa unui zeu puternic, îngenunchiate, se-nchinară.
Dar, în aceeaşi zi, pe seară, găsind o cadă cu vin roşu,
Bău din ea cu-atâta sete, că turtă s-a-mbătat cocoşu`.
A doua zi, -când peste lume nici nu mijise zorile
Şi somn adânc, fără prihană, dormeau sub rouă florile
,-Găinile, cu spaima-n suflet, cu ochii plânşi, cu cap năuc,
Căutându-şi zeul, îl găsiră într-o grădină, sub un nuc,
Pe nişte fân dormind - butuc.

Îl zgâlţâiră, să se scoale, să reaprindă soarele,
Dar pe cocoş, de băutură, nici nu-l ţineau picioarele.
Atunci găinile-ngrozite de-a lor nemilostivă soarte,
Închiseră şi ele ochii, gătindu-se ‘n sfârşit de moarte.
Stătură astfel multă vreme, dar, mai vioaie, o găină
Deschise ochii şi, departe, zări o geană de lumină:
Părea că geana creşte-ntr-una.
Apoi, spărtura unui nor
Se auri cu foc, de parcă era o gură de cuptor
Şi, după câteva minute, cu vâlvătaia lui grozavă,
Pe gura de cuptor, deodată ţâşni soarele în slavă!
Atunci găinile văzură, cu negrăită bucurie,
Că minunatul lumii astru,
Cu slove mari de flăcări scrie
Pe bolta cerului albastru:

“Sunt mulţi aceia cari, în lume, îşi trâmbiţează larg cuvântul,
Că, fără eul lor puternic, nu s-ar mai învârti pământul,
Că n-ar mai fi apus de soare, nici răsărit, nici dimineaţă,
Că s-ar lăsa eterna noapte pe toate câte sunt în viaţă.
Şi totuşi, prin puterea sfântă, decât a tuturor mai mare,
Pământul pururi se-nvârteşte şi soarele mereu răsare.”

duminică, 9 august 2015

Vom veni, să clădim pentru ruguri altar!-Daniela Drenea


Voi, oameni politici de-un leu și doi bani,
Pierdut-am departe de țara mea ...ani....!
Cap plecat,nod în gât ,un bănuț lacrimat
Pentru cei de acasă, pentru tata din sat,
Nu -ncercați să -mi luați dreptul de a iubi
Plaiul,neamul,eroii,că oriunde aș fi
Drum de -ntoarcere e și cu suflet amar
Vom veni ,să clădim pentru ruguri altar!

Sărăciți, dezbinați și mințiți ,mai putem
Ridica tricolorul, să vedeți că suntem!



marți, 4 august 2015

La fereastra spre livadă - Ştefan Octavian Iosif

La fereastra spre livadă
Din copită murgul bate,
Frâu de-argint să-i scot din ladă,
Scumpă şa să-i pun în spate,
Să pornim iar împreună
Peste văi şi peste plai,
Că s-a-ntors iar vremea bună
Stai, murgule, stai!
Murguleţ, coamă rotată,
Stai pân' iese luna nouă,
La mândruţa sprâncenată
Să trimit o slovă-două,
Ori pe soare, ori pe lună,
Ori pe nor, ori pe senin...
Ori să mergem împreună?
Lin, murgule, lin!
Murguleţ, fii bun şi-adastă
Să-mplinesc frumoasă slova,
C-a veni şi vremea noastră
Să ne ducem la Moldova.
La Moldova cea bătrână,
Unde ne-a-ngriji ca-n rai
Mândra mea şi-a ta stăpână...
Hai, murgule, hai!


duminică, 2 august 2015

Adolescență-Mihu Dragomir

Vânt, dumbrăvi, şi optsprezece ani ...
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută ...

Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mîzgălită, printre ablative,
cu distihuri şchioape şi naive ?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărţi de poezii,
şi în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară ...
Dunărea-şi plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
ameţea, de-atâţia nuferi, luna
şi-nvăţasem vorba : totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,
către-o ţară de tăceri şi stuh.
Gânduri – pescăruşii din văzduh.
Sărutarea, caldă şi învoaltă,
avea gustul murelor de baltă,
dulce-nsângerată şi-amăruie,
anafor ce din străfunduri suie.
Pe nisipul plăjilor de aur
soarele ne-a-ntins cununi de laur,
fata mea de Dunăre şi şoapte,
fata mea cu păr de miazănoapte ...

Hei, dumbrăvi de vise şi castani,
vânt, nisip, şi optsprezece ani ..

miercuri, 22 iulie 2015

E mult de-atunci-Șt.O.Iosif

E mult de-atunci… e mult, nepoate,
Şi ca prin vis le văd pe toate…
Hei! să te miri, să te cutremuri
De câte-au fost nainte vremuri…
Şi-i mult, e mult de-atunci, nepoate!
Intrase sabie în ţară…
Zaveră… ciumă… jaf şi pară!
S-au prăpădit ai mei cu toţii,
Şi tot ce-aveam prădară hoţii —
Şi turcul stăpânea în ţară…
Cum am scăpat şi eu cu zile
Nici aş putea să-ţi spun, copile…
Pesemne pronia cerească,
Voind ca să mă pedepsească,
Mi-a dăruit pedeapsa-n zile…
Că, uite, vremurile-acele
De-au fost amarnice şi grele,
Dar inimi drepte, credincioase,
Vin bun şi cântece frumoase
Erau pe vremurile-acele…
Azi cat nedumerit, nepoate:
Cum toate se schimbară, toate!
Din cântece azi n-ai ce-alege,
Nici vinul nu e vin în lege,
Nici inimi nu mai sunt, nepoate!…